Are 63 de ani, dar arată impecabil. Care este secretul acestei femei?
Are 63 de ani, dar arată impecabil, iar atunci când oamenii îi văd fotografiile, nu se gândesc nici măcar o secundă că această femeie are mai mult de 30 de ani. Care este secretul ei?
Yazemeenah Rossi reușește să uimească pe toată lumea cu felul în care arată. Nu doar că are o siluetă de invidiat, dar reușește să aibă o piele întinsă, fără imperfecțiuni și semne de bătrânețe, chiar dacă a depășit vârsta de 60 de ani.
Are 63 de ani, dar arată impecabil. Care este secretul acestei femei?
Fotografiile cu ea pot stârni cu ușurință invidia doamnelor și domnișoarelor. Secretul tinereții ei este, înainte de toate, echilibrul. Yazemeenah Rossi și-a început cariera de model când avea 28 de ani, iar dacă atunci atrăgea toate privirile, același lucru se întâmplă și astăzi, când femeia de 63 de ani, cu părul alb, pozează în continuare și îmbracă costume de baie minuscule, fără să se simtă incomod.
Pentru a-și păstra frumusețea, tinerețea și strălucirea, Yazemeenah Rossi mărturisește că acordă o atenție deosebită alimentației și că, în timp, a învățat ce alimente sunt potrivite și ce produse ar trebui să evite pentru ca organismul să nu aibă de suferit.
„Nu țin o dietă drastică. Echilibrul și disciplina reprezintă cheia succesului. Nu am mâncat niciodată alimente procesate, congelate, pregătite la microunde. În majoritatea timpului mănânc alimente ecologice și gătesc în fiecare zi. Mănânc mai ales legume, fructe, nuci, pește și carne de bună calitate.”. a spus Yazemeenah Rossi, potrivit dailystar.co.uk.
Pe lângă grija pentru alimentație, Yazemeenah Rossi face și sport. Nu își petrece tot timpul în sala de fitness, însă merge în mod regulat la sală pentru antrenamente. Dacă în tinerețe opta pentru antrenamente destul de grele, pe măsură ce anii au trecut, Yazemeenah Rossi a înțeles că nu va mai putea avea niciodată energia de atunci, motiv pentru care și-a schimbat planul de exerciții fizice.
„Fac câte puțin sport în fiecare zi. Am practicat yoga mai bine de 30 de ani și încă petrec între 30 de minute și o oră făcând acest lucru, în fiecare zi. De asemenea, merg pe jos în fiecare zi 15-45 de minute. Nu mă simt niciodată vinovată dacă nu fac exerciții câteva zile, iar atunci când mă întorc în sală descopăr lucruri noi.”, a spus Yazemeenah Rossi.
Deschide galeria foto pentru a vedea mai multe fotografii cu Yazemeenah Rossi.
Foto: facebook
Citește și:
Cum arată Ivana Trump, fosta soție a lui Donald Trump?