Tu ce știi despre Legea Atracției?

Când ne gândim la bunăstare, ne gândim la tot ce înseamnă bun și frumos: mulţumire, iubire, împlinire sufletească și financiară, prieteni devotaţi. Cu toţii ne dorim aceste lucruri, dar nu toţi înţelegem că stă în puterea noastră să le obţinem. Despre Legea Atracţiei se tot scrie și se vorbește. Sunt persoane care aleg să creadă și încep să aplice în viaţa lor această lege pentru a-și îmbunătăţi existenţa și experienţa. Uimitor este că, odată început procesul schimbării, se schimbă și mentalitatea. Gândirea devine pozitivă, iar lucrurile dorite încep să fie atrase ca un magnet. Cum este posibil?

Există câteva secrete care te vor ajuta să activezi Legea Atracției în viaţa ta. Iată ce trebuie să faci:

  1. Să crezi. Este primul și cel mai important pas dacă vrei ca ceva să se schimbe în viaţa ta. Nu poţi obţine nimic dacă nu crezi că este posibil acest lucru. Până la urmă, orice vis îndeplinit pleacă de la o dorinţă. Important e să ai credinţa că vei reuși.
  2. Să fii recunoscătoare. Dacă te întrebi pentru ce, deja ești pe un drum nepotrivit. Mulţumește că te-ai trezit sănătoasă, că ai o familie, prieteni, un job, un acoperiș deasupra capului, o masă, alimente. Fii recunoscătoare pentru tot ceea ce ai. În acest fel, prin intermediul legii atracţiei, vei primi mai mult în fiecare zi.
  3. Să iubești. Iubește natura, păsările, cerul, iarba, animalele, oamenii. Iubește totul, dar nu uita să te iubești pe tine. Să îţi acorzi atenţia și respectul cuvenit, pentru că nu poţi iubi o altă fiinţă, diferită de tine, dacă nu te iubești în primul rând pe tine. Sigur, nu ne referim la extreme, nu te sfătuim să te transformi într-o narcisică, dar este important să îţi cunoști valoarea.
  4. Gândește pozitiv. Atunci când un gând negativ încolţește' în mintea ta, dă-i voie să plece fără a te lăsa furată' de el. Încearcă să te cunoști foarte bine, să îţi analizezi gândurile și concentează-te cât poţi pe cele pozitive.
  5. Acţionează constructiv. Doar să gândești nu este suficient, dacă nu treci la acţiune. Stabilește-ţi obiective pe termen scurt, mediu și lung, apoi definește pașii prin care le poţi îndeplini.

            Gândirea pozitivă va fi încununată de acţiunile, recunoștinţa și iubirea ta, iar Legea Atracţiei îţi va arăta că funcţionează cu adevărat dacă vei crede în ea.

foto: Shutterstock

Citește și:

Azi nu ești în apele tale'? Iată ce trebuie să faci:

Ai tendința de a ridica tonul în discuțiile cu cei din jur? Uite cum poți scăpa de acest obicei deranjant

Ce le lipsește românilor pentru a fi fericiți?

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Kudika
Descopera.ro
Doctorul Zilei
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Diverse