Surprinzător: ce efect are piramida asupra apei?

 

efectul de piramida

Cu mulți ani în urmă, un radiestezist francez a demonstrat că în interiorul unei piramide, construită la scară după cea a lui Keops, materia organică nu se descompune, iar apa capătă o energie vindecătoare extraordinară. Cu siguranță ai auzit discutându-se despre acest mister, dar știi ce efect are piramida asupra apei?

Descoperirea „efectului de piramidă” a fost primul pas. Astăzi piramidele de diverse mărimi sunt folosite în toată lumea și despre ele se scriu volume întregi, de la cele științifice la fantezii. Nimeni nu ştie exact ce fel de energie se degajă în interiorul acestora, dar valabilitatea fenomenului nu poate fi contestată. Despre ce este vorba? Majoritatea proceselor naturale desfăşurate în organismele vii devin mai intense și mai armonioase atunci când sunt introduse în câmpul de forţă al unei piramide construite, păstrând proporţiile celebrului monument al faraonului Keops din Egipt. Efectul maxim se obţine într-un loc situat la o treime de la baza piramidei şi la două treimi de vârful ei. Dar nu numai organismele vii, ci chiar şi materia neînsufleţită capătă proprietăți deosebite în interiorul piramidei. Aşa de pildă apa, plasată la o treime de bază, devine microbiologic pură, se păstrează mai mult timp şi băută, stimulează creşterea și are efecte curative pentru foarte multe afecţiuni.

Surprinzător: ce efect are piramida asupra apei? Apa de piramidă stimulează organismul

La prima vedere apa de piramidă- sau apa pi cum i se spune – ar părea panaceu, or, în realitate, se pare că ea nu acţionează asupra unei boli anume, ci chiar asupra organismului întreg, stimulându-l să se apere singur. Persoanele la care tratamentul cu apă pi are cel mai puternic efect sunt cele care nu pot să elimine toxinele şi care sunt foarte sensibile la factorii din mediul exterior (cum ar fi poluarea aerului şi a alimentelor, poluarea sonoră sau tot felul de situaţii stresante). Apa energizată se recomandă în special în cazuri de astenie, constipaţie, boli de piele, tulburări de creştere la copii, apetit dereglat, boli digestive, colite, enterite, aciditate. Apa de piramidă are efecte de exceptie şi în anumite cazuri de cancer, de scleroză în plăci, în bolile virale, ca şi în cele mai multe dintre bolile autoimune. Pentru a obţine apa de piramidă trebuie, firește, în primul rând o… piramidă, şi nu făcută oricum, ci respectând riguros proporţiile celei din Egipt și așezată pe dirceția nord-sud. Ea poate fi făcută din sârmă sau poate fi cumpărată gata facută de la magazinele naturiste. Cel mai bun material pentru construcţia acestor piramide miniaturale este, se pare, cuprul iar efectul este cu atât mai puternic, cu cât piramida este mai mare.

Foto: 123rf

Citește și:

Ce este și cum te ajută MÂNA FATIMEI?

Cel mai deștept om din lume a făcut o descoperire uimitoare. Citește și dă mai departe!

Misterele „mesei vorbitoare”… spiritism sau subconștient?

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Timp Liber