Wuhan revine la viață. Restul lumii se scufundă…

Wuhan

După cele 11 săptămâni de carantină care au început pe 23 martie, de azi-noapte locuitorii din Wuhan – orașul din care a izbucnit pandemia de coronavirus – încep să își reia viața. Wuhan revine la viață. Restul lumii se scufundă…

Chiar dacă măsurile drastice de restricție a circulației au început să se relaxeze, orașul este încă departe de a fi în firescul său de dinaintea tragediei. Și nu neapărat locuitorii orașului sunt cei care se bucură cel mai mult odată cu ridicarea restricțiilor, cât sutele de locuitori din alte orașe, care au rămas „captivi' în Wuhan odată cu declararea carantinei totale și închiderea ieșirilor din oraș.

Imediat după ridicarea restricțiilor de circulație, oamenii au luat cu asalt gările, autogările și punctele de ieșire din oraș. Sute de autovehicule au putut trece fără probleme de punctele de plată a taxei de ieșire, puncte în care până azi noapte erau instalate echipele de control ale poliției. Chiar dacă timpul de așteptare a fost de câteva ore, acest amănunt nici nu a mai contat pentru cei dornici să ajungă cât mai repede acasă, unii având de străbătut chiar și câteva sute de kilometri. Oameni care nu și-au văzut familiile de 77 de zile…

Această relaxare de care se bucură rezidenții din provincia Hubei (cu capitala la Wuhan) are însă limitele ei, pentru că ieșirea din carantină nu se face dintr-o dată, ci treptat. Centrele comerciale, supermarketurile și parcurile se redeschid, într-adevăr, însă afluxul de vizitatori va fi controlat și limitat. Nici redeschiderea școlilor din provincie nu este deocamdată permisă, autoritățile monitorizând deocamdată cu strictețe evoluția situației. În complexele rezidențiale încă sunt menținute restricțiile de intrare, controlul temperaturii corporale a persoanelor încă este obligatoriu, ca de altfel și purtarea măștilor de protecție. 

Tot de azi noapte, pe lângă reluarea circulației trenurilor, autocarelor și mijloacelor de transport în comun, au fost reluate și zborurile. Fac excepție cele internaționale și cursele directe către Beijing.

Autoritățile recomandă totuși rezidenților să nu părăsească provincia decât dacă acest lucru este cu adevărat necesar, deoarece faptul că nu au mai apărut noi cazuri de îmbolnăvire nu înseamnă că riscul a dispărut complet. 

Foto: 123rf

Citeste și:

Asta ne așteaptă pe toți: un pilot de avion a ajuns șofer de autoutilitară

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
TV Mania
Sfatul parintilor
Mai multe din Sanatate