Arhanghelii sau marii purtători de veşti bune

arhanghelii

Despre Arhangheli – marii purtători de veşti bune – aflăm că nu sunt menţionaţi doar în credinţa creştină, şi nu sunt celebraţi doar de o singură religie, astfel că oricine care apelează la ajutorul lor poate fi auzit.

După cum relevă marile cărţi de factură religioasă, aceştia sunt cei care aduc veştile bune, miracolele ce se vor întâmpla, ei fiind cei care au vestit Naşterea Domnului.

Arhanghelii şi cele nouă cete de îngeri

Arhanghelii, potrivit almeea.ro, sunt cei care supraveghează activitatea îngerilor noştri păzitori. Ei fac parte dintr-una din cele nouă cete de îngeri:

  • ceata îngerilor
  • ceata sfinţilor arhangheli
  • ceata începătoriilor
  • ceata stăpâniilor
  • ceata puterilor cereşti
  • ceata domniilor
  • ceata tronurilor
  • ceata heruvimilor
  • ceata serafimilor

Primele două categorii reprezintă cetele care se implică cel mai mult în activitatea de ajutorare a Pământului şi a celor care trăiesc acolo. Spre deosebire de îngeri, arahanghelii au staturi impozante, voce foarte puternică, însă sunt extrem de iubitori. Deşi nu au gen, pentru că sunt fiinţe cereşti fără trup, trăsăturile lor specifice le conferă energii şi aspecte diferite, bărbăteşti şi femeieşti.

Citeşte şi Tradiții și obiceiuri de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil

Cultele religioase şi Arhanghelii

  • Conform wikipedia.org, în creștinism, cei care au adus marea veste a Naşterii lui Iisus Hristos au fost cei trei magi de la Răsărit (în România sunt numiţii „cei trei crai de la răsărit', spre ex. colindul cu acelaşi nume). Ei, pe numele lor, Melchior, Baltazar și Gaspar sunt menţionaţi în Evanghelia după Matei. Deoarece în Biblie scrie că cei trei au adus pruncului Iisus trei daruri – aur, smirnă şi tămâie – s-a concluzionat că ar fi fost vorba despre trei vestitori, însă în Cartea Sfântă nu este specificat câţi magi au fost.
  • La cei de rit catolic cei trei sunt denumiţi sfinţi şi sunt sărbătoriţi în fiecare an, pe 6 ianuarie.
  • La armeni, în una dintre evanghelii se vorbeşte despre cei trei, dar se relevă şi rangul avut de ei, astfel aflăm că: Baltazar era regele Arabiei, Melkon – regele Persiei, iar Gaspar, regele Indiei.
  • În unele țări cu o populaţie majoritar romano-catolică (spre exemplu, ţările Americii Latine și țările iberice) se spune că regii magi erau cei care aduceau cadouri copiilor. Astfel că celebrul Moș Crăciun este de fapt un personaj importat care a apărut doar de ceva vreme, şi nu din vechime.

Ce fac Arhanghelii

În linii mari, aceşti mari purtători de veşti bune sunt cei care, potrivit Sfântulului Dionisie Areopagitul le relevă veştile profeţilor şi care fac cunoscută voia lui Dumnezeu , cât şi înţelegerea Sa. Arhanghelii primesc aceste informaţii de la îngerii celor mai înalte Cete, apoi le vestesc celor mai mici, anume Îngerii, iar prin aceștia, oamenilor.

Cine sunt Arhanghelii

Potrivit Cărţii Sfântului Prooroc Iezechiel cei dintâi patru arhangheli sunt:

      • Mihail
      • Gavriil
      • Rafail
      • Uriil

Aceştia stau în cele patru colțuri ale Marelui Tron al lui Dumnezeu. Împreună cu aceştia stau:

      • Ayyot – cele patru făpturi cu șase aripi
      • Cei patru Heruvimi – cei cu ochi mulți, cu patru aripi, patru brațe și patru fețe
      • Cele patru Roți (Ophannim) cele cu ochi mulți sau Vânturile (Duhurile) de furtună (Galgallim), pe care creștinii, le-au denumit Tronuri.

Se spune că aceşti patru arhangheli, Mihail, Gavriil, Rafail și Uriil au fost cei care au fost însărcinaţi cu păzirea celor patru armate ale lui Israel în sălbăticie, la N, S, E şi V.

Arhanghelii şi ajutorul dat oamenilor

După cum veţi observa mai jos, toate numele arhanghelilor (cu două excepţii), se încheie cu sufixul „el' sau „il'. Acesta, în limba ebraică, înseamnă „al lui Dumnezeu' sau „de la Dumnezeu.

Iată mai jos, în ordine alfabetică, cei 15 Arhangheli (unii spun că există doar 13):

  • Ariel – „leoaica lui Dumnezeu'. El ne ajută sa ne satisfacem nevoile materiale: bani, adăpost etc. De asemenea, Ariel contribuie la rezolvarea problemelor care ţin de mediul înconjurător dar ajută şi la îngrijirea şi vindecarea animalelor. Acesta lucrează cu Arhanghelul Rafael (care vindecă şi ajută animalele) şi cu ceata îngerilor cunoscuţi sub numele de „tronuri'. Din punct de vedere istoric, Ariel este asociat cu Regele Solomon şi cu filosofii gnostici, care aveau convingerea că era stapanul vânturilor.
  • Azrael – „cel pe care îl ajuta Dumnezeu'. Are un rol foarte important în ajutorarea sufletelor celor morţi sa ajungă în Rai. Dacă sunteţi copleşiţi de durere, aveţi nevoie de consolare îl puteţi chema în ajutor. În religiile islamică şi ebraică este cunoscut ca „îngerul morţii. El este asociat cu Arhanghelul Rafael şi cu Regele Solomon.
  • Chamuel – „cel care îl vede pe Dumnezeu'. El aduce liniştea celor care o caută, pacea în suflet sau în lume. Îi puteţi cere sprijinul dacă aţi pierdut pe cineva sau nu găsiţi un obiect. De asemenea tot el poate fi chemat pentru a rezolva situaţiile extreme cu care vă confruntaţi. Se spune despre Chamuel că este cel care este în vârful cetei numite „puterile cereşti'.
  • Gavril sau Gabriel – „trimisul, mesagerul lui Dumnezeu'. Dacă vreţi să faceţi copii ori să adoptaţi sau aveţi nevoie de aripa sa protectoare, rugaţi-vă la el să vă vină în ajutor. Tot el poate veni în ajutor profesorilor, scriitorilor, şi ziariştilor. Unele popoare îi atribuie acestuia un aspect masculin (probabil că datorită numelui), iar altele, aspect feminin. Potrivit Evangheliei după Luca, Arhanghelul Gavril a avut cinstea de a aduce lui Zaharia, marea veste a naşterii lui Ioan Botezatorul, şi Mariei, naşterea lui Iisus, Fiul lui Dumnezeu. Despre acest arhanghel aflăm din Vechiul Testament, că este cel care l-a salvat pe Lot, fiul lui Avram, atunci când a fost distrusă cetatea Sodoma. Unele voci susţin că Arhanghelul Gavril i-a dictat Coranul lui Mohamed.
  • Haniel –gloria lui Dumnezeu'. Se crede că Haniel are trasaturi feminine, fapt pentru care ar ajuta femeile care sunt la menstruaţie. Tot despre Arhanghelul Haniel se vorbeşte că le poate oferi oamenilor darul clarviziunii. El este asociat planetei Venus şi Lunii, şi este considerat a fi unul din cei zece arhangheli sefiroţi ai Cabalei. Mulţi specialişti spun că el l-a urmat la Ceruri pe profetul Enoh.
  • Ieremiel – „mila lui Dumnezeu'. El ne poate ajuta pentru a ne schimba viaţa în bine, şi este cel care monitorizează capitolul legat de emoţii. Ne poate determina să rememorăm etapele vieţii şi să facem bilanţul pentru a învăţa lecţiile şi a uita ce a fost rău. Conform vechilor texte iudaice el este unul dintre cei şapte arhangheli primordiali.

  • Iofiel sau Sofiel– „frumuseţea lui Dumnezeu'. Este cel care guvernează arta şi implicit pe artişti. Şi despre el se vorbeşte că are aspect feminin. Este extrem de benefic pentru cei care sunt haotici, pentru că ajută la rezolvarea situaţiilor haotice (negative). Iofiel este cel care aduce frumuseţe şi ordine în gânduri, cămine, locuri de muncă şi te scapă de tot ce înseamnă energie de nivel inferior, negativă.
  • Metatron – îngerul vieţii. Potrivit vindecaviata.wordpress.com, acesta a acţionat ca Faţa şi Vocea lui Dumnezeu. Se crede că prin prezenţa şi vocea sa, Dumnezeu a comunicat cu profeţii Vechiului Testament, în special cu Moise. Tot despre Metatron se vorbeşte că ar fi acela care ar fi condus poporul lui Israel din exil şi tot prin intermediul său Tatăl Ceresc ar fi rostit cele 10 porunci. El este asociat cu profetul Enoh care după ce a dus o viaţă de sfânt pe Pământ a fost ridicat la Ceruri şi transformat în Arhanghelul Metatron. Mai este cunoscut sub numele de Naar, adică Cel Tânăr, pentru că este cel mai mic şi mai tânăr dintre toţi îngerii, însă este considerat şi cel mai mare, mai plin de glorie. Un lucru foarte interesant este faptul că în kabbala, numele său este egal cu numele lui Dumnezeu, Cel ce poartă Numele Stăpânului Său'. El vine în sprijinul copiilor şi îi poate ajuta pe aceia care întâmpină dificultăţi de învăţare. De asemenea, îi ajută pe cei care au diferite probleme în copilărie şi pe copiii de cristal şi copiii de indigo.
  • Mihail – „cel care este asemenea lui Dumnezeu' ori „cel care seamănă cu Dumnezeu'. Dacă eşti blocat de teamă şi îndoială, acesta te apără de orice emoţie negativă şi te eliberează. În Biblie cât şi în alte texte sacre de diferite rituri este descris a fi cel mai puternic dintre arhangheli. Aranghelul Mihail este protectorul poliţiştilor şi insuflă cu harul său curaj celor care îl strigă în rugăciuni. De asemenea, el este conducătorul cetei îngerilor numiţi „virtuţi' sau „stăpânii'.
  • Rafael –cel care vindecă'. Acest arhanghel este cel care, după cum indică semnificaţia numelui, îi vindecă pe cei care suferă şi îi îndrumă pe vindecători şi pe cei care vor să facă asta în viaţă. La ora actuală, potrivit scrierilor este unul dintre cei trei arhangheli denumiţi sfinţi in prezent (pe lângă Arhanghelii Mihail şi Gavril), deşi cândva au fost canonizaţi şapte arhangheli. Mai este considerat şi protectorul celor care călătoresc.
  • Raguel – „prietenul lui Dumnezeu'. Este arhanghelul care contribuie la armonizarea relaţiilor de orice fel şi rezolvă neînţelegerile. Din Cartea lui Enoh aflăm că Raguel este un fel de supraveghetor al tuturor îngerilor, care asigură interacţiunea lor armonioasă. Despre el aflăm că ar fi cel care a contribuit la înălţarea profetului Enoh la Ceruri şi la transformarea sa în Arhanghelul Metatron.
  • Raziel – „secretele lui Dumnezeu'. Este responsabil cu vindecarea blocajelor spirituale şi psihice. Tot el ne pe poate fi de folos în interpretarea viselor şi a amintirilor din vieţile anterioare. Anumite învăţături evreieşti relatează că acesta stă foarte aproape de tronul lui Dumnezeu, astfel că aude toate secretele universului. Se pare că aceste secrete le-ar fi consemnat în cartea Cartea Arhanghelului Raziel (Sefer Raziel). Tot de aici aflăm că Raziel i-a dat aceasta carte lui Adam, atunci când a părăsit Grădina Raiului, şi apoi lui Noe, când şi-a construit barca.
  • Sandalfon sau „îngerul cel înalt'. Cei care au tendinţe agresive sunt ajutaţi de către acesta să se vindece. Tot Sandalfon este considerat patronul muzicienilor, cu precădere al celor care folosesc muzica lor cu scopul de a vindeca lumea şi este şi cel care duce rugile noastre către Dumnezeu. Numele său este asociat cu cel al profetului Ilie. Este considerat fratele geamăn cu arhanghelul Metatron (profetul Enoh) pentru că este unul dintre cei doi oameni care a fost ridicat la rangul de arhanghel.
  • Uriel – „Dumnezeu este lumina'. Unul dintre cei patru arhangheli principali, Uriel este considerat, potrivit semnificaţiei numelui, arhanghelul înţelepciunii şi al filosofiei, şi are rolul de a ne lumina minţile cu intuiţie şi cu idei inovatoare. Unele scrieri relevă faptul că el l-ar fi înştiinţat pe Noe că va veni Potopul.
  • Zadkiel – „dreptatea lui Dumnezeu'. Dacă aveţi probleme cu memoria sau alte probleme specifice activităţii nervoase el vă poate veni în ajutor spre vindecare. Mulţi învăţaţi cred că arhanghelul Zadkiel a fost cel care l-a oprit pe Avram sa-l sacrifice pe fiul sau, Isaac, iar Cabala ni-l înfăţişează pe acesta drept căpetenia care îl ajută pe Arhanghelul Mihail să ne apere şi sa ne elibereze de energiile negative.

Vezi şi TEST Care este ghidul tău spiritual

Sursa foto: 123rf.com

Află și semnificația numelui de familie pe care îl ai.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3 4

Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Spiritualitate