Razboiul Rece la tine acasa

Multe sunt tensiunile care ne macina familiile, dar parca nici una atat de frecventa si, mai ales, incrancenata precum aceasta. Cu invinsi si invingatori, desfasurat cu arme neconventionale, pe teritoriile cele mai inedite, razboiul soacra – nora este proverbial.

Privit din punctul de vedere al oamenilor de stiinta, conflictul, ajuns deja proverbial, intre nora si soacra, este rezultatul unei sume de factori sociologici si psihologici. Astfel, etologia moderna, adica stiinta studierii comporatmentului, a emis o serie intreaga de ipoteze ce stau la baza „razboiului rece” din familie.

Cu alte cuvinte: de ce nu e multumita soacra de nora?
– Psihologic, au fost „trasate” destul de clar directiile din care se acumuleaza tensiunile si cele generatoare de conflicte in cadrul familiei si in special intre soacra si nora.

Citește și...

Cum arată casa Cristinei Cioran. Apartamentul e plin cu jucăriile copiilor

Cât mai merge „darul' la nunți în 2025. Trendurile anului: mirii aleg locații noi, taie din meniu și din numărul invitaților

– Prima in ordinea ponderii psihosociale este „lupta pentru dominatie” in familie si mai ales „disputa” dintre cele doua femei asupra pozitiei pe care o vor ocupa fata de barbat. Este cea mai des intalnita cauza a conflictelor, prezenta in peste 75% dintre familii si este iscata de teama din subconstientul mamei ca, odata cu intrarea nurorii in familie, ea nu va mai ocupa pozitia dominanta de pana atunci.

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Alexia Eram, confesiune despre viața ei după ce Mario Fresh a vorbit iar despre despărțirea lor: „Ți se pare că nu sunt bine?”

– O alta posibilitate, determinata de oamenii de stiinta, este cea a „intrusului” sau a „agentului perturbator”, care este, desigur, nora, iar prezenta acesteia creeaza, chiar si inconstient, o crestere a nivelului de tensiune agresiva in relatiile dintre cele doua. Este situatia conflictuala „mocnita”, in care orice problema minora devine punct de plecare pentru certuri si reprosuri.

– „Efectul de frustrare” este cel care genereaza si el numeroase conflicte reale, mai cu seama acolo unde complexele celor doua femei sunt accentuate de diferentele de varsta foarte mari. In special soacra va fi cea care va simti propriile ei complexe (existente si acumulate in timp, dar mai putin expuse socialmente) mult mai reliefate si mai puternice din cauza prezentei pe „propriul teritoriu” a unei femei mai tinere si mai decomplexate.

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

Cum arată fiica cea mare a lui Robert Turcescu și cum își câștigă banii. Taisia are 22 de ani și a studiat în SUA

– Situatia urmatoare a fost denumita de psihologi a „mamei hiperprotectoare” si este generata de comporatmentul matern dezvoltat, prezent in intreaga lume animala, dar exacerbat in anumite cazuri.

Citește și...

Ozana Barabancea e singură de mai mulți ani de zile. De ce nu mai vrea un iubit: „Sunt atât de curată și atât de bine cu mine'

Cât mai merge „darul' la nunți în 2025. Trendurile anului: mirii aleg locații noi, taie din meniu și din numărul invitaților

Este situatia familiala cu cel mai inalt potential agresiv din partea mamei (soacrei) care va trece orice actiune a nurorii prin filtrul instinctului ei de protectie si, de cele mai multe ori, o va interpreta ca pe un act agresiv petrecut in spatiul social controlat de ea si adresat copilului sau.

Ca urmare, tensiunea psihica a soacrei creste, fie ca aceasta constientizeaza acest lucru, fie ca nu, si ea va arata cvasipermanent o atitudine ostila si de o violenta mocnita.

– Nu putine sunt si situatiile in care apare „transferul de dragoste”, cand mama resimte ca pe o pierdere tendinta fiului ei de a inlocui iubirea materna cu iubirea pentru sotie si, drept urmare, soacra va fi cea care va deveni excesiv de geloasa pe aparitia unei nurori. Desi psihologii freudieni atrag atentia ca, in mod rational, relatia fiului nu va fi perceputa direct ca o „tradare”, sunt familii in care pe fondul acesta apar tendinte de respingere a nurorii, de agresivitate si de conflict psihic deschis.

– Mai apare, spun psihologii, si situatia de „invadare teritoriala” in care soacra are si dezvolta dezechilibru psihic generat de un comportament teritorial extrem de strict marcat si unde nora este intrusa din spatiul casei sau chiar din cel exterior casei, cea care „incalca” valorile si ierarhia socio-teritoriala prestabilite. Nu e mai putin adevarat ca si nora actioneaza deseori la randul ei in aceeasi nota, acestea fiind premise sigure ale unui real conflict.

– Psihologic, pentru mamele de baieti este destul de greu de acceptat, ba chair de neconceput uneori, faptul ca fiul lor se casatoreste cu o femeie, care va deveni noul sau centru de atentie. Aceasta cata vreme, pana atunci, mama era cea aflata in mijlocul atentiei. Astfel, chiar de la prima intalnire, apare reticenta ba chiar, deseori, respingerea viitoarei nurori.

– Pentru majoritatea acestor situatii conflictuale, psihosociologii recomanda nurorii ca metoda generala de „protectie” a relatiei si de a preveni pe cat posibil deteriorarea relatiei dintre ea si soacra, sa pastreze o distanta sa-i zicem „diplomatica” fata de ea si sa spere ca timpul va imbunatati situatia. Si aceasta pentru binele propriei sale casnicii.

Ce e bine sa faca nora
– Sa nu se enerveze in prezenta soacrei.
– Sa nu spuna ca nu-i place mancarea gatita de ea.
– Sa nu puna „intrebari incomode” pe care soacra le evita vizibil.
– Sa-i ceara sfatul in diverse privinte, chiar daca nu are nevoie de el.
– Sa o aprobe cat mai des mai ales in probleme marunte, care nu au impact in familie.
– Sa caute subiecte de discutie care sa o lase pe soacra sa se „desfasoare”.

Soacre si nurori, la „masa tratativelor” Sunt familii (iar cazurile, ca si povestile de spus, sunt destule), in care soacra si nora traiesc o veritabila drama. Exista acolo temeri, intolerante de o parte si de alta, rautati, intrigi si, nu de putine ori, ura.

La fel cum sunt si familii unde nora este pentru soacra o fiica, unde se impart bune si rele si unde cuvintele de spus sunt „intelegere, ajutor, respect si dragoste”.

Si atunci apar intrebarile: oare ce s-a schimbat, ce e rau si ce e bine, s-a pierdut ceva si ce anume, de ce asa si nu altfel? Si unde sa afli raspunsuri? Poate ca ele sunt langa noi, ascunse intr-unul din cele mai tainice locuri cu putinta – sufletul unei femei.

Ghizi in acest drum al unor clarificari necesare ne-au fost astazi patru femei care au avut curajul sa-si spuna gandurile: Silvia, care la 67 de ani este „soacra pentru doua nurori”, Ada, o soacra inteleapta de 62 de ani, Ela, pentru care unii spun ca ar trebui inventat „titlul” de cea mai buna nora, si Valentina, a carei experienta cu fosta soacra a fost una mai putin fericita.

Silvia: Uite, eu cred, si chiar imi place sa cred asta, ca sunt o soacra cumva atipica. Nu sunt genul ala de soacra-scorpie, de care se tot face atata caz prin bancuri. Cand eram mai tanara, si nu aveam copil, imi observam colegele care aveau fete sau baieti si e adevarat ca mi se parea ca mamele de baieti sunt mai posesive.

Cele de fete imi pareau mai generoase si mai tolerante, mama mea avea doua fete si o comparam mereu… Dar, mai tarziu, cand am nascut si am avut baiat, m-am gandit: ce fac daca voi ajunge si eu „mama clasica de baiat?”. Ceea ce, din fericire, nu s-a intamplat.

Ada: Problema, cred eu, sta in gradul de civilizatie, de cultura al parintilor copilului respectiv. Ca-i fata, ca-i baiat. Mie, fiindca asa am fost crescuta de parintii mei, dar si poate pentru ca am si stat multa vreme impreuna cu soacra mea, mi-a venit usor sa ma controlez, sa am grija ca prietena baiatului meu sa stie si sa simta ca e iubita si de noi, atata timp cat ne-a intrat in casa.

Ela: Da, e drept ca invatai si la scoala, dar cel mai mult invatai din casa, de la mama si de la tata, de la fratii mai mari. Eu asa am prins si… mi-a prins bine. Ma inteleg perfect cu soacra mea, iar ea ma iubese ca pe fiica ei. Acolo unde apar tensiuni intre nora si soacra, se isca, cred eu, un fel de competitie intre cele doua femei, care vor cumva sa-si imparta dragostea barbatului. Nu stiu, eu asa vad lucrurile.

Ada: Dar mai e si o problema de a-ti intelege sotul si tu ca sotie, fiindca el nu vrea altceva decat sa le vada pe cele doua traind in buna intelegere, caci le iubeste pe amandoua. Dar, in multe familii, din nefericire, pozitia lui „de a fi la mijloc” il obliga deseori sa-si asume rolul de pacificator sau de intermediar, ceea ce agraveaza inevitabil starea de lucruri.

Valentina: Dar, stati putin, „baiatul” nu ar trebui sa aiba ceva de zis in treaba asta? Pai ce e el, papusa mamei?
– Stai, stai, da, exact, cum se iese din aceasta dilema?, intreb, fara sa par ca dau importanta problemei…

Valentina: Ca sa-ti raspund direct, sotul are o singura iesire (rade larg si frumos, irezistibil aproape): sa-si sustina sotia, nu? Nu, acum, serios, si vorbind din experienta, el este cel care trebuie sa-si faca mama sa inteleaga ca sotia sa ocupa efectiv primul loc. Casa ii apartine lui si sotiei, iar nu mamei. El e in primul rand sot si numai dupa aceea fiu. Este de importanta vitala pentru o casnicie ca sotul sa adopte o atitudine fara echivoc in aceasta problema, iar la mine cursul vietii a demonstrat asta cu prisosinta.

Silvia: Aici trebuie sa fiu de acord cu tine Valentina, chiar daca voi fi privita iarasi ca o soacra atipica. Si de aceea mai trebuie sa demontez un mit al „casniciilor perfecte”: copiii si parintii nu, trebuie sa locuiasca impreuna. Fiecare are intimitatile si tabieturile lui, momentele lui de suparare, problemele la care poate sau nu, sa ceara ajutor.

E o chestiune de diplomatie, de compromis pe care mama baiatului, soacra, sa-i zicem, trebuie sa accepte si sa stie sa o faca, in favoarea nurorii. Si de fapt in favoarea linistii si fericirii propriului copil, nu?

Ela: Doamna, va invidiez pentru cat de corect priviti lucrurile. Eu am o relatie super cu soacra mea si asta de ani buni de zile, tocmai datorita baiatului ei, care a pus in acest fel problema de la inceput: ca acum suntem si noi o familie si ca nu va fi cazul sa se amestece nimeni in „bucataria interna”, ca ii vom cere sfatul atunci cand vom avea nevoie, fara discutie, dar ca suntem destul de maturi amandoi ca sa nu fie nevoie sa ne fie oferit acest sfat, poate cu de-a sila uneori. El a fost ceva mai diplomat, insa ideea a fost inteleasa de ambele parti, caci se adresa atat parintilor mei, cat si alor lui.

Valentina: Cert este ca parintii care au o personalitate foarte puternica tind sa controleze viata copiilor, chiar si atunci cand acestia au devenit adulti. Daca o fac sau nu, ori felul in care o fac, acolo intervine si se vede educatia de acasa.

Silvia: Exact. Si daca copilul (fiindca tot copilul parintilor sai ramane, chiar si casatorit) are personalitate mai slaba… atunci este normal sa fie toata viata un „copil ascultator”. Daca nu, ori ies scantei, ori ambele parti sunt atat de intelepte si negociaza, cauta compromisuri si ajung la o intelegere. „E greu cu soacrele, este?” Rad cu toatele, cu inima plina. „Nici vorba!”, zic unele.

„Da, da, e tare greu”, confirma altele. „Dar tu, de ce nu ti-ai invitat si propria ta soacra aici, sa vedem, ce ar avea de spus? Ori ti-e teama?” Rad si eu, manzeste, asa, ca sa nu par pus in incurcatura. Dar apoi, nu ma pot opri sa nu imi spun ca poate Valentina are dreptate.
Chiar asa! Mi-o fi fost teama?… Sarut mana, doamnelor!

Un sfat pentru nurori
„Tu, ca nora, gandeste-te ca trebuie sa eviti certurile dure cu soacra, pentru ca este posibil ca sotul tau sa o priveasca pe ea ca pe o victima, iar tu nu vei avea nimic de castigat. Pune-ti sotul pe primul plan si lasa lucrurile sa vina de la sine.”

Text: Adrian Ciltan

Decizia luată de Anca Țurcașiu, după un an de relație cu Călin Șerban: „Nu mă împart'

Citește și următorul articol:

Iti este teama de schimbare?