Urgent! Doamnelor, ajutați-mă cu păreri!

11.09.2017, 12:46 .

Homepage / Editorial

Băiatul meu cel mic este acum în clasa a II-a. Este cuminte și liniștit. Ascultător și senin. Genul care nu deranjează, dar nici nu stă cu mâinile întinse ca să răspundă el primul în timpul orei.

Alegerea școlii a fost o decizie grea, întoarsă pe toate părțile, gândită și răzgândită, cu renunțări, mici sacrificii financiare, cu temeri și dileme. Am pus copilul pe primul loc și binele lui imediat. Și am ales o școală privată cu o taxă decentă în care să fie inclus și after school-ul.

M-am relaxat când mi-am dat seama că am scăpat de taxe, de fondul clasei, de banii pentru hârtie igienică, cretă. Pentru atențiile de mărțișor, ziua femeii, Crăciun, sfinții de nume, începutul și sfârșitul de semestru, pentru coli albe, apă plată, perdeluțe noi, detergenți, oțet pentru spălat tabla și rechizite. Sistemul de învățământ ma călise și mă ostoise cu băiatul cel mare. Eram învățată cu aceste practici și metehne. Mi-am spus, hai
de data asta s-o fac altfel… să vedem cum o fi.

Da! Este bine. Este altceva. Nu există niciun fond al clasei și nu ma interesează câtă cretă mai are doamna… Dacă vreau să-i duc la sfârșitul școlii un buchet de flori, îi duc, dacă nu, nu. Copilul meu primește tot atâta atenție ca și restul copiilor din clasă. Sunt mai puțini în clasă, doamna are timp
berechet să-i explice fiecăruia în parte orice mică chichiță neînțeleasă, lecțiile și le face tot în cadrul organizat și mănâncă supe și budinci pe care eu n-aș fi avut timp să le fac nici dacă venea zâna cea bună să mă ajute…

Partea mai puțin bună în acest nemaipomenit basm este că filele poveștii se vor sfârși în clasa a IV-a. Când voi fi nevoită să-i fac cunoștință copilului cu școala românească cu toate fețele și culorile ei. Cu douăzeci și ceva de copii în clase, cu bănci rupte și murdare, cu toalete murdare și împuțite, cu plictisul, lipsa de chef și indolența cadrelor didactice. Cu toată panoplia de lipsuri și probleme.

Cât de pregătit psihic va fi copilul meu ținut pe un norișor de puf timp de patru ani în învățământul privat să facă față adevărului crunt și nespoit în momentul în care va intra la școala din cartier într-o clasă cu alți 30 de copii și cu profesori care nu vor avea nici timp, nici chef și nici disponibilitate să-l facă să iubească școala?

Ce mă sfătuiți?