O femeie a avut parte de o experiență interesantă pe TINDER

TinderSeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 5)

Să-ți petreci timpul pe aplicația TINDER este ca și cum ai juca la ruletă. O femeie a avut parte de o experiență interesantă pe TINDER. Este, de fapt, un fel de loterie pentru că nu ai cum să știi cine e cu adevărat persoana cu care, spune Tinder că te-ai potrivi.

După politețea de început, cel pe care-l crezi potrivit pentru tine se poate dovedi un scelerat numai bun de schilodit suflete… Mincinos, adictiv, prefăcut, interesat, nesigur, sau în cazuri grave schizofrenic, obsedat sexual sau un manipulator cu diplomă. Și uite așa, majoritatea femeilor care au avut experiențe mai puțin plăcute prin aplicația Tinder spun că bărbatul potrivit le-a trimis numeroase poze cu organul sexual.

Ei bine, o americancă, plictisită de atâtea relații ratate în viața cotidiană a decis să încerce și pe Tinder să-și caute un partener. Știa că TINDER e ca un joc de noroc, dar și-a zis că nu strică să încerce… Și nu, nu a dat peste un obsedat sexual. Ci peste un obsedat de pietre. Bărbatul cu care TINDER i-a spus că s-ar potrivi, în loc să-i trimită poze cu el în ipostaze din cele mai ofertante, a bombardat-o pe femeie cu poze cu pietrele din colecția lui. Și asta nu e tot. I le-a descris în amănunt, i-a spus ce porecle le-a dat pietrelor lui și de ce, și nu s-a ferit să-și exprime entuziasmul pentru impresionanta lui colecție.

Se pare că aplicația TINDER pierde din ce în ce mai mulți adepți din cauza neseriozității partenerilor care se înscriu în această loterie a compatibilității. Conform unui studiu, doar 21% din femei trimit mesaje mai departe către partenerul găsit de aplicație, în timp ce bărbații sunt din ce în ce mai puțini interesați, doar 7%. Se pare că această aplicație cauzează foarte multe frustrări în ambele tabere.

Ca o concluzie, dincolo de dezamăgirea evidentă a americancei, faptul că a atras un iubitor de pietre nu e neapărat un lucru rău. Femeile care au trecut prin experiențe negative cu această aplicație spun că se poate mult mai rău. Și le credem pe cuvânt.

foto: 123rf, softandanxious

Citește și:

Rețetă de gumă de mestecat: cum să faci gumă de mestecat acasă

La ce ore e bine să te culci? Când să te bagi în pat ca să te odihnești așa cum trebuie

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Relatii