Horoscop săptămânal: O perioadă a minţilor deschise

373AGR

Astrologul Ana Gabriela Tăutu ne prezintă predicţiile astrale pentru perioada 20-26 ianuarie 2014, care se anunţă o săptămână a minților deschise. Putem folosi această perioadă pentru a intra pe un nivel nou de materializare.

Începem săptămâna cu o schimbare de regim vibraţional: intrarea Soarelui în semnul Vărsătorului, calendaristic aflându-ne în mijlocul iernii, chiar dacă vremea nu mai ascultă de calendar.

Soarele traversează Vărsătorul, până pe 18 martie, când va intra în semnul Peștilor. În acest interval de timp, natura noastră creativă va încerca să iasă la suprafață şi ar fi potrivit să o lăsăm să se manifeste.

De asemenea, este posibil ca în această perioadă să se simtă o mai mare nevoie de cunoaștere și de împărtășire a cunoşterii dobândite.

Ar putea să crească interesul nostru pentru tot ce reprezintă noul' în viața noastră și în jurul nostru. Activitățile, de orice tip, pot deveni mult mai intense, iar oamenii vor simţi imboldul de se implica mai mult și mai hotărât în ceea ce fac.

Acum informația circulă mai repede și pe mai multe direcții, iar noi avem capacitatea de a o sintetiza și de a o valorifica mult mai bine.

Relațiile, de orice fe,l se pot închega mai bine, iar cele importante s-ar putea dezvolta într-un sens mult mai profund. Putem interacționa mai bine, sau mai armonios, cu grupuri sau diferite organizații, sau putem constitui (mai ușor sau cu mai mult succes) un grup de interes comun.

Ar fi potrivit să reactivăm altruismul lăuntric și să-l manifestăm cu mai mare încredere şi disponibilitate. În astrologie semnul Vărsătorului este reprezentat de două linii ondulate, suprapuse, ce configurează schematic curgerea apei ca simbol al cunoașterii.

Această reprezentare sugerează răspândirea cunoașterii, în mod similar propagării undelor, în egală măsură în planul material (linia inferioară) precum în cel energetic (linia superioară), prin deschiderea mentală și prin dezvoltarea intuiției .

Putem percepe astfel mesajul subtil al Vărsătorului, care ne îndeamnă să ne lăsăm mintea liberă şi să-i urmăm zborul către ziua de mâine, spre cele mai înalte înțelesuri şi spre cele mai noi descoperiri.

Cei care acordă atenţie propriei evoluții spirituale pot realiza acum o mai mare deschidere în plan mental, pot dobândi înțelesuri profunde în legătură cu spiritualizarea vieții de zi cu zi şi pot experimenta o îmbinare a logicii umane cu logica divină.

În cadrul ciclului Lunar curent suntem în faza de descreștere a Lunii, o perioadă foarte bună pentru a concretiza eforturile depuse până acum. Această tendință de concretizare – materializare este susținută și chiar impulsionată în prima parte a săptămânii prin colaborarile astrale.

Totodată este important să interacționăm cu diplomație, să evităm disputele și să acceptăm dialogul. Mintea noastră ar putea fi foarte activă, ceea ce ne va ajuta să fructificăm ideile prin decizii rapide cu hotărâre și fermitate, însă ar fi potrivit să temperăm spiritul critic.

Orice atitudine nepotrivită, care nu construiește frumos, ar putea fi oprită în manifestare, prin ceea ce noi numim obstacole sau ghinioane.  Perioada de descreștere a Lunii este foarte potrivită pentru ceea ce numim eliberare emoţională.

Putem realiza acest proces prin reanalizarea situațiilor cu care ne confruntăm, prin înțelegerea adevăratelor cauze, care au generat aceste situații, dar și prin acceptarea motivațiilor partenerilor de experiențe.

Pe lângă acestea, să nu uităm de iertare și recunoștință!

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Astromania