Acatistul pe care să îl citești de Izvorul Tămăduirii dacă vrei să îți meargă bine tot anul

Condacul 4

Izvorăşte-mi mie, Născătoare de Dumnezeu, Fecioară, darurile cuvântului, ca să laud izvorul tău, care izvorăşte viaţă şi dar credincioşilor, că tu pe Cuvântul Cel într-un Ipostas L-ai izvorât nouă, şi izvor de tămăduire, de obşte, te-ai arătat tuturor celor ce-I cântă: Aliluia!

Icosul 4

Biserica ta, Preacurată Fecioară, se arată tuturor casă de doctorie mai presus de fire, că din moarte văzută, ridică arătat pe credincioşii cei ce aleargă la dânsa şi tuturor izvorăşte dulceaţă din destul. Pentru care şi noi nevrednicii cu cântări duhovniceşti, veselindu-ne, zicem:

Bucură-te, apa izvorului celui dătător de viaţă;
Bucură-te, norul care aduci ploaie de mântuire;
Bucură-te, vindecare a celor bolnavi;
Bucură-te, slobozirea celor din primejdii;
Bucură-te, răcoreala celor înfierbântaţi de arşiţa păcatelor;
Bucură-te, luminarea ochilor orbiţi de neştiinţă;
Bucură-te, auzirea celor surzi;
Bucură-te, că pe cei ce zăceau în pat bolnavi, numai cu atingerea i-ai scăpat;
Bucură-te, loc de tămăduire sfinţit cu adevărat;
Bucură-te, că ne izvorăşti din ceruri daruri fără împuţinare;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

Condacul 5

Daruri din destul curg din tine, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, că izvorăşti apă de tămăduiri din care se adapă sufletele credincioşilor celor însetaţi de viaţă şi goneşti arşiţa păcatelor celor ce cântă: Aliluia!

Icosul 5

Neamul omenesc te laudă pe tine, Preacinstită, că tuturor le izvorăşti din ceruri daruri fără încetare, arătându-te pe tine izvor nemuritor, Dumnezeiască Mireasă, celor ce-ţi aduc aceste cântări de laudă:

Bucură-te, izvorâtoarea apei, Hristos, din care se adapă toată lumea;
Bucură-te, că Făcătorul tuturor întru tine ca o picătură s-a pogorât arătat;
Bucură-te, că pe cel orb l-ai făcut a vedea lumina;
Bucură-te, izvorule care ai dezlegat prin apă firea pietrei cea înfricoşată;
Bucură-te, curăţirea leproşilor şi sugrumarea diavolilor;
Bucură-te, că pe împăraţi i-ai făcut credincioşi desăvârşiţi;
Bucură-te, înţelepciunea celor simpli;
Bucură-te, bogăţie de daruri a săracilor;
Bucură-te, că prin revărsarea apei, tămăduiri de multe feluri le-ai dăruit;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

Condacul 6

Lucru cu adevărat necuprins şi mai presus de fire este Cel ce s-a lucrat întru tine, Născătoare de Dumnezeu, că apa izvorului tău este tămăduirea bolilor celor de moarte aducătoare, Ceea ce firea cu adevărat nu a văzut. Pentru care şi noi cu umilinţă ne rugăm: nu ne trece cu vederea, sârguieşte, ajutătoarea noastră grabnică şi ne izbăveşte din cursele vrăjmaşilor ca să te lăudăm zicând aşa: Aliluia!

Icosul 6

Măririle minunilor izvorului tău, Fecioară Preacurată, cine le va putea spune, ca Ceea ce cu adevărat ai înspăimântat gândul omenesc prin picăturile izvorului tău, de care povestesc limpede lâna şi mana şi Siloamul şi piatra Ceea ce a izvorât şi pridvorul lui Solomon. Darul tău este mai presus de cuvânt şi de gând; drept aceea şi noi într-o unire de gânduri şi glasuri, cântăm laudele acestea:

Bucură-te, Fecioară, că din tine se revarsă apa care vindecă patimile cele de moarte aducătoare;
Bucură-te, că din izvorul tău a curs apa care a vindecat sânul femeii cel cuprins de cangrenă;
Bucură-te, grabnică vindecătoare a bolilor celor cumplite;
Bucură-te, că prin stropirea apei, credincioşii se sfinţesc;
Bucură-te, Fântâna bucuriei celei neîncetate;
Bucură-te, izvorule al frumuseţii celei negrăite;
Bucură-te, dezlegarea tuturor bolilor;
Bucură-te, înecarea tuturor patimilor;
Bucură-te, râul cel prea limpede care faci sănătoşi pe cei credincioşi;
Bucură-te, apa care dai tămăduiri celor bolnavi de felurite boli;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

Condacul 7

Apa înţelepciunii şi a vieţii izvorând lumii, pe toţi chemi, Născătoare de Dumnezeu, să scoată apele cele de mântuire si cu ea să stingă cărbunii înşelăciunii şi ai necurăţiei; drept aceea şi noi credem cuvintele Fiului tău, Stăpână, care a zis: “că în veci nu vor înseta cei ce cu credinţă vor bea din ea” zicând: Aliluia!

Icosul 7

Pântece mai înainte sterp ai dezlegat arătat, cu curgerile izvorului tău, că şi naşteri dăruieşti, ca Ceea ce ai născut pe Stăpânul tuturor, pentru care şi noi bucurându-ne zicem:

Bucură-te, curgerea înţelepciunii care curăţeşte necunoştinţa;
Bucură-te, amestecare care picură dumnezeiască dulceaţă inimii;
Bucură-te, paharul manei cel de viaţă turnător;
Bucură-te, baie de Dumnezeu izvorâtă;
Bucură-te, Ceea ce izvorăsti liniştea neputinţelor;
Bucură-te, Ceea ce stingi văpaia bolilor;
Bucură-te, Ceea ce ai liniştit frigurile şi ai stins aprinderea înfocării;
Bucură-te, Ceea ce eşti izvor de viaţă dătător!

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3 4

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Psychologies
Mai multe din Spiritualitate