Lupta sistemului sanitar dar și a fiecăruia dintre noi cu virusul perfid e departe de a se fi încheiat. Și unii, și ceilalți, continuăm să căutam armele… Se zice că pentru a-ți învinge dușmanul trebuie să îl cunoști. În sfârșit, s-a aflat cât timp trăiește virusul pe diverse suprafețe și cum se igienizează corect:
Lisa Macqueen, specialist australian în curățarea antivirală în cadrul unei companii de profil, susține că noul coronavirus rezistă pe suprafețele dure și pe cele strălucitoare până la trei zile. În aceste condiții, locurile de muncă și spațiile publice ar trebui igienizate de trei ori mai mult. Și nu cu orice soluții ci cu unele destinate uzului intraspitalicesc. Lucru valabil și pentru gospodării. Pentru a fi clasificatie la standardul de spital, soluțiile dezinfectante trebuie să conțină cel puțin 70% etanol sau tensioactivi cationici, nonionici sau amfoteri (compuși chimici care scad tensiunea superficială a apei și descompun structura virusului).
Lisa Macqueen a dat exemplul igienizării unui spațiu de 300 mp. „Dacă o curățenie obișnuită a unui spațiu de această dimensiune durează cam două ore, în condițiile actuale ar trebui să dureze cel puțin șase ore', a spus expertul. Acest timp prelungit permite dezinfectanților să acopere în profunzime suprafețele și să elimine virusurile și bacteriile persistente. Macqueen a mai subliniat că de igienizări profesioniste au nevoie în principal spitalele, supermarketurile, mijloacele de transport în comun, aeroporturile, gările și spațiile de lucru în care activitatea nu a putut fi întreruptă.
Cât timp trăiește virusul pe diverse suprafețe și cum se igienizează corect
În aer: virusul rezistă în picăturile respiratorii cel puțin trei ore. Cu toate acestea, cercetătorii nu au stabilit dacă oamenii elimină printr-un episod de tuse ori un strănut o încărcătură suficientă încât să poată infecta o altă persoană.
Pe suprafețe moi și poroase (carton, hârtie, textile, mobilier, perne): până la 24 de ore. Suprafețele poroase permit trecerea aerului și a apei, ceea ce le face mult mai puțin susceptibile să dețină un volum infecțios mare în comparație cu obiectele neporoase (mânerele ușilor, robinetele, telefoanele).
Pe suprafețe dure și strălucitoare (plastic, oțel inoxidabil): 72 de ore. Prin aceste materiale nu pot trece apa, aerul și vaporii, așadar virusurile rămân pe suprafețe.
Cercetătorii Forumului Economic Mondial au confirmat că virusul se degradează în timp, reducând probabilitatea de infecție.
Foto: Shuttesrtock
Citeste și:
Efectele secundare după infectarea cu Covid despre care medicii nu vorbesc nici în șoaptă