Mame la serviciu – ratiune si simtire

Mame la serviciu –  ratiune si simtire

Mame la serviciuO decizie grea, intima si riscanta. Orice am alege, mai tarziu se poate dovedi ca am gresit. Mai mult decat atat, ori de cate ori copilul va fi bolnav, agresiv, fricos, iresponsabil, timid sau plangacios, ne vom acuza sau vom fi acuzate ca nu s-ar fi intamplat asta, daca am fi procedat altfel la timpul potrivit.

Exista cateva lucruri demonstrate stiintific si universal valabile de care putem sa tinem cont atunci cand alegem cum sa impartim timpul intre copil si munca. „Imi fac o cariera si apoi fac un copil“. „Vreau sa-i ofer tot ce nu am avut eu si pentru asta am nevoie de bani“. „Mi-a spus doctorul sa stau la pat ca sa apuc saptamana 38; mai am ceva de terminat la birou, dar de saptamana viitoare sunt cuminte!“. „Nu pot sa-mi permit sa stau acasa cu copilul, pe 8 milioane, numai rata la masina e atat!“. „Am lipsit deja 5 luni de la birou; pana ma intorc, sigur imi ia cineva locul si am muncit atat de mult sa ajung aici!“

In ziua de azi femeile muncesc, aduc bani acasa, sunt bune profesioniste. In acelasi timp, ele devin mame si vor sa se comporte ca niste mame bune. A gasi echilibrul intre grija si dragostea pentru copil si siguranta zilei de maine si implinirea profesionala este una dintre marile provocari ale femeii de azi.

Dragostea si increderea se construiesc in timp
Intreaga dezvoltare fizica, emotionala si intelectuala a copilului depinde de dragostea cu care este inconjurat si de increderea pe care o are in cei apropiati. Copiii se nasc cu capacitatea de a primi dragoste si de a capata incredere. In primele luni de viata, contactul fizic, privirea, zambetul, mangaierea si imbratisarea sunt, pe langa hrana, fundamentale. Bineinteles, combinatia ideala a acestora o ofera mama.

Cu exceptia momentelor de imediat dupa nastere, nu s-a putut identifica stiintific o perioada critica, in care dragostea si increderea apar sau se dezvolta, dupa cum nu s-a putut dovedi nici ca persoana care hraneste copilul este prima pe care el o iubeste sau pe care o iubeste cel mai mult. S-a demonstrat insa ca, cu cat dovezile de dragoste din partea parintilor apar mai tarziu sau mai rar, cu atat increderea copilului scade.

Un experiment celebru a aratat ca un pui de maimuta orfan prefera sa se cuibareasca in bratele unei maimute de jucarie cu ochii mari si blanita catifelata, decat sa bea lapte dintr-un biberon de metal legat de o plasa metalica.Totodata, specialistii sunt de acord ca, in primele luni de viata, un copil invata fie ca lumea e buna, primitoare si frumoasa, fie ca e rece, neprimitoare si nesigura.

Care e timpul potrivit?
Psihologii apreciaza ca orice decizie a parintilor – inclusiv momentul in care copilul poate fi dat spre ingrijire unei terte persoane – trebuie sa fie la timpul potrivit, sa tina cont de ritmul de crestere al copilului. Cu alte cuvinte, momentul cand copilul se desparte de mama trebuie asteptat, ales si chiar creat. Copilul trebuie pregatit pentru un ritm de viata nou, pentru alte priviri, voci, atitudini.

Oricat de putin ar fi stat copilul cu mama lui, stilul ei este inconfundabil si de neinlocuit, iar efectele schimbarii sunt evidente: copilul plange, isi pierde pofta de mancare, e agitat, agresiv sau, din contra, este apatic si trist. Astfel, toate cele trei parti implicate – mama, copilul si bona/bunica – sunt din ce in ce mai convinse ca undeva e o greseala. Mama devine stresata, iar starea ei se transmite tuturor membrilor familiei si copilului in special.
 

Din convingere
Instinctul matern dicteaza cele mai multe dintre gesturile si deciziile unei mame, spunandu-i ce e bine si ce e rau pentru copil. E greu de crezut ca o mama poate considera ca despartirea de bebelus poate fi buna pentru el. De aceea, decizia de a relua sau nu munca trebuie sa se bazeze si pe ratiune, nu doar pe sentimente.

Lipsa banilor, frustrarea unei cariere ratate sau insingurarea pe care le poate simti o mama pot cantari greu si sunt argumente de luat in seama, mai ales in conditiile in care exista riscul ca insusi copilul sa fie considerat vinovat. Asadar, despartirea de copil, facuta echilibrat si rational, este mai blanda pentru toata lumea cand mama recunoaste deschis ca are nevoie de aceasta „evadare“ pentru a-si pastra individualitatea si moralul ridicat.

Alege calea de mijloc
Bineinteles ca dragostea pe care o purtam copilului nostru este totala, uriasa si neconditionata. Bineinteles ca am face orice pentru el si ca el merita totul. Insa cand este vorba de grija fata de copil, echilibrul sentimentelor si emotiilor este fundamental.

Nu exista copil prea ingrijit sau prea iubit. Se spune chiar ca nu exista bebelusi alintati. Insa mama tip sclav nu mai este la moda de mult. Teoriile moderne vorbesc despre eficienta, stapanire de sine si autoritate. Si nu este vorba de lipsa dragostei, ci doar de un alt mod de a o exprima.

Binele copilului depinde de binele parintilor, atat ca indivizi cat si ca familie. Unele teorii sustin chiar ca intr-o familie, binele mamei este la fel de important ca binele copiilor; caci ea este cea care sustine copiii, ea trebuie sa aiba putere si intelepciune ca sa tina familia unita, ea trebuie sa struneasca odraslele, sa le apere, sa le educe, sa le hraneasca.

Unele mame aleg sa lucreze pentru a-l degreva pe tata de o parte din sarcina lui de „furnizor“ de bani si bunuri si pentru a putea avea o viata de cuplu armonioasa. Altele pur si simplu nu se simt implinite daca nu relationeaza, daca nu se exprima creativ, daca nu isi manifesta autoritatea, talentul, calitatile. Unele pur si simplu asa au preluat modelul de la mamele lor: ele sa mearga la serviciu, iar copiii la cresa. Iar altele vor sa se dedice in totalitate copiilor, nu mai simt nici o bucurie in a merge la serviciu si se descurca excelent ca mame si ca gospodine, asta e vocatia lor.

Totul pentru copilul meu!
„Am facut totul pentru ei, toata viata am muncit numai pentru ei, iar acum, uite ce fac… ! Nici un pic de recunostinta“. Cui ar putea apartine aceste afirmatii? Celei care s-a dedicat 100% familiei, gatind, avand grija sa ofere copiilor mereu mancare proaspata, o camera primitoare, intampinandu-i cu zambetul pe buze seara cand vin obositi de la scoala? Sau celei care a lucrat din greu, 11-12 ore la birou, traind cu cafea si cu sandviciuri, pentru a putea plati cei mai buni profesori si scoli, cele mai eficiente vitamine, cele mai spectaculoase jucarii si vacante si cea mai noua muzica? Ei bine, din pacate, amandurora. Nici una dintre optiuni nu garanteaza ca vom avea un copil care sa exceleze pe toate planurile: instruit, perfect sanatos, atent, manierat, recunoscator, dezinvolt, autonom, iubitor.

Daca as fi stat mai mult cu el…
Daca i-as fi lasat mai multa libertate…
Daca nu l-as fi cocolosit atata…
Daca l-as fi lasat sa…
Daca nu l-as fi lasat sa…

Indiferent daca am ales corect, un lucru trebuie sa fie cert: alegerea vine din dragoste. In rest, pentru ca lucrurile sa mearga bine, e nevoie si de putin noroc.

Decizia de a ramane sau nu pentru mult timp alaturi de copil apartine mamei. Desi suntem datoare sa ne informam, sa analizam si sa tinem cont de toate necunoscutele statutului de mama, trebuie sa tinem cont de noi insene, si nu de moda, sfaturi, obligatii sau traditii. Daca ne dorim sa „impacam“ copilul cu viata profesionala si cea sociala, nu vom obosi niciodata prea tare sa le facem pe toate. Iar daca ne dorim mai mult decat orice sa stam cu copilul, nici un salariu nu va fi destul de mare ca sa ne indeparteze.
 

Femei ca tine
Andreea, 31 ani, mama lui Toma – 2 ani si 4 luni:
„Mi-am reluat activitatea cand Tomi avea 3 luni. Regret asta acum. Cred ca a fost unul dintre motivele pentru care Tomi a mers mai tarziu in picioare sau pentru care e lenes la vorbit. Cu al doilea copil as sta acasa poate nu doi ani, dar macar unul.

E important ca mama sa nu creada ca se plafoneaza cand sta cu copilul, pentru ca astfel de frustrari pot influenta dezvoltarea copilului. Pentru mine serviciul nu va mai fi niciodata pe primul loc, ci familia“.

Ioana, 33 ani, consultant fonduri europene, mama Anei – 7 ani:
„M-am dus la serviciu dupa 6 luni de la nasterea Anei, fiindca asta mi se pare varsta minima la care copilul poate sta si fara mama cateva ore pe zi. Nu ma intorceam tarziu si aveam o bona minunata, care ma facea sa fiu cu inima impacata cat lipseam de acasa.

La al doilea copil as incerca totusi sa stau macar un an. Mi se pare esential ca mama sa aiba moralul sanatos si sa fie bine dispusa“.

Nicoleta, 32 ani, tehnoredactor, mama lui Andrei – 1 an si 10 luni:

„Mi-am propus sa stau cu copilul acasa pana la 2 ani. Nimeni nu il poate ingriji mai bine ca mama lui. Inca nu m-am intors la serviciu, de cateva luni lucrez aproape 12 ore pe zi, acasa.

Fara nici o indoiala, copilul care sta primii doi ani acasa cu mama lui se dezvolta mai bine decat cel care, din diverse motive, nu o are alaturi. Daca aceasta ii vorbeste tot timpul, il invata fel si fel de lucruri, copilul «prinde» mai repede, e mai precoce“.

Dana, 38 ani, training manager, mama lui Radu – 7 luni
„Am reinceput in forta serviciul cand Radu avea 4 luni si jumatate. Dar de cand a implinit 6 saptamani eram pe e-mail si telefon cel putin 1-2 ore pe zi. Cand el avea 2 luni, am petrecut mult timp la birou, fiindca nu puteam sa nu ma implic in diverse activitati si evenimente. Nu mi-a fost usor, mai ales ca eram inca in perioada de alaptare, dar nu cred ca iti poti schimba complet stilul de viata atunci cand apare copilul.

O mama care a fost foarte activa din punct de vedere profesional se poate simti frustrata daca sta numai cu copilul timp de 2 ani. Este adevarat, copiii iti dau cele mai mari satisfactii din lume, dar la un moment dat simti nevoia sa faci si altceva. Copiii sunt foarte sensibili la emotiile mamelor. De aceea, cred ca cel mai indicat lucru este sa te intorci la serviciu decat sa proiectezi sentimente negative asupra copilului“.

SFATUL SPECIALISTULUI
Psiholog Loredana Banica: „Momentul revenirii la serviciu dupa nastere este o decizie care depinde atat de nevoile copilului, cat si de cele ale mamei. In primul an de viata, relatia dintre mama si copil este foarte stransa. Se poate spune ca functio-neaza in continuare o legatura psihologica de tip «ombilical» si de aceea este foarte importanta pentru copil prezenta mamei.

Este esential ca mama sa satisfaca nevoile fizice ale copilului, dar mai ales cele afective. Absenta mamei poate determina o stare de nesiguranta afectiva a copilului, care poate fi compensata de catre mama printr-o atentie mai mare pe care sa o acorde copilului in timpul petrecut impreuna.

Pe de alta parte, frustrarile mamei legate de intreruperea carierei pot afecta relatia cu copilul prin diminuarea capacitatii mamei de a raspunde adecvat la cerintele emotionale ale copilului“.

Ioana Olteanu; foto: arhiva Edipresse.
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3

Recomandari
Publicitate
ziareonline.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Psihologie