Topul Bookfest 2017 Litera și Litera Mică – literatură pentru cei mari și cei mici

Inspiră-te din topul Bookfest 2017 Litera ca să-ți alegi cele mai potrivite cărți de citit în vacanță, pentru tine și  copilul tău!

Topul Bookfest 2017 Litera

Topul Bookfest 2017 Litera

Io contra Statele Unite ale Americii
de Paul Beatty
Premiul Man Booker 2016
Născut în „ghetoul agrar” Dickens, la periferia orașului Los Angeles , naratorul de culoare al romanului se resemnează să ducă o viață banală. Crescut de tatăl său, un sociolog controversat, și-a petrecut copilăria ca subiect în studiile psihologice cu teme rasiale ale acestuia, convins că tatăl va publica până la urma un jurnal ce le va rezolva problemele financiare. Dar, când sociologul este ucis într-o altercatie cu poliția, fiul își dă seama că jurnalul nu a existat niciodată.

Lupta mea. Cartea a patra: Dansând în întuneric
de Karl Ove Knausgård
Proaspăt absolvent de liceu, Karl Ove se mută într-un sat de pescari din nordul îndepărtat al Norvegiei pentru a lucra ca profesor. Nu se dovedeşte însă interesat de slujba în sine – sau de orice altă slujbă. Singurul lui scop este să economisească bani şi să înceapă să scrie. Totul merge bine, dar, pe măsură ce nopţile devin mai lungi, viaţa lui ia o întorsătură mai întunecată.

Mica enciclopedie Hygge. Rețeta daneză a fericirii
de Meik Wiking
Meik este directorul Institutului de Cercetare a Fericirii din Copenhaga şi şi-a petrecut ani din viaţă studiind magia vieţii daneze, de la alegerea corpului de iluminat ideal, la planificarea unei cine sau de la crearea unei truse hygge de urgenţă până la modalitatea în care trebuie să te îmbraci.

Când înfloreşte liliacul
de Martha Hall Kelly
Hitler invadează Polonia, apoi ocupă Franța. Newyorkeza Caroline Ferriday lucrează la consulatul francez; Kasia Kuzmerick, o adolescentă poloneză, riscă tot mai mult în rolul ei de curier pentru mișcarea de rezistență. Tânăra doctoriță germană Herta Oberheuser se simte ca într-o capcană pe un tărâm plin de secrete și dominat de bărbați. Destinele acestor trei femei se intersectează după ce Kasia este trimisă în lagărul de concentrare de la Ravensbrück.

Drumul spre iad. Europa 1914 – 1949
de Ian Kershaw, în colecţia Kronika
În vara anului 1914, cea mai mare parte a Europei s-a prăbușit într-un război care a zdruncinat politica și însuşi sistemul de credinţe al continentului. Dezastrul i-a înspăimântat pe supraviețuitori și a șocat o civilizație care își asumase total rolul de model pentru restul lumii. Totul s-a prăbușit într-un haos de o sălbăticie aflată dincolo de orice termen de comparație. În 1939, europenii aveau să înceapă un al doilea conflict care a reușit să fie chiar și mai teribil – un război în care uciderea civililor a ocupat scena centrală și care a culminat cu Holocaustul.

Topul Bookfest 2017 Litera Mică

Topul Bookfest 2017 Litera Mică

Rătăcire
de Lauren Kate
La Shoreline, o școală privată exclusivistă de pe coasta de nord a Californiei, Luce are parte de experiențe inedite, dar se află, de fapt, în mijlocul unui război în care sunt implicate toate forțele răului. Într-un decor cu totul nou, dar la fel de periculos, ea învață să folosească umbrele ca fereastră către viețile anterioare și descoperă cu ajutorul lor că Daniel nu i-a dezvăluit adevărul întreg. Îi ascunde ceva – ceva extrem de periculos.

Catkin – pisicuţa secretă
de Holly Webb, seria Prima mea lectură
Lucy se simte singură când ea și fratele ei se mută în casa bunicii și sunt nevoiți să-și părăsească prietenii. Fetița își dorește un animăluț, dar bunica nu acceptă animale în casă. O pisicuță rătăcită îi atrage atenția. Unde se va duce micuța dacă nu va găsi pe cineva să aibă grijă de ea?

Colecția „Mensa Kids. Clubul micilor genii” (4 volume)

Cât de repede poţi rezolva acest lanţ mental? Începe cu numărul din stânga, apoi aplică fiecare operaţie matematică pe rând. Poţi aranja numerele şi simbolurile matematice astfel încât rezultatul să fie numărul final? Pline de provocări care îţi vor pune neuronii la treabă, aceste cărți conţin exerciţii create pentru a-ţi testa abilităţile matematice, logice şi de vocabular.
Exerciţii create de dr. Gareth Moore, Carolyn Skitt, Harold Gale şi Robert Allen.

Cum adoarme puiul meu
de Monica Sweeney

Să convingi seara un copil că trebuie să adoarmă poate fi o adevărată provocare. „Cum adoarme puiul meu?” oferă părinților care se confruntă cu această provocare strategii de somn testate de specialiști și garantează o experiență de lectură plăcută și liniștitoare. Ilustrațiile cu pui de animale care cască – de la ieduțul temător până la puiul de cangur toropit de somn – induc o atmosferă odihnitoare, în care copilul va fi îndemnat să caște odată cu micii eroi ai cărții. Până la sfârșitul poveștii, repetarea acestei tehnici sugestive îl va face și pe el somnoros, iar lectura de seară îl va purta pe nesimțite pe tărâmul viselor.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Muzica, filme, carte