Scrisul iti dezvaluie personalitatea

Imaginea de sine
Imaginea de sine este, probabil, cea mai importanta trasatura de personalitate, cel putin din punctul de vedere al Analizei Grafologice. Poate face diferenta intre succes si esec, intre frustrare si implinire.
In scris, imaginea de sine este observata in bara literei t. Cu cat bara este mai sus plasata pe litera, cu atat persoana are o imagine de sine mai buna. O imagine de sine impecabila este data de bara care este plasata chiar in varful literei (foarte rar vei gasi astfel de persoane).

Mihaela, 29 de ani
grafologieCei mai multi dintre noi avem o imagine de sine medie (ca in cazul Mihaelei, 29 de ani). Pe unele litere bara este ridicata, pe altele mai joasa. In unele situatii de viata, Mihaela are incredere in ea, este sigura pe fortele ei, in altele isi pierde repede energia si incepe sa nu mai creada in ea (atunci cand intalneste provocari).
Persoanele care au o imagine de sine crescuta isi stabilesc obiective puternice, doresc mai mult de la viata si, cel mai important lucru, cred ca pot reusi. In schimb, cand nu avem o imagine de sine buna, evitam riscurile si avem tendinta sa stam cuminti, in banca noastra, pentru ca nu credem in puterea noastra de reusita.

Entuziasmul
Tot in scrisul Mihaelei, puteti observa ca bara literei t este destul de lunga (trasata de la stanga la dreapta). Lungimea barei ne ofera o imagine despre entuziasmul nativ si energia persoanei. Mihaela are o imagine de sine buna in anumite contexte si un entuziasm bun. Incepe proiecte noi plina de energie, increzatoare, optimista.
Totusi, isi poate pierde aceasta stare de spirit cu timpul, daca gaseste prea multe provocari.

grafologieLavinia, 39 de ani

Observati diferenta dintre Lavinia si Mihaela? Lavinia are mai putin entuziasm nativ. In plus, are o tendinta de a amana lucrurile. Ea se motiveaza mai greu, probabil incepe sa devina optimista cand vede rezultatele. Nu inseamna neaparat ca Lavinia e mai greu de motivat si este lenesa sau lipsita de energie. Pur si simplu Mihaela are o tendinta naturala de a se entuziasma si de a gandi pozitiv.

Sensibilitatea la critica
Sensibilitatea la critica se vede in scris in litera d, prin bucla acesteia. Cu cat bucla este mai mare, mai „umflata“, cu atat persoana este mai sensibila la critica.
Persoana sensibila la critica are nevoie de aprobare, de acceptare si este dispusa sa faca aproape orice pentru a fi pe placul celor din jur. Pentru a influenta o astfel de persoana, trebuie sa ii faci multe complimente si sa ii arati ca o apreciezi pentru lucrurile pe care le face.

grafologieLa Ela (38 de ani), litera d din cuvantul „indelungate“ arata ca e foarte sensibila la critica, e atenta la ce spun cei din jur despre ea, mai ales daca sunt persoane dragi si/sau importante. De multe ori, daca o critica, si strainii o pot demotiva. Persoanele sensibile la critica au o mare calitate: empatia. Empaticii pot fi cei mai buni prieteni tocmai pentru ca pot relationa usor la nivel emotional. Pe de alta parte, persoanele empatice trebuie sa fie atente sa nu preia asupra lor starile negative ale altora si sa stie cand sa spuna „nu“.

Nivelul de energie
Trebuie sa fie foarte mare daca vorbim de succes in viata. Imagineaza-ti o racheta care pleaca in spatiu cu un rezervor de benzina de 50 l (cat al unei masini). Nu prea se poate, nu?

grafologieEnergia fizica se vede in literele j, y si g, prin bucle puternice si adanci, ca in scrisul Danielei (37 de ani). G-urile pe care le face ea sunt atat de adanci incat patrund in scrisul de mai jos, atingand cea de-a doua linie! Asta inseamna ca Daniela se implica in multe proiecte (insa nu neaparat le si termina), are multa energie fizica si putere de munca. Problema acestor persoane este ca tind sa se plictiseasca repede. Mereu vor ceva nou, atat la birou, cat si acasa. O bucla mare in g denota o persoana cu o imaginatie debordanta, care poate fi pasionata de calatorii si are nevoie de miscare pentru a-si mentine tonusul fizic si psihic. Atentie! Aceste persoane nu trebuie sa stea lipite de birou, intr-o munca de rutina. Nu sunt buni contabili, dar sunt foarte creative.

 

despre autor: Ionut Ciurea e un tanar antreprenor, trainer si autor. Se afla printre primii promotori in Romania ai sistemelor de dezvoltare personala si profesionala, printre care NLP si Analiza Grafologica. Conduce compania intelliBiz Solutions, prin care ofera consultanta in marketing, Analiza Grafologica pentru HR, Management si training pentru organizatii. Pentru detalii, www.ionut-ciurea.com si www.empower.ro

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Psihologie