Horoscop: O săptămână cu introspecţie şi clarificare afectivă

cuplu

Astrologul Ana-Gabriela Tăutu ne prezintă previziunile astrale pentru perioada 10-16 martie. Ne aflăm în a doua săptămână a ciclului lunar curent astfel că duminică, 16 martie, o să avem parte de influența Lunii Pline, care se formează cu Luna la gradul 27 în semnul Fecioarei, la ora 19.00.

Acum avem în față câteva zile în care o să ne putem mobiliza mai bine și cu mai mult spor în ceea ce am ales să facem, dar este important să ne planificăm acțiunile cu răbdare.

Începem săptămâna cu situații potrivite vindecării sufletești, iar vindecarea se va produce în măsura în care noi o să ne recunoaștem dorința sufletului, acordându-i șansa să devină realitate. Dacă o să îndesăm dorinţa inimii printre alte dezamăgiri adunate în interiorul nostru, nu o să vindecăm nimic.

În această săptămână este important să ne cumpănim bine efortul, să investim energia noastră cu mare grijă, așa cum ne-am investi și banii. Este posibil ca până la echinocțiul de primăvară (20 martie) să simțim nevoia încetinirii ritmului de mișcare și de acțiune. Dacă simțim nevoia unei pauze, ar fi potrivit să ne-o acordăm. Graba chiar strică treaba, acum.

Este posibil ca anumite experiențe de viață să ne aducă în situația de a ne clarifica mai bine ceea ce ne dorim cu adevărat. De cele mai multe ori obișnuim să nu formulăm un răspuns concret la întrebarea – ce ne dorim de fapt? 

Unii consideră că nici nu este important ceea ce ne dorim, ci mult mai important este a găsi o soluție la problemele care par foarte presante.

Se pot reedita situații în legătură cu probleme sau evenimente derulate și gestionate în jurul datei de 25 ianuarie, care au revenit eventual în jurul datei 18 februarie și care au rolul de a ne ajuta să renunțăm la niște limitări mentale, să acceptăm și să ne asumăm o altă logică, deschisă spre o viziune mai înaltă.

Este posibil să revenim asupra unor decizii și ar fi potrivit să o facem fără implicare emoțională, să ne demonstrăm maturitatea și implicarea conștientă, voluntară.

Luna Plină ne aduce în fața unei concluzii, a unui rezultat care să ne ajute să stabilim în ce mod continuăm să lucrăm la atingerea obiectivelor noastre. Acest moment are o componentă de bilanț. Este posibil și chiar ar fi potrivit să facem un inventar minuțios al lucrurilor care ne limitează, sub orice formă s-ar produce limitarea.

În măsura în care le recunoaștem, le putem aborda în mod diferit, reușind astfel să depășim anumite bariere care pot părea acum de nedepășit, pornind de la prejudecățile noastre.

Această analiză ne-ar ajuta să ne clarificăm și mai bine motivațiile. Este posibil ca acele intenții ale noastre, care nu cresc așa cum ne-am dori noi, să se fi născut din niște motivații care nu ne reprezintă. Putem înțelege la Luna Plină de sâmbătă care sunt lucrurile care se cer rearanjate, în mintea noastră și în viața noastră.

Acest tip de exercițiu ne ajută să facem ordine în mintea noastră atunci când ni se pare că am pierdut direcția de înaintare, lucru care se poate întâmpla, atunci când devenim prizonierul gândurilor noastre.

De asemenea, ne ajută să ne centrăm și mai bine în noi înșine, să ne reactivăm puterea interioară și să o folosim.

Influențele astrale ne vor oferi în această săptămână situațiile necesare (obstacole, întârzieri, dificultăți de orice tip) tocmai pentru a ne determina să ne învingem temerile și să ne oferim exercițiul clarificării și bucuria depășirii unui test de maturitate.

Vom depăși acest test prin asumarea unor responsabilități, în primul rând față de noi, în viața noastră în care noi suntem personajul principal. Cei care acordă atenție propriei evoluții spirituale, pot folosi influențele astrale ale săptămânii pentru a exersa lucrul cu algoritmi, aliniindu-și intențiile după cum percep îndrumarea interioară.

 

Recomandari
Spune-ne parerea ta
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Astromania