Tensiune in familie pe fond de criza

familieOrice situatie care este definita ca fiind o criza, genereaza trairi legate de panica, de confuzie, de incertitudine. Este vorba de o perceptie la nivel general, social, economic, politic, dar care se transmite prin fiecare dintre noi la nivel familial si chiar personal.

Ceea ce circula in jurul nostru gaseste in fiecare dintre noi o rezontanta. O veste, un zvon, o idee soptita se poate amplifica si poate deveni motiv de ingrijorare, ne poate infuria sau ne poate intrista.

Asa cum se intampla in orice societate dispusa ierarhic, ceea ce porneste de sus loveste cel mai puternic in stratul de jos, in cazul nostru in familie. Fiecare primeste si transmite mai departe.

Un tata ce merge la birou unde lucreaza zi de zi sub presiunea de a avea succes in fiecare dintre proiectele sale si dintr-o data primeste vestea ca e posibil sa se inchida departamentul. Si poate sa fie mutat in alta parte. Sau poate sa fie dat afara. Sau sa i se scada salariul. Mintea lui e coplesita de ganduri. Si de responsabilitati. Si de intrebari. Si se simte prins in capcana unei neputinte amestecate cu furia de a nu gasi solutii. Si presiunea creste peste ceea ce putea suporta deja.

O mama care lucreaza, merge si ia copilul de la scoala, merge la cumparaturi, vine acasa, se ocupa de teme si uneori mai lucreaza ceva si acasa. O sotie care simte ca se intampla ceva cu sotul ei care este foarte preocupat, abatut, ingrijorat si adesea iritat. Care se simte coplesita, navalita de propriile ei ganduri.

Un copil care se simte singur. Care cauta pe cineva cu care sa isi faca temele. Mama nu are timp. Tata nu este. Un copil care se joaca pe calculator omorand monstri. Ore si in sir. Si care tipa cand este intrerupt. Urla si se tavaleste pe jos.

Trei imagini. Trei povesti diferite. Si totusi ele au ceva in comun. Sunt parte din aceeasi familie. Unde se intalnesc ele?

“Cand vin acasa seara obosit, stiind ca tot mai am de lucru pana tarziu in noapte; ma intampina sotia mea care imi spune ca cea mica a plans toata ziua pentru ca este racita si are febra si ca cel mare nu si-a facut temele, s-a intins pe covor si a urlat intr-una ca vrea o bicicleta noua. Altfel nu mai merge la scoala. Sotia mea este deja depasita si ma primeste cu nenumarate reprosuri ca eu nu fac nimic si ca nu ma intereseaza nimic. Simt ca nu mai pot suporta, imi ies din fire, tip la ea si uneori ii si lovesc pe copii pentru ca nu mai pot controla starea de tensiune pe care intreaga situatie o genereaza”. Iata cum descrie intalnirea dintre cele trei imagini de mai sus, un tata, intr-una din sedintele cu familia.

Mergand mai departe pe firul acestui discurs, putem afla ce se intampla de fapt, cum ajung lucrurile sa fie de nesuportat, de necontrolat.

Ceea ce atrage atentia la prima vedere este comunicare care lipseste. Nu in sensul ca ei nu se intalnesc si nu vorbesc, ci in sensul in care nu ajung sa isi spuna, sa exprime lucrurile care sunt dificile si starile pe care le au. Prinsi in anturajul cotidian care se termina tarziu in noapte, fiecare merge la culcare cu frustrarea de a nu fi fost intrebat “tu cum te simti?”.
 

Cu alte cuvinte, vorbesc fara a se intreba de fapt despre ei, despre trairile lor, despre gandurile, preocuparile, dorintele sau temerile lor.

Apoi fiecare reuseste sa transmita cate ceva din tensiunea pe care o resimte insa intr-un limbaj care nu poate fi tradus cu usurinta, care nu lasa loc dialogului si care se prinde intr-un cerc vicios atragand dupa sine si alte manifestari similare: tipete, agresiune, plans, aspecte somatice (dureri de cap, voma, febra) in special la copii.

Aceste manifestari, denumite adesea “isterice”, sunt de fapt dificultatea unei persoane de a gasi o modalitate adecvata de a exprima ceea ce simte, in special cand trairile sunt neplacute. Este vorba de o inlocuire, in care cuvintele sunt inlocuite cu actiuni, in care “a spune” este inlocuit de “a face”.

Este dificil sa vorbim despre lucrurile care ne deranjeaza, care ne supara, care nu ne plac, carora nu le gasim solutii, care ne coplesesc. Ne putem face ca le uitam, ca le lasam la intrare sau la birou, insa ele sunt in noi si isi vor cauta mereu o cale sa iasa la suprafata si sa se exprime.

“Noi nu vorbim niciodata despre asta impreuna acasa”, imi spunea mirata o mamica la intrebarea mea daca au discutat impreuna despre ceea ce se intampla.

Fiecare dintre membrii unei familii poarta cu ei ceea ce simt si daca intalnirea dintre aceste stari da nastere unui climat tensionat, unul dintre ei va deveni portavocea acestei tensiuni, cel care sa ii dea glas prin manifestarile sale care vor deveni ingrijoratoare pentru ceilalti: un copil care urla, un tata care consuma alcool, o mama mereu bolnava, un copil izolat si trist, un tata violent, o mama care tipa tot timpul etc.

Incercarea noastra este aceea de a reusi sa redam acestor manifestari capacitatea de a fi puse in cuvinte, de a reusi sa gasim din nou modalitati de exprimare si de elaborare laolalta, impreuna cu toti, de a reusi sa vorbim despre ele fara sa mai fie nevoie sa le ascundem, sa le simtim rusinoase, inspaimantatoare sau de ne-spus.

Si atunci nu va mai fi nevoie de urlete, de tipete, de crize de nervi, de tot ceea ce aduce seara de seara o familie in pragul disperarii si o detemina sa spuna “daca ramanem impreuna ne ucidem, daca ne separam murim.” Viata poate deveni din nou libera pentru fiecare dintre ei sa se exprime asa cum simt, fara sa se simta prizonieri ai neputintei. Dar pentru asta este nevoie de incredere si siguranta.
 

 

Psiholog Cristina Calarasanu
CPAP- Centrul de Psihologie de Actiune si Psihoterapie
Str. Nicolae Filipescu, nr. 61, sector 2; tel: 021 317 40 43
Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Libertatea
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Relatii in familie