Relatia de cuplu – un joc serios

Drept urmare, impins de sentimentul sau, atunci cand intarzie, ajuns acasa, o acuza intr-o maniera „politicoasa' pe partenera sa ca nu este interesata de el, ca nu ii pasa, pentru ca „daca ti-ar pasa m-ai suna sa ma intrebi unde sunt'.

Mentionez ca intarzierile lui sunt de ordinul jumatatilor de ora, maxim o ora. Ceea ce pentru partenera lui „is not a big deal'. Nu intelege de ce trebuie sa fie acuzata de dezinters, cand nici el nu face altfel, „sopeste' ea catre partener, gasindu-l profund dezinteresat de aspectul ei fizic, pe care cu greu il admira si pentru care si-ar dori mai multe complimente. Asa se transforma mai de fiecare data discutiile lor intr-un sir de acuzatii si replici.

Mergand la terapie, el ajunge la concluzia ca, nevoia lui de grija s-a activat in urma relatiei cu mama, care il uita la gradinita adesea, atunci cand era mic. Copil fiind, ajungea acasa dupa o ora adus de domnisoara educatoare. Si, pentru ca mama il pedepsea des pentru greselile facute la gradinita, prefera sa nu-i comunice absolut niciun sentiment, mergand direct in camera sa. Aceasta intamplare, se gandeste el, i-a crescut pe zi ce trece in interior dorinta de a fi in grija si atentia mamei. Pe mama o considera dezorganizata si ocupata cu propria ei persoana.

Asa ca decide impreuna cu terapeutul sa aprofundeze dinamica relatiei din copilarie cu mama, pentru a se intelege mai bine pe sine. In tot acest timp, in afara cabinetului, el continua sa-si explice nevoia sa de grija prin intermediul acestei experiente care este luata drept model pentru ceea ce considera el ca inseamna a fi in grija cuiva. Unul dintre rationamentele sale este: daca mama ar fi fost mai atenta si mai prezenta in relatia cu mine, in prezent as fi mai tolerant la detasarea cu care priveste partenera mea lipsa mea de acasa.

Ceea ce vreau sa aduc in discutie este usurinta cu care persoana din exemplul de mai sus (sau poate chiar tu?!) isi proiecteaza in exterior motivul pentru care are nevoie de grija, il fixeaza intr-un context in timp si spatiu. Nevoile, precum cea de grija, de protectie, de afirmare, de validare sunt nevoi ce sunt determinate mai mult sau mai putin genetic si sunt stimultate de mediul familial si social.

In acest fel se creeaza pattern-urile neuronale pentru aceste nevoi. Nevoia de grija sau de protectie nu este ceva dobandit in urma unei experiente, doar modalitatea (tiparul) prin care iti doresti tu sa-ti satisfaci aceasta nevoie tine de experienta avuta in copilarie. Iar acest tipar se poate remodela. La varsta de 3 ani nevoia de grija inseamna a primi din partea unui adult (parinte sau substitut) in special securitate fizica, hrana si afectiune.

La maturitate, de exemplu in cuplu, grija este mai degraba directionata catre securizare emotionala, catre reciprocitate si sexualitate. Asta nu impiedica pe nimeni sa nu simta un pic invers. Adica din punct de vedere emotional sa simt in relatia de cuplu nevoia de a fi ingrijit (iubit, protejat etc.) precum un copil de numai 3 ani. In acest context, pentru depasirea acestui blocaj, este benefica constientizarea pattern-ului.

Iar daca in cautarea pattern-ului atribui toate cauzele pentru care tu-ti doresti satisfacerea nevoilor, intr-un anumit mod, relatiei materne, paterne ori unui context specific, te anunt ca este foarte posibil sa-ti blochezi accesul catre gasirea unei modalitati adecvate, realiste si nu in ultimul rand sanatoase de ati satisface nevoile in relatia de cuplu.

Nu vreau sa spun ca motivul ultim este in interiorul tau, in personalitatea ta sau in caracterul tau (desi ma tem ca majoritatea cauzelor sunt in mintea noastra). Vreau sa spun ca atribuirea in sine a cauzei atat in exteriorul tau cat si in interior (eu sunt vinovat pentru despartirea noastra, nu-mi pot gasi o partenera pentru ca sunt lipsit de masculinitate etc) te poate bloca pentru a trai in prezent, respectiv in a-ti manifesta nevoile, spontan, natural, in acord cu ceea ce iti vine firesc fara a manifesta teama si ostilitate.

Care este motivul pentru care facem frecvent asta? Pentru ca suntem programati pe parcursul dezvoltarii noastre, prin influenta culturala (nu de cineva anume) sa cautam motive si sa dam sens experientelor noastre si ale altora.

De altfel, intr-o situatie exista teoretic un infinit de posibilitati de a actiona si nu de putine ori lucrurile se intampla pur si simplu fara un scop precis sau fara un plan in prealabil. Asta nu inseamna ca tu nu poti atribui sensuri experientelor tale. Este mai linistitor cu siguranta, insa retine, sensul este doar al tau, precum regulile unui joc care sunt doar ale jocului respectiv nu si ale celor care nu joaca.

In afara jocului, regulile nu mai au niciun sens si nu folosesc la nimic. Un fel de joc poate fi numita si relatia de cuplu, in sensul ca partenerii se pun de acord in privinta ritmului, frecventei si modului in care doresc sa isi dezvolte relatia. Devine deci o conventie doar intre ei doi pana la sfarsitul relatiei, fiind in acelasi timp conectati si la alte jocuri in viata de zi cu zi, cu alte roluri si alte reguli.

Avem un rol liber de bunicuta sugubeata pentru copilul nazdravan din noi toti. Se ofera cineva?

Psiholog Anca Raducan

Asociatia EMOVERE

Andreea Bălan și-a dat demisia de la Antena 1. De ce nu mai face parte din juriul „Te cunosc de undeva!'

Citește și următorul articol:

Discutii si certuri din cauza banilor?