Nu lasa furia sa-ti controleze viata
Ce este mania si cum sunt persoanele manioase?
Mania este un semnal de alarma ca ceva nu e in regula cu noi, rezultat al unei nemultumiri, nedreptati, abuz care ni s-a facut, fie el real sau imaginar.
Este ceea ce simtim atunci cand suntem raniti, inselati, umiliti, cand drepturile si libertatile ne sunt violate, nevoile nesatisfacute, cand suntem redusi la tacere, criticati, acuzati, cand simtim ca pierdem controlul, speranta, cand, in fine, credem ca am esuat.
Mania apare ca un impuls de autoconservare in fata traumei, ca un mecanism psihologic de aparare impotriva fragmentarii Eului, adica un semnal ca prea mult din Eul personal este compromis: fie dam mai mult decat putem (ceea ce ne pune intr-o pozitie de victima), fie primim mai mult decat ar trebui (ceea ce ne pune intr-o pozitie de dependenta). Mania se mai poate defini ca rezultat al unui conflict intre o dorinta subiectiva pe care realitatea obiectiva ne impiedica sa ne-o implinim.
Caracteristici care indica mania.
Chiar atunci cand nu este aparenta, mania poate fi o constanta a naturii umane, o trasatura de caracter. O poti identifica atunci cand ai de-a face cu o persoana care este:
- Hipersensibila: se ofenseaza usor, se simte atacata fara motiv.
- Inflexibila: este rigida, uneori tiranica, le stie pe toate – ce trebuie sa gandeasca, sa vorbeasca, sa simta, chiar ce trebuie sa faca celalalt.
- Hipersensibila – competitiva: incearca sa demonstreze ca este la inaltimea asteptarilor, ca face fata cerintelor.
- Hipersensibila – se teme sa nu fie refuzata: evita compania altora, de teama de a nu fi criticata, marginalizata, neacceptata.
- Hipersensibila – se teme sa nu fie parasita, abandonata: desi isi doreste intimitatea, are tendinta sa o respinga in acelasi timp, detasandu-se emotional de teama de a nu fi din nou dezamagita.
- Hipersensibila – se teme sa fie sincera sau deschisa cu ceilalti, purtand o masca indaratul careia isi ascunde adevaratele sentimente.
- Hipersensibila – cauta cu disperare sa ramana „in control”: nu-si permite sa greseasca si nici altora nu le ingaduie asta.
Reteta pentru o „portie” de manie
Intr-o oala cu capac arunca doua linguri de amaraciune, 150 de grame de suspiciune, o mana de acuze, o cana de frustrari, un pumn de ocari, un praf de invidie, un litru de bors. Da-o la foc iute timp de 15 minute, pentru unele gusturi chiar mai putin, si acoper-o. Dupa ce a dat in clocot bine, sau dupa ce i-a sarit capacul, este gata. La sfarsit adauga-i ceva acreala si serveste-ti partenerul. Invita-ti eventual socrii sau copiii, uneori prietenul cel mai bun…
Reteta de mai sus v-o recomand ca fiind cea mai simpla, cea mai sigura si cea mai rapida formula pentru prepararea furiei. Oricum, daca nu gatiti acasa si luati masa in oras, alegeti un restaurant in care chelnerul va varsa sosul pe cravata, incercati sa ajungeti la timp la o intalnire la Universitate, plecand din Balta Alba, straduiti-va sa dati zapada din fata casei pe o zi cu promoroaca, sunati-va soacra sa o felicitati de ziua ei sau indrazniti sa va intrebati seful cand are de gand sa va mareasca salariul.
Toate acestea sunt alte cateva metode sigure de a te infuria.
Fetele maniei sunt foarte diferite, iar numele ei de „botez” nu intamplator e de ambele genuri, in culturi diferite. In dictionarele medicale, numele ei este fie masculinul „amok” in Malaezia, (o izbucnire de violenta fizica, urmare a unei traume psihologice), fie femininul „muina” in America Latina (o manifestare a maniei cu simptome gastro-intestinale, hipertensiune, oboseala cronica, dureri de cap), fie (nu se stie genul!) „kwabyung” in Coreea (unde suprimarea maniei predispune la simptome fizice exprimate prin insomnie, panica, frica de moarte).
Fetele maniei: exprimata, reprimata sau suprimata?
Cu masca sau fara, mania ramane o emotie negativa de care e preferabil sa nu ne molipsim. Exprimata fatis, suprimata sau reprimata in afara constientului, chipul maniei ramane mereu acelasi (dupa B. Shoshanna in „The Anger Diet”).
1. Exprimata – e afisata nonsalant de maniosii care isi contureaza identitatea de razboinici, care ataca direct, verbal, emotional, fizic. Printre formele mai subtile de atac se numara:
- Ipocrizia, cu ajutorul careia omul manios pretinde a fi o falsa persoana;
- Minciuna, nascuta din deceptie, cu care maniosul se apara de un secret dureros, care odata aflat, i-ar distruge imaginea publica;
- Hotia, o forma de razbunare nascuta din sentimentul de privare si din dorinta de a-si face singuri dreptate, luand inapoi ce li se cuvine;
- Razbunarea, ca o incercare de a se vindeca, incercand sa „restaureze dreptatea”, prin a-l face si pe celalalt sa sufere.
- Critica, barfa, ca fete mascate ale maniei intr-o forma acceptabila social, ca reactie la o pierdere, dezamagire, experienta negativa, prin care maniosii cauta marul discordiei in afara lor – este vina altcuiva.
- Judecarea altora, care reflecta teama de a fi dezamagit, judecand in persoana altora un defect care le e propriu.
2. Suprimata, adica manie inabusita, care iese la suprafata sub forme precum:
- Agresiunea pasiva, care se traduce nu prin ceea ce facem, ci prin ceea ce NU facem, prin ostilitate, distanta, prin cinism.
- Dependentele de droguri, de alcool, de mancare, cu care unii incearca sa isi anestezieze mania.
- Martirajul, in cazul celui care vesnic ofera si nu primeste nimic in schimb. Cand nu exista reciprocitate, „martirul” devine manios si se considera victima. Mania ii restaureaza sensul de dreptate, il repune in drepturi, iar rolul de victima ii anuleaza responsabilitatile pentru ceea ce i se intampla (nu e vina lui).
3. Reprimata, adica manie neconstientizata, care se exprima prin:
- Izolare, retragere in solitudine, indivizii devenind taciturni, deprimati, morocanosi, ursuzi.
- Autosabotaj sau masochism, nascut din sentimentul de vinovatie – nu ai dreptul, nu meriti, ca o forma de manie indreptata impotriva Sinelui.
In ce conditii un copil normal poate deveni un adult predispus la manie?
Criticat, fara sa i se permita sa greseasca vreodata, copilul, desi perfectionist si competitiv, devine timid, frustrat si, ulterior, manios. Fara sprijin emotional, devine dependent de altii sau, dimpotriva, detasat, instrainat, temator.
Cand este abuzat, invata ca pedeapsa e o forma de iubire, devenind dependent de abuz si obedient. Isi poate pierde increderea in oameni, devenind la randul lui abuziv. Rusinat de propriul fizic, invata sa nu-si accepte corpul, devine obsedat de aspectul exterior. Conditionat in iubire („Daca faci asta, te iubesc”), invata sa se lase dominat, nu stie sa refuze, isi neaga nevoile, incearca sa-i bucure pe altii.
De ce ne complacem in relatii abuzive
In multe cazuri exista prea mult NOI in relatie si prea putin EU, astfel ca apar prea multe compromisuri, sacrificii, negocieri. Incercam sa fim raspunzatori pentru fericirea celuilalt, ne temem de EU ca si cum acesta ar ameninta relatia. Ne supunem, renuntam, ne neglijam si inainte de a ne dezmetici devenim maniosi. Altii cred ca abuzul este o forma de iubire sau gasesc mai comod sa se complaca decat sa o ia de la capat, sau nu vor sa accepte esecul relatiei. Facem in consecinta pace prematur, ne simtim vinovati, continuam sa mentinem un NOI abuziv in detrimentul unui EU autonom.
Tipologii feminine ale furiei
Femeia, ca reprezentanta a sexului frumos, este in general descurajata sa-si manifeste sentimentele de manie, despre care ea stie ca „o fac urata”. O femeie manioasa este etichetata drept nefeminina, imatura, neatractiva sexual, rebela, nevrotica.
Barbatii cauta partenere care sa nu ii intimideze, sa nu le sperie Ego-ul. Dupa unii, trasatura de baza feminina este sacrificiul de sine, altruismul, iar dupa altii, egoismul ar fi de fapt cheia emanciparii femeii.
Desi sunt doar doua categorii de „femei furioase”, se pare ca nici una nu avantajeaza feminitatea: „Nice Lady’s syndrome”, sau „doamna draguta”, care evita sa exprime deschis ce o supara, pentru a nu face interlocutorul sa se simta neconfortabil. Foloseste energia personala pentru a-si proteja partenerul si relatia cu el. Ca urmare, acumuleaza manie, se pierde pe sine supunandu-se circumstantelor, sacrificandu-se in detrimentul interesului personal, sacrificiu ce duce la acumularea maniei reprimate.
„Bitchy Woman syndrome”, sau „femeia catea”, care duce o lupta ineficienta, cu plangeri, acuzari, condamnari la adresa „adversarului”.
De ce continuam sa ramanem furiosi?
Exista beneficii pe care ni le ofera mania? Se pare ca da, din moment ce, constient sau nu, ramanem fideli sentimentului de manie.
- Negarea maniei. Uneori continuam sa fim maniosi pentru ca nu stim ca suntem dominati de manie. „Cine, eu? Dar nu ma infurii niciodata!”. O negam pentru ca ea ne semnaleaza nevoia de schimbare, pentru care nu suntem inca prega-titi. In alte cazuri, mania ne stimuleaza potentialul fanteziilor distructive (precum dorinta de razbunare) pe care refuzam sa le acceptam ca atare. Negand asadar trecerea in constient a propriului sentiment de manie, nu admitem ca putem fi razbunatori, ca dorim raul cuiva.
- Controlul. Folosim uneori mania ca arma de control a adversarului, pe care il terorizam, infricosam, pedepsim, il facem sa bata in retragere. „Daca nu esti gata la timp, ma faci sa tip la tine din nou! Sau mai bine nu mai mergem nicaieri, ca m-ai infuriat!”.
- Lipsa de responsabilitate pe care o dobandim prin manie ne disculpa in fata noastra insine pentru orice ni se intampla: „M-ai infuriat prea tare azi dimineata, asa ca spala-ti singura vasele!”.
- Evitam sa admitem sau sa constientizam alte emotii, ca de exemplu frica, pe care o substituim maniei. Alteori folosim mania ca mecanism de aparare impotriva sentimentelor de inferioritate, de inadecvare, deoarece mania activeaza un fals sentiment de superioritate, de siguranta, de putere. „Cine se crede tipul asta? Lasa ca ii arat eu lui!”.
- Excitatia provocata de manie poate transforma acest sentiment intr-un drog. Desi negativa, excitatia este un stimulent de care omul manios devine dependent si fara de care se plictiseste. De exemplu: „Mi-am parasit iubitul fiindca era prea plicticos. Nu ne certam niciodata”.
- Obisnuinta. Mania poate fi un comportament invatat cu care ne obisnuim sa traim si sa raspundem (chiar inainte de a gandi) diverselor situatii.
Stiluri de a raspunde la manie
Mania, ca simptom al unui conflict nerezolvat intr-o relatie, ne inspira stiluri personale de raspunsuri la nivel de comportament:
- Convingatorii/cei care vor sa pastreze controlul (mai frecvent femeile). Cand devin maniosi, cei din aceasta categorie au iluzia ca daca domina, daca detin controlul, vor avea succes, vor dobandi ce doresc. Cu cat se simt mai vulnerabili, cu atat le este mai teama sa piarda controlul. Devin posesivi, cred ca celalalt le apartine si ca ii pot dicta neconditionat directia in care acesta sa mearga. Acest gen de persoane reactioneaza la manie cautand apropierea in relatie. Sunt labili emotio-nal si se simt respinsi cand partenerul cere timp si spatiu personal in afara relatiei.
- Cei care pastreaza distanta (mai frecvent barbatii) sunt cei care au dificultati in a-si dezvalui partile vulnerabile. La manie se distanteaza emotional si cauta sa fie singuri. Cei din aceasta categorie lupta cu mania prin angajarea in numeroase proiecte de munca, refugiul in hobby-uri si incep sa colaboreze numai atunci cand nu se simt presati.
- Ezitantii (mai ales femeile). Mania ii face pe unii sa functioneze sub propriile standarde, invitandu-i indirect pe altii sa preia controlul. Sunt in general etichetati ca fragili, bolnaviciosi, cu probleme sau iresponsabili. In relatii au dificultati in a-si arata laturile puternice, competente.
- Superprotectorii (mai ales barbatii). Acestia sunt cei care stiu intotdeauna ce este bine pentru ei, dar mai ales se erijeaza in cunoscatori si salvatori ai vietii altora. Dau sfaturi, incearca sa preia responsabilitati care nu le apartin, evitand in felul acesta sa-si analizeze si rezolve propriile probleme.
- Acuzatorii (femei si barbati deopotriva). La manie, devin mai emotionali, au tendinta sa se enerveze foarte usor si se angajeaza in cicluri repetitive de scandal, de lupta. Ii vad pe altii ca fiind singurul obstacol in calea bucuriei personale si considera de cele mai multe ori ca cei din jur sunt responsabili de nefericirea lor.
Ce sa faci cand te simti furios
- Afla ce te face manios. Intreaba-te care este de fapt cauza furiei tale, care este responsabilitatea ta in asta, ce anume vrei sa schimbi, ce vrei, dar mai ales ce NU vrei sa faci.
- Calmeaza-te. Pentru ca prima reactie la manie este una fiziologica (cresterea tensiunii, a pulsului, accelerarea respiratiei), incearca sa-ti controlezi sistemul ortosimpatic prin respiratii adanci si exercitii de relaxare musculara. Nu reactiona impulsiv si amana orice discutie/confruntare pentru cand te simti calm/a. Catharsisul, sau eliberarea energiei emotionale, nu aduce calmul, ci atrage dupa sine si mai multa manie. Spune-ti in gand ca „Nu este sfarsitul lumii”, chiar daca simti contrariul.
- Defineste-ti limitele. Invata unde incep drepturile tale si unde se sfarsesc drepturile celuilalt. Ex: „Mama imi cere mereu sa fac lucruri pentru ea, iar apoi imi spune ca nu le fac bine. Iar cand refuz sa o ajut, ma face sa ma simt vinovata”. Reevalueaza-ti pozitia fata de celalalt prin echilibrarea responsabilitatilor pe care le ai fata de el cu cele pe care le ai fata de tine. Invata sa dai numai atat cat poti.
- Nu folosi tactici subversive (daca esti un acuzator), ca de pilda acuzatii, predici moralizatoare, interogatorii, ridiculizari, etichetari. Un acuzator considera ca altii sunt cauza tuturor nefericirilor lui. Incearca sa nu-l acuzi pe celalalt ca fiind responsabil pentru ceea ce simti tu. De exemplu, in loc sa strigi la sotie „E vina ta ca sunt manios acum. Trebuia sa culci copiii inainte de a veni eu acasa!”, roaga direct copiii sa se retraga in dormitorul lor.
- Nu participa la „dezbateri intelectuale” (daca esti un convingator). Nu incerca sa ii convingi pe altii ca pozitia ta este cea corecta, ca tu ai dreptate, ci spune mai degraba „stiu ca iti suna neplacut, dar asta este ceea ce cred eu; e doar un punct de vedere diferit de al tau”.
- Nu incerca sa ii controlezi pe altii. Nu le spune celorlalti ce trebuie sa faca, sa simta, sa gandeasca. Invata sa NU ajuti si sa NU dai sfaturi decat daca ti se cer sau constati ca sunt utile. Daca te infurii cand nu ti se iau in considerare sfaturile, e un semn ca nu trebuie sa le mai oferi. De exemplu, in loc de „Trebuie sa faci asta,” spune „Pe mine ma avantajeaza sa faci asta”.
- Evita sa te exprimi prin a treia persoana. Ex.: „Ai suparat copilul ca nu ai venit la serbare astazi”, cand in realitate tu esti cea suparata. Schimbandu-te pe tine il constrangi pe celalalt sa-si clarifice prioritatile.
- Foloseste mesajul „Eu”. Ex.: in loc sa-i spui copilului „Nu umbla cu cutitul, ca te tai”, spune-i „Mi-e frica sa te vad ca umbli cu cutitul, ma tem ca te vei taia”. Va accepta mai usor sa-ti implineasca rugamintea decat sa-ti urmeze porunca.
- Nu barfi cu altii. Daca cineva te supara, ai grija ca acea persoana sa nu fie ultima care sa afle acest lucru.
- Invata sa ierti. Incearca sa vezi situatiile si din perspectiva celuilalt, prin empatie. Dupa o trauma, ne maniem pe cei din jur, pe educatie, pe nesansa, pe Dumnezeu. Adoptam atitudinea de victima, ne identificam cu agresorul. Rupe cercul vicios prin iertare, care este o decizie constienta de a renunta la dorinta de razbunare.
Mecanisme de aparare impotriva maniei
Minimalizare: „Nu sunt manios, sunt doar putin necajit.”
Negare: „Cine, eu? Nu ma manii niciodata.”
Justificare: „Oricine s-ar mania daca i s-ar intampla ce mi se intampla mie!”
Pasarea vinei: „Normal ca-s manios dupa ce m-ai provocat!”
Mania deturnata catre o alta persoana, de obicei mai putin puternica, ne ajuta sa evitam confruntarea directa; de exemplu, te certi cu barbatul si tipi la copil, iar copilul, la randul lui, trage un picior catelului.
Dr. Juliet Nichols. Foto: Hepta, Red Dot