Regele Mihai este în stare gravă! Familia regală a plecat de urgență Elveția

Au apărut vești triste despre Regele Mihai I, în vârstă de 96 de ani. Familia Regală a României a anunțat, astăzi, că starea de sănătate a regelui s-a agravat. Majestatea Sa suferă de cancer de piele. 

Principesa Margareta și Principele Radu au plecat duminică seara de urgență în Elveția, după ce au aflat această informație.

„Altețele Lor Regale Principesa Moștenitoare Margareta și Principele Radu au revenit în Elveția aseară (n.r. 5 noiembrie), la reședința privată a Majestății Sale. Starea generală a Regelui Mihai s-a agravat și prezintă o slăbiciune accentuată, cu o scădere semnificativă a rezistenței. În această săptămână, Familia Regală va avea o rundă de întâlniri cu medicii Majestății Sale, pentru a discuta tratamentul curent al Regelui și pentru a primi sfatul lor în circumstanțele actuale”, a anunțat, într-un comunicat de presă, Familia Regală a României.

În octombrie, Casa Regală a anunțat că Regele Mihai se află sub supravegherea permanentă a medicilor şi urmează tratamentul. Acum însă, este pentru prima oară în ultimul an când Casa Regală face un astfel de anunț, după ce Regele Mihai, care de curând a împlinit 96 de ani, a fost diagnosticat cu o formă gravă de leucemie și cancer de piele.

„Este vorba de un diagnostic crunt, respectiv „carcinom epidermoid metastazant” şi „leucemie cronică”, două forme de cancer”, a comunicat, la acea vreme, Casa Regală.

„Carcinomul epidermoid este fie un cancer de piele. Faptul că este metastazant, înseamnă că sunt afectate mai multe organe. Referitor la diagnosticul de leucemie cronică, aceasta este tot un cancer, dar al sângelui”, a explicat, tot atunci, dr. Dana Lucia Stănculeanu, medic primar la Institutul de Oncologie „Alex. Trestioreanu” din Bucureşti, pentru click.ro.

De atunci, informațiile referitoare la starea Regelui Mihai au transmis în general că acesta are o stare de sănătate fragilă, dar echilibrată şi are o stare de spirit bună.

Regele Mihai este în stare gravă

Pentru această boală, tratamentul este unul foarte dur, lucru menţionat, de altfel, şi de reprezentanţii Casei Regale, anul trecut. „Majestatea Sa urmează un tratament complex şi solicitant, care îl împiedică să apară în public, având nevoie de o perioadă de refacere”.

În 2016, Regele Mihai a desemnat-o pe fiica sa, Principesa Margareta, să îl reprezinte în toate activităţile sale publice.

„Sunt sigur că fiica mea Margareta va găsi înţelepciunea şi forţa de a mă reprezenta şi de a duce la îndeplinire toate acţiunile mele publice. Am cerut Consiliului Regal să-şi continuie menirea şi să prezinte sfatul său custodelui coroanei. Consiliul Regal rămâne la dispoziţia custodelui coroanei”, a declarat Regele Mihai.

Regele Mihai I este ultimul monarh din ţările Europei de Est rămas în viață. El s-a retras din viaţa publică la începutul lunii martie a anului trecut, când Casa Regală a anunţat că acesta este bolnav.

Regina Ana a murit pe data de 1 august 2016, la vârsta de 92 de ani, la spitalul din Morges, în Elveţia. Corpul neînsufleţit a fost depus la Castelul Peleş, apoi regina a fost înmormântată în Catedrala Arhiepiscopală de la Curtea de Argeş.

Pentru a vedea mai multe imagini cu Regele Mihai I, deschide galeria foto de mai sus!

Foto: libertatea.ro

Mihaela Tudor

Citește și:

Regele Mihai I al României și lupta cu leucemia

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Stiri