Metoda Step by Step – o soluţie mai bună pentru copil?

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Metoda este una lăudată de anumiţi părinţi şi criticată de alţii.

În timp ce unii părinţi se plâng că nu există o anumită disciplină, aşa cum se întâmplă la clasele tradiţionale, alţii susţin că această formă de învăţământ le dezvoltă micuţilor creativitatea şi aptitudinile.

Aşa cum se întâmplă şi la metoda tradiţională, rolul cheie îi revine învăţătoarei, care trebuie să-i coordoneze pe cei mici cu tact şi răbdare.

De aceea, înainte de a înscrie copilul la o anumită clasă Step by Step, dacă doriţi această opţiune, interesaţi-vă la alte mămici dacă au fost mulţumite de evoluţia copilului lor, la clasa respectivă.

Iată câteva repere despre ceea ce reprezintă această metodă:

Această alternativă educaţională a fost adusă în România, acum 20 de ani, de Fundaţia Soros România şi preluată în 1998 de organizaţia neguvernamentală Centrul Step by Step pentru Educaţie şi Dezvoltare Profesională (CEDP).

Metoda funcţionează în România pe baza unui parteneriat dintre CEDP şi Ministerul Educaţiei, potrivit căruia Ministerul asigură spaţiul de învăţământ şi salariile personalului didactic, iar CEDP formează cadrele didactice.

Programa şcolară pentru clasele I-IV este la fel cu cea din învăţământul tradiţional, diferenţa fiind doar în metoda de predare.

În alternativa educaţională Step by Step, copiii sunt încurajaţi să facă alegeri, să îşi asume responsabilitatea pentru deciziile lor, să îşi exprime ideile în mod creativ, să se ajute reciproc, să îşi dezvolte abilităţile de gândire critică şi să gândească liber.

Principiile Step by Step

1. Educaţia este individualizată.

Studiile au arătat că fiecare persoană are un ritm diferit de dezvoltare, iar pentru fiecare om au existat şi perioade critice individualizate.

De aceea, performanţa unui copil trebuie comparată doar cu abilităţile lui anterioare, nu cu un standard extern.

2. Este încurajată colaborarea, nu competiţia.

Până la 12 – 14 ani, funcţiile de cunoaştere şi procesele emoţionale ale copiilor nu sunt complet dezvoltate.

În acest sens, motivarea pozitivă şi a colaborării din partea învăţătorilor îi va ajuta la maturizarea acestor funcţii.

Fiecare copil are o mapă cu lucrări care cuprinde lucrări datate şi comentate, iar învăţătorul notează într-un caiet de evaluare, o dată la câteva zile, progresele obţinute de copii.

3. Învăţărea are loc pe Centre de activitate.

Centrele de activitate sunt zone delimitate ale clasei, dotate cu material didactic specific unei activităţi.

În fiecare centru, un numar mic de copii se confruntă, individual sau în grup, cu sarcini adecvate nivelului lor de dezvoltare.

O clasă conţine obligatoriu: un Centru de citire, un Centru de scriere, un Centru de ştiinţă, un Centru de matematică, un Centru de artă şi un Centru de construcţii.

În acest tip de organizare, educatorul nu mai stă faţă în faţă cu copilul, ci umăr la umăr în poziţie egală, de colaborare.

Cum să comunici mai bine cu copilul tău

 

 

În centrele de activitate este permis atât lucrul individual, cât şi în grup sau în pereche.

Gradul de complexitate şi oferirea de sarcini diferenţiate sunt de asemenea menite să asigure tratarea diferenţiată în funcţie de nevoile şi interesul fiecărui copil în parte.

Lucrul în centrele de activitate permite cadrului didactic o mai atentă observare a copiilor şi oferă posibilitatea unei prime evaluări şi îndrumări în atingerea obiectivelor propuse.

Odată realizate sarcinile, se face rotirea centrelor astfel încât pe parcursul zilei copiii reuşesc să acopere toate obiectele de studiu prevăzute în programă şi care în sistemul tradiţional sunt recunoscute ca discipline.

Cadrul didactic trebuie să explice raţiunea şi mecanismul alegerii centrelor de activitate astfel încât aceasta să se facă în mod conştient şi responsabil.

Metoda implică un Scaun al Autorului', de pe care fiecare copil îşi expune ideile proprii în faţa celorlalţi colegi, în diferite momente ale zilei.

Într-o clasă Step by Step nu există mobilier standard cu bănci rigide, ci mese mobile cu scăunele de jur împrejur.

Clasele sunt mochetate pentru ca anumite activităţi să se desfăşoare cu copiii aşezaţi pe podea, lucru care place foarte mult copiilor.

4.Participarea părinţilor la educaţia copilului.

În procesul de învăţământ, părinţii sunt invitaţi să participe la procesul de educaţie din clasă, bineînţeles în colaborare cu învăţătorul. Prezenţa unui părinte în clasă este un fapt firesc, nici festiv, nici perturbator.

5.Doi învăţători la clasă, 8 ore de şcoală, dar fără teme pentru acasă.

Programul a fost conceput pentru a facilita învăţarea în ritmul fiecărui copil. La mijlocul zilei, copiii iau masa de prânz.

Activitatea se desfăşoară într-o atmosferă caldă, prietenoasă, în care cei mici învaţă de plăcere şi sunt preocupaţi de activităţile lor.

Prin joc, copiii îşi consolidează cunoştinţele matematice, de scris-citit, învaţă să colaboreze, să lucreze în echipă.

Pe pereţi sunt expuse: panoul care ajută la evidenţierea copiilor prezenţi şi a celor absenţi, agenda zilei, calendarul naturii, panoul centrelor de activitate, regulile clasei.

6. Întâlnirea de dimineaţă

În fiecare zi are loc un moment special – întâlnirea de dimineaţă! Fiecare copil este încurajat să-ţi împărtăşească ideile şi experienţele în faţa grupului.

Scopul întâlnirii de dimineaţă este acela de a dezvolta un sentiment de unitate şi non competivitate în interiorul grupului.

Copiii stau în cerc, pentru a se putea vedea unii pe alţii, iar cadrul didactic adoptă aceeaşi poziţie pe scaun sau pe podea.

În permanenţă, rolul educatorului este acela de mediator. El va coordona activităţile „din umbră', încurajând exprimarea liberă a copiilor, comunicarea, respectul reciproc.

Fiecare pasaj al întâlnirii de dimineaţă are obiective clare:

1. Salutul

Educatorul le insufla copiilor respectul pentru cei din jur şi în încurajează să se deschidă şi să lege relaţii de prietenie.

2. Precizarea datei

Practica are rolul de a ajuta copilul să se orienteze în timp şi în spaţiu.

3. Calendarul naturii

Cei mici sunt invitaţi să discute despre vremea de afară. Este o ocazie bună de a urmări descrierea zilei din punct de vedere meteorologic.

4. Noutăţile zilei

Acest punct al întâlnirii de dimineaţă oferă copiilor dreptul de a se adresa grupului şi de a fi ascultaţi.

Copiii pot relata evenimente din viaţa lor, pe care ei doresc să le împărtăşească grupului. Cadrul didactic va avea grijă să încurajeze vorbitorul să se adreseze grupului.

Copilul se compară cu el însuşi, este încurajat şi apreciat, greşeala se corectează nu se amendează.

Ce fapte bune poti sa faci in Postul Pastelui!

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Mai multe din Relatii in familie