4 moduri prin care poți schimba atmosfera din casa ta

4 moduri prin care poți schimba atmosfera din casa ta

Atmosfera din casă ne influențează de cele mai multe ori starea de spirit, motiv pentru care este foarte important ca mediul în care trăim să fie unul care să se potrivească cu personalitatea noastră.

Se spune că micile detalii fac diferența, iar acest principiu se aplică și atunci când vine vorba despre locuința noastră. Astfel, anumite modificări minore pot să schimbe total atmosfera din casa ta, lucru care te va face să te simți mult mai bine. Uite ce ar trebuie să schimbi în locuința ta dacă vrei să te simți perfect atunci când îți petreci timpul aici, potrivit telegraph.co.uk.

1.  Transformă-ți locuința cu ajutorul parfumului

Parfumul are capacitatea de a defini persoana care îl poartă, iar același lucru se întâmplă și în cazul locuinței. Astfel, în cazul locuințelor de tip open-space pot fi folosite parfumurile puternice, care să își împrăștie aroma în întreaga locuință. Poți alege parfumuri pe bază de grapefruit, acestea având capacitatea de a mări puterea de concentrare, în timp ce parfumul de rodie induce o stare de bine și de relaxare.

2. Alegerea corectă a culorilor

Culorile sunt un factor major care influențează starea pe care o avem atunci când intrăm într-o anumită încăpere, acestea având capacitatea de a stârni anumite emoții.  Nuanțele de albastru sau gri sunt perfecte pentru zugrăvirea dormitorului și asta pentru că acestea ajută în procesul de relaxare. Galbenul oferă multă energie și este culoarea perfectă pentru camera de joacă a copiilor, dar nu și pentru dormitorul acestora, mai ales dacă îți dorești să aibă un somn liniștit. Roșul îmbunătățește relațiile sociale și este de preferat să îl folosim în camera de zi,

3.  Alege textura potrivită

Specialiștii în design sunt de părere că nu este important doar modul în care arată o încăpere, ci și care este senzația pe care această o produce în momentul atingerii. Există materiale care pot fi asociate cu diferite anotimpuri și stări. Astfel, obiectele din catifea îți vor da o altfel de stare, spre deosebire de cele din bumbac. Dacă vrei o schimbare care să îmbunătățească atmosfera poți alege perne decorative, din materiale diferite.

4.  Luminează corect încăperea

Lumina joacă un rol foarte important în interiorul unei locuințe. Astfel, pentru a induce o stare de relaxare este important ca luminile să fie difuze, astfel încât să nu deranjeze ochii.  Un alt truc este folosirea lumânărilor. Ele reușesc să schimbe starea de spirit cu ajutorul mirosului pe care îl emană.

Bianca Hriscu

Foto: pixabay.com

Citește și:

Ingredientul din bucătărie care te ajută să scapi de petele de vin roșu

8 lucruri pe care le ținem în casă și care ne fac să ne simțim triști

De ce nu e bine să ai cactuși în casă

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Home deco