Scriitorul Igor Bergler: “Pentru cărți precum Biblia pierdută și Testamentul lui Abraham te pregătești toată viața”

igor bergler testamentul lui abraham

“Biblia pierdută”, prima carte scrisă de Igor Bergler, publicată la RAO, s-a vândut în peste 100.000 de exemplare. Este cel mai bine vândut roman românesc din 1990 încoace. 

Născut pe 21 septembrie 1970, Igor Bergler este un adevărat homo universalis al epocii contemporane. Este scriitor, regizor, realizator de televiziune, critic de film, specialist în marketing. Este doctor în Științe Economice și a fost de-a lungul timpului profesor invitat la diverse universități.

Vorbește fluent cinci limbi și se descurcă în alte cinci. Romanele sale nu puteau fi altfel decât bazate pe documentare aprofundată, aventuroase și filmice din punct de vedere compozițional.

La baza cărților dv. se vede o documentație vastă și foarte diversă. Cum ați realizat-o? Cât timp v-a luat pentru fiecare dintre ele?

Așa este. Multă muncă de cercetare care îmi place la nebunie. Să vezi cum puținul pe care îl știi crește clipă de clipă, cu fiecare document pe care îl studiezi, cu fiecare bibliotecă și arhivă prin care scormonești, cu fiecare carte pe care o citești și cu fiecare loc pe care îl vizitezi, îți dă satisfacții de neimaginat.

Mai mult, dacă la început ai o schiță a poveștii pe care o scrii, observi cum aceasta se schimbă cu fiecare lucru nou pe care îl descoperi. Adevărul istoric îți schimbă nu numai povestea, ci și sensul ei, iar asta e aproape incredibil. E o presiune a realului care te ferește să o iei razna de tot. Nu m-am așteptat deloc la așa ceva prima oară. La cea de-a doua carte știam deja.

Documentarea a durat opt luni la prima carte și un an la a doua. Dar asta e doar un fel de-a spune. Pentru că, înainte de a începe formal acest proces, deja știam multe lucruri. Așa că nu cred că exagerez când spun că pentru genul ăsta de cărți, cum sunt cele pe care le scriu eu, te pregătești toată viața. De aceea cred că nu se poate scrie o astfel de literatură când ești foarte tânăr.

Redactarea în sine a fiecăreia dintre cărți cât a durat?

La prima am scris continuu timp de opt luni. La acesta, zece.

Se interconectează într-o măsură documentarea pentru cele două titluri?

Toate se țin, cum ar zice cineva. Deși, concret, cele două povești nu au legătură una cu alta. Liantul lor e Charles Baker, personajul principal, care trece din „Biblia pierdută” în „Testamentul lui Abraham” cu întreg pachetul caracteriologic.

Avansând în procesul documentării, nu aveți impresia că adevărul rămâne mereu parțial ascuns – dacă nu cumva chiar pierdut?

Dacă ne referim la fapte care s-au petrecut cu mult timp în urmă, adevărul e întotdeuna parțial ocultat, cum bine ați sesizat. Dar e rolul autorului să umple golurile pe care istoria le lasă. Adevărul său e legitim. E un adevăr literar. Cât timp autorul respectă regulile poeticii trasate încă de Aristotel.

Cea mai importantă dintre ele e verosimilitatea. Nu știm dacă s-a întâmplat așa sau altfel într-un anumit moment, dar din contextul epocii putem formula câteva ipoteze. Și aici intervine o altă regulă, din aceeași sursă, insolitul, care ține de talentul autorului.

Poți întinde coarda până la limita ei, condiția e să nu o rupi. Și trebuie să fii pregătit ca o hoardă de elefanți să sară pe ea, să îi testeze rezistența.

Cum/când decideți totuși să opriți săpăturile, să vă mulțumiți cu cât ați dezgropat și să treceți la valorificarea datelor adunate?

Mă opresc din săpat când găsesc Troia, ca Schliemann. Nenorocirea e atunci când sunt trei rânduri de Troi una sub alta. În general, consider că e suficient atunci când am cam epuizat teoriile omologate și, cum am spus mai devreme, verosimile. Mai adaug, așa, pentru picanterie, și câteva fantasmagorii.

Cred că am citit despre Lincoln tot ce s-a scris important. Un prieten, istoric american, a zis că pot să predau istoria președintelui american la o mare universitate fără să mă fac de râs. Trebuie să fii un pic maniac ca să faci asta. La fel a fost cu Țepeș, pentru prima carte.

Sau cu Biblioteca din Alexandria, pentru aceasta. Aici m-am încurcat un pic. Pentru că ajunsesem să reconstruiesc listele lui Calimachus, bibliotecarul care a inventat catalogul în secolul al III-lea î.C. „Pinakele” lui, cum se numeau, s-au pierdut, dar o parte din ele poate fi reconstituită.

Când am început să rescriu catalogul Bibliotecii din Alexandria, am știut că trebuie să mă opresc. Am ajuns să știu mai mulți autori din Grecia Antică, ale căror lucrări s-au pierdut în totalitate sau parțial, decât dintre cei ale căror scrieri au supraviețuit.

Cum s-a făcut de ați schimbat editura pentru această a doua carte, „Testamentul lui Abraham”?

Așa s-au aliniat stelele. Nu am nici un motiv să mă plâng de RAO. Din contră. Și-au făcut treaba admirabil. Am lucrat cu oameni bine pregătiți, serioși și drăguți. Uneori, trebuie, însă, să mai încerci și altceva.

Litera este casa noii mele cărți. Sper să fie încă și mai bună decât prima. Până acum am avut dreptate. Tot ce s-a făcut pentru „Testamentul lui Abraham”, de la copertă la editare și până la planul de promovare, e impecabil.

Credeți că în zilele noastre organizațiile oculte mai sunt de actualitate, mai au influența care li s-a atribuit atâta vreme? Nu sunt oarecum desuete?

Nu trebuie decât să deschideți orice ziar, orice site, să aruncați un ochi pe Facebook, ca să găsiți răspunsul la această întrebare. Nu numai că nu au ieșit din modă, dar sunt mai actuale ca niciodată. Din păcate, unele fac ravagii. Vedeți povestea cu vaccinurile. Așa că despre desuetudine nici nu poate fi vorba.

România însăși este condusă de o ocultă. A inepților și a hoților de toate felurile. O mare firmă de studii sociologice a făcut niște măsurători. Trei din patru persoane din lumea civilizată cred că undeva, la capătul firului, zace, în cele din urmă, o conspirație.

Autor: Mihaela Serea

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Muzica, filme, carte