Zile libere august 2019. Bugetarii din România ar putea beneficia de o minivacanță prilejuită de praznicul Sfintei Marii. Anul acesta, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului (15 august) pică într-o zi de joi.
Zile libere august 2019. Bugetarii ar putea beneficia de o minivacanță
Astfel, există posibilitatea ca Guvernul să anunțe că vineri, 16 august, va fi zi liberă. Astfel, bugetarii ar putea să primească o zi liberă în plus pe 16 august, realizând astfel o punte între ziua în care este celebrată Sfânta Maria și weeekend. Ziua de 16 august va trebui, însă, recuperată ori prin muncă într-o zi de sâmbătă, ori prin prelungirea zilnică a programului de lucru, potrivit avocatnet.ro.
Adormirea Maicii Domnului, care se sărbătorește anual în data de 15 august, este o zi liberă legală, conform Codului muncii. Cu această ocazie, salariații din domeniul public și cei din domeniul privat primesc timp liber de la angajatori. Salariații din mediul privat vor primi liber doar joi, 15 august, urmând ca vineri să revină la muncă.
Calendar zile libere legale 2019. La câte zile libere mai au dreptul românii până la sfârșitul anului
15 august (joi) Adormirea Maicii Domnului
30 noiembrie (sâmbătă) Sfântul Andrei
1 decembrie (duminică) Ziua Marii Uniri
25 decembrie (miercuri) Crăciun
26 decembri (joi) Crăciun
După cum se vede, românii vor mai pierde alte două zile libere în perioada care urmează, respectiv pe 30 noiembrie (Sfântul Andrei) şi 1 decembrie (Ziua Naţională a României), întrucât acestea vor pica în weekend.
Cei care doresc să își planifice vacanțele de anul viitor, pot verfica ce zile libere sunt în 2020.
Codul muncii si zilele libere
Conform Codului Muncii, sărbătorile legale sunt zile libere naționale pentru toti salariații, cu excepția angajaților din unitățile sanitare, de alimentație publică și cei care nu își pot întrerupe activitatea datorită specificului acesteia.
Chiar și așa, zilele libere ale bugetarilor sunt egale ca număr cu cele ale angajaților din mediul privat. Și asta deoarece cei care trebuie să lucrezeîn zilele cu sărbători legale au dreptul la compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile.
Citeste si
Un băiețel de 4 ani susține că este reîncarnarea Prințesei Diana
Sursa foto: shutterstock