Un bărbat a ajuns să se lupte cu o infecție ucigașă după ce a folosit un decongestionant obișnuit pentru alergii

Un bărbat a suferit o infecție pulmonară mortală după ce a folosit un decongestionant obișnuit cu mentol în fiecare zi, timp de ani de zile.

Bărbatul, în vârstă de 38 de ani, începuse să folosească acest decongestionant nazal pentru a combate alergiile sezoniere. Spray-urile nazale decongestionante sunt utilizate în mod obișnuit pentru a oferi o ameliorare pe termen scurt a nasului înfundat.

De asemenea, acestea sunt folosite pentru a ușura simptomele alergiilor, care includ strănut, mâncărimi la nivelul ochilor roșii și mâncărimi sau cruste în nas. Aceasta poate fi declanșată de polen, animale și chiar de praf.

Medicamentele sunt, în general, sigure și nu ar trebui să fie folosite mai mult de o săptămână, spun specialiștii, potrivit The Sun.

Dar, potrivit raportului medical, tânărul a inhalat decongestionantul de cinci până la 20 de ori pe zi timp de peste doi ani.

Până în mai 2020, bărbatul a început să aibă simptome asemănătoare gripei, cum ar fi temperatură, tuse și o senzație de apăsare în piept.

Scriind în BMC Pulmonary Medicine, medicii din China, au declarat că au crezut inițial că bărbatul avea pneumonie dobândită în comunitate, cea mai comună formă a bolii pulmonare și a fost tratat și trimis acasă.

Dar, câteva zile mai târziu, simptomele sale au revenit și, după mai multe teste, s-a constatat că acesta suferea de fapt de pneumonie lipoidă, o variantă rară a bolii.

Boala pulmonară, care apare atunci când particule de grăsime pătrund în plămâni, poate fi mortală dacă nu este depistată și tratată rapid. Boala este din ce în ce mai frecventă în rândul fumătorilor.

Pe lângă pneumonia lipoidă, medicii au depistat și o infecție secundară, cunoscută sub numele de micobacterie. Micobacteriile se găsesc în apă și în sol și sunt de obicei inofensive.

Cu toate acestea, atunci când intră în organism, pot provoca leziuni ale pielii, infecții ale țesuturilor moi și probleme pulmonare grave. În raport se spune că picăturile nazale care conțin ulei s-au acumulat în plămâni, ceea ce a dus la inflamații și leziuni pulmonare. Iar infecția a fost o complicație rară a pneumoniei. Pacientul a fost sfătuit să nu mai folosească picăturile nazale și să ia antibiotice pentru a elimina infecția.

Foto: 123RF

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Kudika
Descopera.ro
Doctorul Zilei
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Sanatate