Harvey Weinstein, testat pozitiv pentru coronavirus

Harvey Weinstein

Fostul producător de la Hollywood Harvey Weinstein, recent condamnat pentru agresiuni sexuale și viol, a fost testat pozitiv pentru noul coronavirus, la doar câteva săptămâni de la începerea sentinței sale.

Harvey Weinstein, testat pozitiv pentru coronavirus

O sursă oficială din New York a declarat pentru E! News, „Harvey a fost testat pozitiv cu COVID-19 ieri. Este în carantină la acest moment.”

În februarie, un juriu din New York l-a găsit pe fostul producător în vârstă de 68 de ani vinovat de agresiuni sexuale la adresa fostei lui asistente de producție și de violarea unei foste actrițe aspirante.

A fost condamnat la 23 de ani de închisoare. Pe 11 martie, Weinstein a fost transportat la închisoare Rikers Island.

Miercuri, 18 martie, a fost transportat la Facilitatea de Corecție Wende, o închisoare de maximă securitate din orașul Alden, Statele Unite ale Americii.

Duminică, grupul media Community Newspaper Holdings, Inc. din New York a citat oficialii declarând că Weinstein și un alt deținut au fost testați pozitiv cu virusul COVID-19.

Ulterior, o altă publicație a citat autoritățile declarând că fostul producător a fost plasat în izolare medicală.

Departamentul de corecții al statului New York nu a confirmat încă aceste declarații. Unul dintre reprezentanții lui Weinstein a declarat că nu este la curent cu analizele clientului său, în timp ce unul dintre avocații bărbatului a declarat pentru Reuters că nu a aflat nimic referitor la diagnosticul acestuia.

Michael Power, președinte al New York State Correctional Officers and Police Benevolent Association (NYSCOPBA), a declarat să 3 ofițeri au fost de asemenea testați pozitiv cu COVID-19.

Vineri, NBC New York raporta că cel puțin 21 de deținuți și 17 angajați ai închisorii Rikers Island au fost testați pozitiv pentru coronavirus.

Pe 14 martie, toate vizitele din închisoare s-au suspendat din cauza pandemiei.

COVID-19

În Statele Unite ale Americii, numărul pacienților testați pozitiv a ajuns la 46,168, iar, dintre pacienții testați pozitiv, 295 s-au vindecat și 582 au decedat.

Coronavirusul 2019-nCoV a fost identificat în Wuhan, provincia Hubei, după ce oamenii au dezvoltat pneumonie fără să aibă o cauză clară și pentru care vaccinurile sau tratamentele existente nu au fost eficiente.

Coronavirusul a fost legat în principal de proprietarii de tarabe care lucrau în piața de pește Huanan, care vindeau și animale vii.

Până la momentul redactării acestui material, 392,159 de oameni au fost infectați cu virusul COVID-19, răspândit începând din luna decembrie a anului trecut, din China pe toate continentele Globului în afara Antarcticii.

Dintre persoanele infectate, 17,138 au murit. În țara noastră, până la acest moment, au fost confirmate un total de 762 de cazuri, iar, dintre pacienții testați pozitiv, 79 s-au vindecat și 8 au decedat.

Foto: Profimediaimages.ro

Citește și:

Kate Beckinsale, experiență traumatizantă cu regizorul Harvey Weinstein: „Habar nu aveam despre ce vorbea și am început să tremur”

Asia Argento, acuzații grave: „Am fost violată de Harvey Weinstein aici, la Cannes”

Actrița Evangeline Lilly refuză să se izoleze la domiciliu. „Să fim cu ochii pe liderii noștri, să ne asigurăm că nu profită de acest moment pentru a obține și mai multă putere”

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Huff
VIVA!
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Stiri