În România secolului XXI încă se moare ca în Evul Mediu. Doi bătrâni din Suceava au avut parte de un sfârșit tragic

doi bătrâni din Suceava au avut parte de un sfârșit tragic

Doi bătrâni din Suceava au avut parte de un sfârșit tragic, lucru care demonstrează încă o dată că în România secolului XXI încă se moare ca în Evul Mediu.

Doi bătrâni din Suceava, soț și soție, au fost găsiți fără viață în locuința lor din Suceava, descoperirea fiind făcută chiar de fiul celor doi. Pentru că nu răspundeau la telefon, băiatul celor doi bătrâni a decis să se deplaseze la locuința acestora pentru a se asigura că totul este în regulă, iar când a ajuns la fața locului, acesta și-a descoperit părinții fără viață.

Doi bătrâni din Suceava au avut parte de un sfârșit tragic

Primele cercetări arată că cei doi bătrâni, în vârstă de 77 ani și 81 de ani, și-au pierdut viața după ce s-au intoxicat cu gaz. Casa în care locuiau avea ca sistem de încălzire o sobă cu arzător pe gaz. Imediat după ce a ajuns la casa părinților, băiatul acestora a descoperit că ușile erau încuiate pe interior. Bătrânii nu au reacționat nici la bătăile în geam, nici la apelurile telefonice, motiv pentru care băiatul acestora a forțat ușa principala a locuinței cu o rangă. După ce a pătruns în interior, acesta a sesizat un miros puternic de gaz, potrivit informatiata.ro

Pentru că pe corpul victimelor nu au fost descoperite răni, iar obiectele de valoare din locuință nu au dispărut, anchetatorii susțin ipoteza potrivit căreia cei doi bătrâni și-au pierdut viața în somn, după ce au inhalat gaze din soba aflată în locuință. Cu toate acestea, cei doi au fost transportați la Morga Spitalului Județean Suceava pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.

Bianca Hriscu

Foto: shutterstock.com

Citește și:

“Zombie”, fenomenul care face ravagii în rândul tinerilor

O nouă provocare virală face victime în rândul adolescenților

Medici români căzuți la datorie. Cine sunt cei care și-au dat viața în timpul gărzilor

 

 

 

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Stiri