Academia Română, iluminată în roz de Ziua Mondială a luptei împotriva cancerului de sân. Vedetele au purtat ținute roz și au fost prezente în număr mare

Prima zi a lunii octombrie este, la nivel mondial, dedicată luptei împotriva cancerului la sân. În București a fost marcată prin iluminarea în roz a Academiei Române, cea mai prestigioasă instituție de cultură, știință și artă, a țării.

Evenimentul organizat de Fundatia Renașterea, dedicat prevenției și depistării precoce a cancerului, ajuns la cea de-a 24-a ediție, pledează pentru acces gratuit la diagnostic si tratament pentru femeile din România, în vederea reducerii discrepanțelor dintre rata de supraviețuire din cancer față de celelalte state ale lumii.

În cadrul evenimentului a fost inaugurată noua Unitate Mobilă pentru mamografii digitale a Fundației Renașterea, ce se va deplasa prin țară, în orașe mici și în zone rurale, pentru a oferi mamografii gratuite femeilor care, din considerente geografice sau financiare, nu au posibilitatea efectuării acestor investigații medicale.

Momentul Iluminarii în Roz a avut-o ca protagonistă pe Mihaela Geoană, președintele Fundației Renașterea, care în urmă cu 23 de ani a lansat campania de Prevenție și Depistare Precoce a Cancerului de Sân în România.

'Fundația Renașterea își continuă misiunea! De 23 ani salvăm vieți! Oferim servicii medicale gratuite femeilor din zone rurale și defavorizate, promovăm prevenția, susținem pacientele oncologice. Este alături de noi, aici, și prima pacienta diagnosticată cu cancer la centrul medical Renașterea, în urmă cu 21 de ani. Aceste vieți salvate ne dau energia să continuăm! Astăzi, continuăm tradiția și inaugurăm o nouă unitate mobilă cu mamograf digital. Voi aprinde acum lumina roz a speranței și a renașterii!', a transmis Mihaela Geoană.

Evenimentul a fost unul internațional, prin proiectia Academiei Române Roz pe una dintre cele mai reprezentative clădiri din Time Square New York, simultan cu Iluminarea în Roz de la București.

andreea esca si mihaela geoanaSeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 16)

Ce vedete au participat la eveniment

Printre participanții la cea de-a 24-a iluminare în roz s-au numărat: Sonia Argint, Mihaela Birzilă, Ana Maria Brânză, Mircea Geoană, Mircea Lucescu și soția lui, Neli Lucescu, Adelina Pestrițu, Iuliana Tudor, medici, academicieni, parteneri ai evenimentului, învingătoare în lupta cu cancerul și membrele boardului Fundației Renașterea: Mihaela Geoană, Andreea Esca, Cristiana Copos, Camelia Șucu, Veronica Savanciuc, Amalia Năstase, Adriana Cazacu și Andreea Mihai.

„De 23 de ani, la 1 octombrie, în România, rozul îmbracă o clădire reprezentativă pentru a ne reaminti faptul că prevenția salvează vieți. Anul acesta, cea mai prestigioasă instituție de cultură, știință și artă a României, Academia Română, va fi purtătoarea mesajului nostru, iar acest moment va deveni unul international, pentru că Time Square din New York va transmite chiar în acest moment imaginea Academiei Române Roz.

Prin acest demers, Fundația Renașterea pledează pentru eliminarea discrepanțelor dintre ratele de supraviețuire ale femeilor din România față de celelalte țări, pentru ca româncele să aibă acces gratuit la diagnostic și tratament, indiferent orașul sau satul în care locuiesc.

Le reamintim tuturor femeilor că un control medical anual le poate salva viața. Cancerul de sân se vindecă în procent de 98%, dacă este depistat la timp', a declarat Andreea Esca, ambasador al Fundației Renașterea.

Luciana Indre, prezentatoarea de la Prima TV, s-a luptat cu cancerul la sân: „Am simțit un nodul în timp ce făceam duș'

450 de consultații ginecologice și de sân gratuite. Unde vă puteți programa

În perioada 1–11 octombrie, unitatea mobilă va oferi 450 de consultații ginecologice și de sân gratuite la Mall Băneasa, cu sprijinul Intimissimi. Pentru programări, femeile pot suna la numărul 0756.713.652.

Cifrele Fundației Renașterea: 5.931 de paciente diagnosticate cu cancer la sân

În cadrul evenimentului s-au anuntat rezultatele celor 23 de ani de activitate ai Fundației Renașterea, dintre care enumeram: peste 133.000 de investigatii medicale efectuate la Centrele Medicale Renasterea, 39.843 de teste medicale gratuite (Babes Papanicolau si mamografii) facute in cadrul Unitatii Mobile Renasterea, pentru femei defavorizate din mediul rural si orase mici, 1.750 de peruci oferite pacientelor oncologice si mai ales sansa de a-si salva viata, pentru cele 5.931 paciente diagnosticate la centrele Fundatiei.

Citește și: Actrița Olivia Munn a fost diagnosticată cu cancer la sân. A suferit deja o dublă mastectomie

Citește și: Andreea Ibacka a fost suspectă de cancer la sân: „Eu am ajuns de la un control de rutină direct la RMN'

Citește și: Cum poți ajuta o femeie care are cancer la sân. Mărturiile supraviețuitoarelor

O femeie a descoperit că are cancer la sân după o vizită la coafor. Semnul care a trimis-o de urgență la medic

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Stiri