Ratiune, trup si simtire

Mihaela Miroiu ne vorbeste despre cum, in specia umana, ultimele pe lista drepturilor au fost femeile. Au urmat apoi drepturile mediului inconjurator, ale animalelor si plantelor…

In discutiile din secolele XVIII-XIX despre recunoasterea drepturilor femeilor ca cetatene, s-au confruntat doua perspective mari: cea rationalista si cea romantica. Rationalistii sustineau doua puncte de vedere opuse. Prima „tabara”, cea sexista, sustinea ca, desi este adevarat ca femeile si barbatii se nasc egal inzestrati cu facultatea de a rationa, ei trebuie sa si-o dezvolte diferit: barbatii trebuie sa se educe spre stiinta, abstractii, viata publica si cetatenie, iar femeile – spre sensibilitate, ingrijire, viata privata si familie. Ele, femeile, trebuie sa ramana legatura barbatilor cu lumea emotiilor, a sentimentelor si naturii. Ei, barbatii, trebuie sa devina legatura femeilor cu ratiunea, intelectul si cultura. Dar cum mintea trebuie sa conduca intotdeauna pasiunea, barbatii trebuie sa conduca femeile, caci ele nu sunt educate spre abstractii, legi, cetatenie. Este un argument in cerc vicios.

Alti rationalisti au sesizat aceasta contradictie. Prima femeie care a incercat sa indrepte lucrurile in cartea O revendicare a drepturilor femeilor (1792), facand o pledoarie pentru educatie egala, Mary Wollstonecraft, a fost numita in Parlamentul britanic „hiena in fusta”, parlamentarii temandu-se ca, daca ajung sa recunoasca drepturile femeilor, „o sa ajungem sa dam drepturi pana si iepurilor si morcovilor” (ceea ce s-a dovedit adevarat: in specia umana, ultimele pe lista drepturilor au fost femeile, apoi au urmat drepturile mediului, ale animalelor si plantelor). Acestei femei i s-au alaturat, in timp, mari teoreticeni, printre care primul barbat parlamentar, un mare filozof, care a inaintat o petitie pentru recunoasterea drepturilor egale pentru femei – John Stuart Mill, in 1869.

Prea proaste si prea pure sufleteste
Romanticii au avut, si ei, partea lor in emanciparea femeilor: anume aceea din relatiile intime. In secolul al XIX-lea, ca si in multe comunitati actuale traditionale, femeile nu aveau libertate de cuplu: nu puteau sa initieze o relatie, nu puteau sa ceara in casatorie ori sa ceara divort, nu aveau voie sa caute satisfactii erotice, nu puteau utiliza sexual decat asa-numita pozitie a „misionarului”, ca nu cumva sa rastoarne „ordinea naturala” cu barbatul superior si initiator. Romanticii au contestat aceste tabuuri si au militat pentru deplina libertate sentimental-erotica a femeilor. Aceasta le-a atras romanticilor o reputatie foarte proasta. Unele dintre cartile lor au fost interzise.

Dar romanticii credeau ca libertatea privata a femeilor are un pret: anume acela ca ele trebuie sa se tina departe de mizeria vietii publice, de „cloaca murdara a politicii”, pentru ca aceasta sa nu le perverteasca frumusetea sentimentelor si sensibilitatea superioara. Pe scurt, mesajele adresate femeilor au fost de doua tipuri: sunteti prea proaste, deci nepolitice, si sunteti prea pure sufleteste, prea iubitoare, deci – nepolitice.

„Daca ne cultivam toate calitatile noastre, suntem de 4 ori femeie, dar acesta este un exces care ne istoveste si nu ne lasa timp pentru participarea noastra publica.”

Ce a adus revolutia sexuala
In anii ’70 ai secolului XX s-a desfasurat revolutia sexuala: o descatusare de tabuuri, o dezlegare a sexualitatii, un acces nelimitat la sex, data de contraceptive. Cu alte cuvinte, nimic din fricile anterioare nu mai functiona: frica de sarcina, de gura lumii, frica sa nu te compromiti, sa nu trebuiasca sa te insori cu o fata fiindca poate ramane insarcinata. Mai mult, ritualul erotic s-a simplificat. De la unul romantico-sentimental a evoluat spre unul erotico-sexual. Orice fantezie era permisa si incurajata. Asa s-a nascut eliberarea, dar si industria de comunicare a sexului brut sau chiar brutal, pornografia. Femeile aveau deja drepturi recunoscute, capatau independenta economica. Puteau sa isi controleze natalitatea. Barbatilor putea sa le pese infinit mai putin de consecintele sexualitatii lor neingradite, inclusiv de ritualurile de curtare.

A aparut industria reclamelor si modelul „femeie trup” care „vinde bine” eventual fara suflet, dar cu niscai sensibilitate, for sale. Odata cu aceasta, cand este vorba de argumente de inlatuare a femeilor din decizie, arsenalul s-a „imbunatatit”. Ce sa caute in politica fatucele astea care nu stiu decat sa se dezbrace? Ce, politica e bordel?

Noi traim de-abia acum aceasta epoca. Adica avem o intarziere de 30-40 de ani. Daca ne educam prea mult mintea, ne „defeminizam”, daca ne cultivam calitatile materne si pe cele de neveste, devenim „gospodine la cratita”, daca ne cultivam sensibilitatea suntem „inrobite pasiunilor”, daca ne cultivam trupul, devenim potential „prostituate”. Daca le cultivam pe toate, suntem de 4 ori femeie, dar acesta este un exces care ne istoveste si nu ne lasa timp pentru participarea publica.

Ne exprimam diferenta prea putin
Probabil ca fiecare dintre noi stie ca ea este si minte, si trup, si sensibilitate, si ca aceasta inseamna umanitate intreaga, nu una pe felii si sertare. Doar ca, deocamdata, umanitatea noastra are acces greu pe piata invadata de modelul standard: sau minte, sau trup, sau ratiune, sau pasiune, sau cetatene, sau mame. Iar noi ne exprimam diferenta femeiasca prea putin si cu voce prea inceata.

Mihaela Miroiu
Este prof. univ. dr. la Facultatea de Stiinte Politice din cadrul Scolii Nationale de Studii Politice si Administrative Bucuresti.
Este initiatoarea primului masterat de studii de gen din Romania si a publicat numeroase lucrari in domeniul stiintelor politice, teorii politice feministe si etica politica.
De peste zece ani, este o prezenta constanta in societatea civila, promovand egalitatea de sanse intre femei si barbati, coordonand actiuni civice de protest impotriva discriminarii de gen in politica si mass-media. Are numeroase articole si participari la dezbateri televizate despre conditia femeilor din Romania si ofera consultanta in strategii de emancipare culturala, civica si politica pentru femei.
In cadrul celei de-a opta editii a Galei Premiilor Femeia Anului 2005, avantaje i-a decernat Premiul Femeia Anului 2005 pentru Promovarea si Apararea Drepturilor Femeii.

Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță s-au căsătorit. Imagini de la nunta actriței, care a avut două rochii de mireasă

Citește și următorul articol:

Dragoste adevarata prin Internet – e posibil?