Vremea de Paște: Temperaturile vor crește semnificativ în toată țara

vremea de Paște

Începând din data de 16 aprilie, vremea va intra într-un proces de încălzire. Iar, după data de 20 aprilie, probabilitatea de ploi va crește pe aproape întreg teritoriul țării noastre.

Iată cum va fi vremea în perioada 15 – 26 aprilie.

Vremea de Paște:

Temperaturile vor crește semnificativ în toată țara

BANAT

Răcirea accentuată a vremii din data de 14 aprilie va determina înregistrarea unor valori de temperatură cu mult sub cele normale la mijlocul lunii aprilie. Astfel, media maximelor va fi de 9 – 12 grade și a minimelor de (-2) – 2 grade.

Începând din 16 aprilie, vremea va intra într-un proces de încălzire, chiar semnificativă. Valorile pe timpul zilei vor ajunge la 21 – 23 de grade, iar cele de pe timpul nopții la 4 – 9 grade, mediat regional.

După data de 19 aprilie sunt estimate variații mici în regimul termic, acesta urmând a fi caracterizat de valori în general apropiate de cele normale pentru a doua jumătate a lunii aprilie.

Maximele se vor situa între 16 și 19 grade, iar minimele între 4 și 7 grade.

Probabilitatea de ploaie va crește după data de 20 aprilie.

CRIȘANA

Vremea va deveni mult mai rece decât ar fi în mod normal la mijlocul lunii aprilie în zilele de 14 și 15 aprilie.

 În medie, temperaturile pe timp de zi vor fi de 7 – 12 grade, iar cele din timpul nopții de (-3) – 2 grade.

Din 16 aprilie, însă, temperaturile vor crește până la valori maxime, mediat regional, de 19 – 22 de grade, în timp ce minimele vor fi de 4 – 8 grade.

Estimările pentru cea de-a doua săptămână indică un regim termic fără oscilații importante, cu valori apropiate de cele climatologic specifice în a doua jumătate a lunii aprilie.

Astfel că, în medie, vor fi maxime de 14 – 19 grade și minime de 3 – 7 grade.

După precipitațiile din 13 – 14 aprilie, probabilitatea de ploaie va crește din nou după data de 20 aprilie.

TRANSILVANIA

Începând din 16 aprilie, vremea va intra într-un proces de încălzire. Valorile din timpul zilei vor ajunge la 18 – 23 de grade, iar cele din timpul nopții la 1 – 5 grade, mediat regional.

După data de 19 aprilie sunt estimate variații mici în regimul termic, acesta urmând a fi caracterizat de valori în general apropiate de cele normale pentru a doua jumătate a lunii aprilie.

Maximele se vor situa între 13 și 17 grade, iar minimele între 1 și 4 grade. Probabilitatea de ploaie va crește și aici, în special după data de 20 aprilie.

MARAMUREȘ

Începând din 16 aprilie, vremea se va încălzi din nou, iar de la o zi la alta temperaturile vor crește semnificativ.

Cele de pe timpul zilei vor ajunge la 20 – 22 de grade, iar cele nocturne la 3 – 7 grade, mediat regional.

După data de 19 aprilie nu sunt estimate variații importante în regimul termic, iar maximele se vor situa între 16 și 19 grade și minimele între 3 și 7 grade.

Probabilitatea de ploaie va crește și aici, în special după data de 20 aprilie.

MOLDOVA

În perioada 14-15 aprilie valorile termice vor scădea accentuat, la început în nordul și în centrul regiunii, apoi și în sud, vremea devenind mult mai rece decât în mod obișnuit în această perioadă din an.

În medie, maximele vor fi de 9 -14 grade, iar minimele de (-2) – 3 grade.

Apoi, vremea se va încălzi. Valorile de pe timpul zilei vor ajunge, în data de 17 aprilie, la o medie de 20 – 22 de grade, iar cele nocturne de 3 – 8 grade.

Ulterior, temperaturile vor scădea ușor, dar în general se vor menține până la finalul intervalului de referință apropiate de cele caracteristice în a doua jumătate a lunii aprilie, cu maxime de 14 – 17 grade și minime de 2 – 7 grade.

Ploi slabe, pe spații mici vor fi și în jurul datei de 18 aprilie, iar în cea de-a doua săptămână estimările indică o probabilitate relativ ridicată de ploaie.

DOBROGEA

În jurul datei de 15 aprilie temperaturile se vor situa sub cele normale pentru această dată, ziua urmând a se înregistra 11 – 14 grade, iar noaptea 1 – 4 grade.

Ulterior, vremea va redeveni mult mai caldă decât climatologic specific, cu temperaturi maxime de 17 – 20 de grade și minime de 6 – 10 grade.

Pentru cea de-a doua săptămână, estimările indică menținerea unui regim termic în general apropiat de cel obișnuit perioadei din an.

Probabilitatea de ploaie va fi ridicată și în perioada 20-21 aprilie.

MUNTENIA

Va urma o răcire de scurtă durată, dar accentuată, cu valori mult sub mediile multianuale ale perioadei în jurul datei de 15 aprilie.

Ulterior, vremea va fi din nou în încălzire, spre un regim ușor peste cel normal. Pentru a doua săptămână sunt estimate variații termice mici de la o zi la alta, temperaturile urmând a fi în marea lor majoritate apropiate de cele obișnuite perioadei, cu 16 – 20 de grade ziua și 3 – 7 grade noaptea, mediat regional.

Apoi, probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată după data de 20 aprilie.

OLTENIA

Va urma o răcire de scurtă durată, dar semnificativă, cu valori mult sub mediile multianuale ale perioadei în jurul datei de 15 aprilie.

Ulterior, vremea va fi din nou în încălzire, spre un regim ușor peste cel normal. Pentru a doua săptămână sunt estimate variații termice mai mici de la o zi la alta, temperaturile urmând a fi în marea lor majoritate apropiate de cele obișnuite perioadei, cu 16 – 20 de grade ziua și 4 – 8 grade noaptea, mediat regional.

Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată după data de 20 aprilie.

LA MUNTE

Vremea va fi rece în perioada 14-15 aprilie, cu valori termice de 0 – 5 grade ziua și (-9) – (-2) grade noaptea.

În celelalte zile ale primei săptămâni, vremea va fi relativ caldă, cu maxime ale temperaturii aerului de 6 – 12 grade și minime de (-3) – 2 grade, în medie.

Pentru a doua parte a intervalului de referința, estimările indică un regim termic apropiat de cel normal în ultima decadă a lunii aprilie, respectiv valori negative noaptea și între 4 și 8 grade ziua.

Probabilitatea pentru precipitații va crește după data de 20 aprilie.

Acestea sunt datele referitoare la vremea de Paște, potrivit Digi 24.

Foto: Shutterstock.com / Libertatea.ro

Citește și:

Asta e rețeta săptămânii: celebrul cozonac PANETTONE cu fructe confiate

Învață cum să realizezi o decorațiune de Paște în doar câțiva pași simpli

Planurile de Paște ale Mirelei Vaida, date peste cap de coronavirus: „Trebuia să-i tăiem moțul celui mic”

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Huff
VIVA!
Retete
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Stiri