5 măsuri de prim ajutor în cazul unei accidentări pe pârtie

Mulți ne dorim să urcăm pe schiuri, dar puțini dintre noi ne gândim dacă avem pregătirea fizică necesară pentru a merge pe pârtie. Un astfel de sport presupune un șoc, dar și un stres asupra articulațiilor, care nu trebuie deloc neglijate.

Medicul ortoped, Tarek Nazer explică de ce ne trebuie aproximativ două luni de pregătire fizică intensă pentru a practica în deplină siguranță acest sport de iarnă.

Specialistul atrage, așadar, atenția că pregătirea pentru distracția pe pârtie trebuie să fie una extrem de serioasă, care să constea în exerciții de încălzire a mușchilor și articulațiilor.

„A schia înseamnă un sport foarte solicitant pentru articulații. Dincolo de pregătirea care trebuie făcută din timp, înainte de preferat chiar cu două luni de sezonul de schi, 5-10 minute de încălzire pentru întărirea musculaturii și exerciții de stretching sunt esențiale pentru articulații înainte de a ne urca pe schiuri.

Mișcările bruște de rotație și de oprire pun foarte mare stres la nivelul genunchilor și gleznelor. Acest stres trebuie prevenit, cum spuneam, printr- o bună formă fizică, echipament special de protecție, care să ne permită practicarea acestui sport în siguranță, și să ne cunoaștem foarte bine limitele.

Nu trebuie să ne aventurăm pe o pârtie pentru avansați, dacă suntem începători. Trebuie să ne raportăm la ceea ce am dobândit de-a lungul timpului legat de schi, pentru că altfel apar pericolele și vacanța se poate termina la spital', declară dr. Tarek Nazer, medic specialist Ortopedie-Traumatologie.

Cel mai mic disconfort pe care poate cineva să-l resimtă este febra musculară după practicarea acestui sport. Din păcate, nerespectarea regulilor mai sus menționate pot duce la accidentări grave cum este ruptura de menisc sau a unui ligament încrucișat anterior la nivelul genunchiului. În cazuri grave, vorbim chiar de fracturi.

Reguli esențiale după un accident la schi:

În cazul în care o persoană s-a accidentat pe pârtie, aceasta nu trebuie să nu fie mișcată din poziția în care a căzut.

„Riscăm să facem mai mult rău decât bine, dacă ne grăbim să mutăm schiorul. Important este să se ceară ajutor specializat. Un medic va putea să constate unde s-a lovit persoana și unde sunt localizate durerile, dacă ele există. Mâna, piciorul, coloana nu trebuie mobilizate în caz de un astfel de accident pe pârtie! O mișcare greșită poate să ducă la o leziune extrem de gravă, decât este ea inițial', adaugă medicul ortoped.

În cazul unei lovituri la nivelul membrelor, se recurge la aplicații locale reci.
Dacă lovitura este însoțită de sângerare, se va încerca hemostraza (oprirea hemoragiei), prin compreșie. Și un fular poate fi util în caz de forță majoră!

Dacă avem de-a face cu o hemoragie masivă, atunci trebuie aplicat un garou deasupra zonei care sângerează, cel mai probabil fiind vorba despre o sângerare arterială.
În acest caz nu este suficientă doar compresia.

Automat, primul lucru este să sunăm la 112 și apoi să acordăm primul ajutor, pentru că un medic este cel mai competent să preia cazul și să decidă dacă este nevoie de îngrijire și transport la o unitate spitalicească.
Fracturile deschise trebuie operate, însă, imediat!

Foarte important de știut este să nu decidem în pripă să facem o intervenție chirurgicală la orice spital care ne iese în cale. Vorbim aici desigur de leziunile care nu necesită o intervenție urgentă. De exemplu, dacă persoana accidentată a suferit o ruptură de ligament sau de menisc și se supune la o operație, într-un spital unde nu există medici specialiști sau aparatură necesară pentru acest gen de intervenție, riscăm să nu avem cele mai bune rezultate. De aceea, recomand pacienților să aștepte și să se adreseze unui medic specialist în Ortopedie-Traumatologie.

Vezi şi primul ajutor în caz de înec – la ce trebuie să fii atent!

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Sanatate