Rezolvă conflictele în mod constructiv

Rezolvă conflictele în mod constructiv

hepta_1362348Nimanui nu-i place sa se certe. Dar orice relatie ajunge la un punct in care conflictul e inevitabil. Iata cum poti discuta in contradictoriu, astfel incat sa obtii ceea ce vrei fara sa te certi.

Pasul 1 AFLA SECRETELE victoriei, dar si ale infrangerii
De exemplu, in cuplu, indiferent daca neintelegerile voastre se refera la ceva minor (cum ar fi fapul ca nu isi schimba sosetele) sau la ceva major (daca amandoi vreti sau nu copii), niciodata nu incepe o discutie tipand la partener.
Mai intai, gandeste-te care ar fi cea mai buna modalitate de abordare si solutionare a conflictului.
COMPETITIA
Aceasta abordare seamana cu un atac. E un joc al puterii, in care cei implicati folosesc toate armele disponibile: atacarea punctelor slabe ale celuilalt, pozitia sociala etc. Ideea de baza e ca scopul scuza mijloacele, iar cele mai cunoscute scopuri sunt: apararea drepturilor personale, apararea convingerilor personale sau, pur si simplu, dorinta de a castiga.
FOLOSESTE COMPETITIA cand stii ca ai dreptate; cand e vorba de o actiune importanta si urgenta; cand trebuie sa te aperi de cineva care te ataca; in afaceri, cand se impun masuri nepopulare.
ACOMODAREA
E opusul competitiei – intr-o astfel de discutie, ambii parteneri lasa de la sine. Acomodarea presupune sa fii generoasa, lipsita de egoism si dispusa sa accepti si opinia celuilalt, chiar daca nu esti de acord cu ea – doar din dorinta de a evita un conflict.
FOLOSESTE ACOMODAREA cand cauza sau rezultatul discutiei e mai important pentru celalalt decat pentru tine; altfel, vei pierde disputa, iar o prelungire a discutiei nu face decat sa dauneze relatiei; cand iti dai seama ca ceea ce sustii nu e tocmai adevarat, dar pastrarea armoniei este mai importanta decat motivul de cearta.
EVITAREA
Aceasta abordare inseamna ca vei trece peste acel conflict fara sa faci nimic: fie ocolesti diplomat problema, fie o amani sau te retragi in mijlocul discutiei.
FOLOSESTE EVITAREA cand situatia nu e importanta; nu exista nici o sansa sa-ti impui punctul de vedere; sunt lucruri care conteaza mai mult in relatia voastra, pe care le-ai pierde prin cearta; stii ca atunci cand iti va trece furia de moment vei vedea problema din alta perspectiva; stii ca e mai bine sa aduni toate informatiile si apoi sa iei o decizie sau sa actionezi.
COLABORAREA
E opusul evitarii si se refera la incercarea comuna de a gasi solutii agreate de ambele parti. In acest sens, analizezi cauzele care au generat conflictul, asculti opinia celuilalt, esti dispusa sa-ti asumi partea ta de vina si sa schimbi acel ceva din comportamentul tau care a dus la aparitia problemei.
FOLOSESTE COLABORAREA cand ambele puncte de vedere sunt la fel de importante; nu situatia de moment este problema, ci sentimentele negative pe care le ai fata de persoana respectiva; cand este nevoie sa intelegi felul in care gandeste celalalt.
COMPROMISUL
Undeva intre competitie si cooperare se afla incercarea de a gasi o rezolvare care sa va multumeasca pe amandoi. Cand faci un compromis, lasi de la tine mai mult decat in competitie, dar mai putin decat in acomodare. In mare, compromisul inseamna a gasi rapid o solutie de mijloc.
FOLOSESTE COMPROMISUL cand problema e importanta, dar nu vitala; toate celelalte abordari au esuat; esti presata de timp; exista o alta neintelegere, mai importanta, in relatia cu persoana respectiva, astfel ca e de preferat un compromis in situatia data; va aflati pe pozitii egale.

 

Rezolva conflictele in mod constructiv

hepta_1362348Pasul AFLA DACA MERITA SA TE CERTI

Fiecare dintre metodele prezentate in pagina anterioara se potriveste unui anumit tip de situatii, in functie de importanta relatiei tale cu cealalta persoana implicata in conflict.

De exemplu, daca persoana nu iti este apropiata sau nu-ti influenteaza in vreun fel viata, iti poti permite sa fii competitiva. Urmatorul chestionar te ajuta sa descoperi cum e mai bine sa faci: sa mergi pana la capat cu cearta sau sa te retragi fara a spune un cuvant.

Citeste cele zece perechi de afirmatii si incercuieste in fiecare pereche litera care se potriveste cel mai bine modului in care gandesti si actionezi cand esti in conflict cu o persoana.

P. Dupa ce ma cert cu o persoana, nu imi pasa prea tare de parerea pe care si-a facut-o despre mine.R. Pentru mine este important sa am o relatie buna cu o persoana dupa ce am avut un conflict cu ea.

M. Nu va fi sfarsitul lumii daca nu rezolv acest conflict.

O. Trebuie sa rezolv acest conflict pentru ca la mijloc se afla interese majore.

P. Nu am o relatie importanta cu aceasta persoana.

R. In orice situatie, relatia mea cu celelalte persoane este importanta.

M. In acest caz, nu se justifica timpul si efortul necesare pentru rezolvarea conflictului.

O. Daca relatia dintre noi va merge bine in continuare, timpul si efortul necesare rezolvarii conflictului actual sunt justificate.

P. Comunic putin cu celelalte persoane.

R. In general, comunic mult cu toate persoanele.

M. Nu ma astept ca rezolvarea acestui conflict sa-mi imbunatateasca relatia cu persoana in cauza.

O. Ma astept ca rezolvarea acestui conflict sa aduca o imbunatatire a relatiei noastre.

P. In relatiile cu ceilalti, obisnuiesc foarte rar sa fac schimb de informatii sau sa spun ce simt.

R. Relatiile cu ceilalti se bazeaza pe schimbul de informatii si impartasirea sentimentelor.

M. Pierderea acestei confruntari nu imi va afecta respectul de sine.

O. Nu voi avea o parere buna despre mine pana cand nu voi rezolva acest conflict.

P. Nu sunt dependenta de alte persoane.

R. Datorita imprejurarilor, de cele mai multe ori avem interese comune.

M. In acest caz, interesele puse in joc au fost exprimate foarte clar si direct.

O. Banuiesc ca la baza acestui conflict se afla interese ascunse.


Numara cate litere R si O ai acumulat

si marcheaza punctajul in graficul alaturat, pe cele doua coordonate, apoi traseaza o linie orizontala, din dreptul cifrei corespunzatoare axei R, si una verticala, din dreptul cifrei corespunzatoare axei O; locul in care cele doua linii se intalnesc caracterizeaza modul in care ar trebui sa iti rezolvi conflictele. In oricare dintre cele cinci zone te-ai situa, treci la punctul 3 (coloana din dreapta), pentru a afla cum poti sa iti impui punctul de vedere in orice situatie conflictuala.

Cel mai eficient te poti certa cand vrei sa iti impui punctul de vedere cu argumente – vei respecta atat drepturile proprii, cat si pe ale celorlalti!

Rezolva conflictele in mod constructiv hepta_1362348

Pasul 3 LUPTA PENTRU DREPTURILE TALE – si obtine ceea ce vrei!

A-ti impune punctul de vedere inseamna a-ti da seama ca ai anumite nevoi si ca ai dreptul ca acestea sa fie indeplinite. In acest caz, ii respecti pe ceilalti si iti prezinti opiniile fara a ataca – deci exista o probabilitate mai mare sa obtii rezultate astfel decat sa fii agresiva, pasiva sau sa ii manipulezi pe ceilalti.

Daca nu stii cum sa iti impui punctul de vedere, afla raspusurile mai jos.

1 SPUNE CLAR CE VREI. Da-ti seama ce vrei sau ce simti, apoi comunica-ti parerile clar si direct. Foloseste afirmatii simple. Nu poti sau nu vrei sa faci un serviciu? Cel mai simplu si eficient este sa spui “nu”. In caz contrar, renunti la interesele tale, iar efectele negative nu vor intarzia sa apara.

2 REPETA CE VREI. Chiar daca ti se va spune ca “te repeti ca o placa stricata”, e bine sa apelezi la aceasta tactica: repeta calm dorinta ta, iar asta te va ajuta sa ramai ferma pe pozitie si sa-ti mentii punctul de vedere, fara sa cazi prada tentatiei de a te certa, obligatiei de a te justifica sau incercarii de a manipula; chiar daca la momentul respectiv acestea iti aduc victoria, pe termen lung nu te fac decat sa pierzi.

3 NU TE LASA MANIPULATA. Daca cineva incearca sa te manipuleze, lasa-l (o) sa inteleaga ca stii unde vrea sa ajunga si nu renunta la parerea ta. Incearca sa explici calm ca intelegi punctul lui (ei) de vedere, iar apoi prezinta ferm modul in care vezi tu lucrurile.

4 FA COMPROMISURI. Cand exista un conflict de interese intre tine si familia sau prietenii tai, a fi foarte decisa nu inseamna a nu tine cont de sentimentele si nevoile lor. Solutia este sa gasesti un numitor comun intre tine si ei. Pentru asta e bine sa-ti imaginezi un final realist, care ar multumi pe toata lumea, iar apoi sa te gandesti ce compromis poti face.

5 FII SINCERA. Da-ti seama care sunt cu adevarat sentimentele tale si scapa de anxietatea sau sentimentul de vinovatie care apare dupa ce spui un adevar neplacut. Cand vine vorba despre drepturile tale, nu-ti minimaliza trairile afirmand, de exemplu, ca esti suparata, cand, de fapt, esti furioasa! Felul in care reactionezi le arata celor din jur cum gandesti si, astfel, vor sti cum sa te abordeze pe viitor.

Articol preluat din Arhiva Avantaje

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3

Recomandari
Publicitate
ziareonline.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Psihologie