O nouă provocare virală face victime în rândul adolescenților

După ce au încercat „Tide pod Challange”, – tinerii erau puşi să se filmeze când mănâncau o capsulă cu detergent lichid- acum, pe rețelele de socializare a apărut o altă provocare în rândul adolescenților.

“The Fire Challenge” este noul trend care face ravagii printre adolescenți, omorându-i.

Potrivit ladbible.com adolescenții din întreaga lumea, în special din SUA și Marea Britanie își dau foc la propriu pentru a crea videoclipuri virale, din dorința de a strange cât mai multe like-uri.
Riscurile sunt imense, pentru că adolescenţii fac acest joc în mod inconştient, fără să se gândească la felul în care îşi pun sănătatea în pericol.

Medicii trag și ei un semnal de alarmă. Aceștia au decis să vorbească public despre pericolul la care se supun tinerii care acceptă astfel de provocări.

Se pare că mulți dintre adolescenții care au luat parte la provocarea “The Fire Challenge” sunt la un pas de moarte, fiind ținuți în viață doar de aparate, în timp ce alții s-au ales cu arsuri grave pe corp și au avut nevoie de intervenții chirurgicale.

În vara acestui an, o fetiță în vârstă de 12 ani, Timiyah Landers, a vrut să fie trendy, însă a ajuns la terapie intensivă din cauza unor arsuri grave pe care le-a dobândit pe aproape jumătate din corp, în timp ce accepta o provocare virală de pe Internet.
Cei care erau provocați pe rețelele de socializare erau puși să se acopere în alcool și apoi să-și dea foc.

 

Iulia Sandu

Foto: shutterstock.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Stiri