Alimente antistres pe care merită să le incluzi în dieta ta

Cum ar arăta oare o viață fără pic de stres? Mai sănătoasă, mai fericită sau dimpotrivă, i-ar lipsi partea de aventură, sarea și piperul, doza de adrenalină specifică situațiilor trăite la limită? Mai în glumă, mai în serios, stresul face parte din viața noastră de zi cu zi și influențează o bună parte din bunăstarea ei. 

Afecțiuni și probleme care pot apărea din cauza stresului 

Când vorbim despre efectele stresului, nu trebuie neapărat să ne gândim la boli cronice, grave. Este suficient să observăm micile schimbări care apar. Fie că sunt legate de job sau de domeniul personal, problemele ne afectează, nu doar la nivel mental, ci și fizic, generând diferite simptome. În primul rând, apare disconfortul abdominal manifestat prin constipație, balonare, sindromul de intestin iritabil, stări de greață, ameteli, indigestie.

Sistemul digestiv este strâns legat de sistemul nervos, aceasta fiind explicația pentru care, atunci când suntem supuși stresului perioade îndelungate, pot apărea manifestări digestive neplăcute. În plus, pe fondul unui sistem imunitar slăbit, toxiinfecția alimentară se poate instala mult mai ușor. Trebuie să știi că în acest caz te poți baza pe FILTRUM®, aliatul tău natural în cazul manifestărilor asociate toxiinfecției alimentare.

Însă, în situația în care durerile abdominale sunt cauzate exclusiv de stres, atunci este bine să acționezi cât mai repede. Cum poți rezolva problema? Îți propunem în acest articol câteva soluții eficiente. 

Cinci tipuri de alimente antistres 

Înainte de a da buzna în farmacii sau în raftul cu medicamente pentru a lua primul calmant, vezi ce soluții naturale și simple ai la îndemână și pe care le poți aplica începând chiar de astăzi. O metodă eficientă ține strict de alimentație. Înlocuiește produsele cu un conținut ridicat de grăsimi și carbohidrați și umple rafturile frigiderului tău cu următoarele: 

Alimentele bogate în vitamina B 

Mai multe studii au dovedit faptul că magneziul și complexul de vitamine B accelerează secreția de serotonină, unul dintre hormonii „responsabili' de fericirea noastră. În topul listei cu alimente bogate în vitamina B se află: migdalele, fisticul, semințele de floarea soarelui, cerealele fără zahăr, iaurtul.

Legumele verzi 

Începe ziua cu un suc sau smoothie preparat din câteva legume și fructe verzi. Clorofila, de exemplu, este unul dintre remediile cele mai cunoscute pentru a porni dimineața cu o doză de energie și o stare generală bună. Iată câteva plante frecvent folosite pentru a obține clorofila:

  • Germeni de grâu, orez sau ovăz; 
  • Tulpini sau praf de lucernă;
  • Spirulina pudră;
  • Fire de pătrunjel sau țelină;
  • Tulpini de urzică;
  • Frunze verzi de leurdă sau păpădie. 

Afinele 

Se știe că datorită acidului elagic, o substanță prezentă în aceste fructe de pădure, afinele au un puternic efect antioxidant care diminuează efectele stresului oxidativ (un dezechilibru care nu îi mai permite organismului să se detoxifice corect și rapid). În plus, compușii denumiți „antociani' îmbunătățesc și susțin sănătatea cerebrală, așa că merită să te răsfeți cât mai des cu câteva grame de afine delicioase. 

Merișoarele și citricele 

Ce au citricele în comun cu merișoarele? Un conținut bogat de vitamina C care nu doar întărește sistemul imunitar, ci și ajută în procesul de producere a neurotransmiţătorilor responsabili inclusiv de starea noastră emoțională. În condiţii de stres, organismul consumă o cantitate mai mare de vitamina C, motiv pentru care mandarinele, portocalele, lămâile sau merișoarele nu ar trebui să lipsească din bucătăria ta și mai ales din alimentație. 

Țelina și alimentele bogate în triptofan

Acest aliment se numără pe lista fructelor și legumelor bogate în triptofan, un aminoacid esențial care ajută creierul să secrete o cantitate suficientă de serotonină, astfel incât să devii mai fericit. Având efecte calmante, țelina este numai bună de ronțăit seara, în timp ce te uiți la un film sau la un serial. În felul acesta obții și un snack sănătos la care poți adăuga câteva semințe de susan, floarea soarelui, dovleac, nuci, alune de pădure sau migdale.

Acum, cu atât de multe soluții naturale antistres, zilele mohorâte de iarnă pot continua în ritmul lor, în timp ce tu ești plină de energie și vitalitate. 

Material realizat cu sprijinul filtrum.ro

Sursa foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Huff
VIVA!
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Sanatate