Gandeste pozitiv, incepand de azi!

optimistaUn personaj masculin dintr-un film o intreaba pe femeia pe care o placea foarte mult daca sunt sanse ca ei sa fie impreuna. Ea ii raspunde ca sansele sunt de una la un milion, iar el, fericit, spune, ca pentru sine: „Deci exista o sansa!. Acel barbat poate fi un exemplu de persoana optimista, intrucat a vazut partea plina a paharului, intr-un mod amuzant.

Cercetatorii au dovedit ca e foarte important sa avem o perspectiva pozitiva asupra vietii si sa zambim atunci cand dam de greu, fiindca acest lucru ne prelungeste viata, ne mentine sanatosi, ne face mai norocosi si mai populari decat pesimistii. Mai mult decat atat, conform altor studii, pesimismul se incadreaza in categoria factorilor de risc major pentru decesele premature, categorie din care mai fac parte colesterolul ridicat si obezitatea. Asadar, un lucru e cert: pesimismul iti poate afecta serios sanatatea.

Psihologii sustin ca studiile efectuate au demonstrat ca optimistii traiesc in medie cu 9 ani mai mult decat pesimistii, deoarece sunt mai putin stresati, au un sistem imunitar mai bun, care ii ajuta sa lupte impotriva cancerului sau bolilor de inima. De asemenea, optimistii sunt mai populari in societate decat cei din categoria opusa, iar acest lucru ii ajuta sa aiba relatii puternice si sanatoase, fapt care contribuie la prelungirea vietii.

S-a dovedit chiar ca optimistii sunt mai norocosi decat cei vesnic indispusi. Fiindca sunt mai putin stresati, pot profita de anumite ocazii pe care ceilalti le rateaza cu usurinta – o privire promitatoare de la un potential iubit/partener sau o invitatie la un interviu pentru un job anume. E foarte probabil ca pesimistii sa nu ia in seama aceste ocazii, fiindca sunt din fire foarte anxiosi, nelinistiti, stresati.

Dar sunt si vesti bune: chiar si cel mai „convins pesimist poate invata sa gandeasca pozitiv. Fa-ti testul Vezi jumatatea plina sau cea goala a paharului? si citeste mai departe ca sa te inspiri!
 

 

10 metode ca sa devii mai optimista
Poti sa devii din pesimist optimist, dar e nevoie de timp, sustin psihologii. Considera aceste exercitii un fel de „gimnastica a mintii; functioneaza, dar necesita practica si rabdare.

1. Aminteste-ti lucrurile bune
Pune pe hartie trei lucruri bune care ti se intampla in fiecare zi. Pot fi lucruri simple – „Am vazut niste narcise frumoase in dimineata asta, in drum spre serviciu. Cei care folosesc aceasta tehnica sustin ca in doar doua saptamani starea de spirit li se imbunatateste semnificativ.

2. Vizualizeaza fericirea si succesul
Petrece cateva minute in fiecare zi imaginandu-ti ca esti inconjurata de familie si de prieteni care te lauda si iti spun: „Poti sa faci asta. Daca te vezi si te percepi ca fiind fericita, cu o atitudine pozitiva, in creier se declanseaza anumite mecanisme, fiind foarte probabil sa te simti cu adevarat fericita.

3. Alunga invidia
Pesimistii au tendinta sa fie invidiosi. Motivul: daca te compari cu ceilalti, niciodata nu vei fi multumit de tine insuti. Un optimist isi spune: indiferent cat de rau imi este acum, e cineva care se afla intr-o situatie si mai rea decat a mea. In cadrul unui studiu, subiectii au fost impartiti in doua grupuri. Cei din primul grup trebuiau sa termine propozitia: „Mi-as dori sa fiu…; cei din al doilea grup trebuiau sa termine propozitia: „Ma bucur ca nu sunt…. Dupa exercitii, cand li s-a cerut sa spuna cat sunt de multumiti de viata lor, s-a dovedit ca cei din primul grup gandeau mult mai putin pozitiv decat ceilalti.

4. Preia controlul
E adevarat, nu poti controla unele lucruri rele care ti se intampla, dar poti controla felul in care te fac sa te simti. Tine minte ca tu decizi asupra starii tale de spirit. Daca se intampla, spre exemplu, sa pierzi trenul, nu te lasa coplesita de sentimente negative, de suparare. E un incident izolat si nu trebuie sa-l lasi sa-ti strice ziua.

5. Fii vesela
Cercetarile au aratat ca expresiile faciale – si starile exprimate de acestea – sunt contagioase, probabil fiindca au evoluat ca un simbol al comunicarii nonverbale.
Deci daca ai o atitudine pozitiva, ceilalti se vor purta cu tine in consecinta, reflectand, la randul lor, aceasta stare. Astfel iti va spori increderea in tine si te vei simti bine.

6. Zambeste!
Desi esti suparata, incearca sa pari vesela, zambitoare. In cadrul unui studiu, subiectii care au fost rugati sa tina un creion in gura (ceea ce i-a determinat, inconstient, sa contracte muschii faciali intr-un zambet) au spus, spre deosebire de ceilalti subiecti, ca desenele animate vizionate au fost mai amuzante. Daca iti schimbi constient expresia faciala, astfel incat sa nu corespunda cu ceea ce simti, vei „pacali creierul si iti vei schimba starea de spirit.

7. Nu lua totul personal!
Optimistii devin filozofi cand ceva rau li se intampla. Ei nu gandesc „De ce eu?, ei isi zic „De ce nu eu?; asadar, intorc situatia in favoarea lor. Daca si-a pierdut jobul, un optimist isi va spune ca nu-i nimic, sigur unul mai bun va aparea pe parcurs.

8. Aruncarea vinei
Daca o optimista face o prajitura si nu-i iese cum ar fi trebuit, va gandi fie ca reteta nu a fost corecta, fie ca s-a stricat cuptorul, fie ca ar fi trebuit sa se odihneasca in loc sa stea in bucatarie, dand vina pe factori exteriori sau facand critici temporare asupra ei insesi.

O pesimista va interioriza esecul, gandind ca nu se pricepe la gatit, ca greseste intotdeauna, ca nu va reusi niciodata.

9. Asuma-ti succesul
Cand prajitura iese bine, o optimista isi va spune: „Normal ca a iesit bine, doar ma pricep foarte bine la gatit. O pesimista, pe de alta parte, isi va spune: „Prajitura a iesit bine doar fiindca am avut noroc azi.

10. Arata-ti recunostinta
Priveste inapoi, in trecut, si gandeste-te la oamenii care te-au ajutat atunci cand ai avut nevoie de un sprijin. Oricat de greu ti s-ar parea sa faci asta, vei fi surprinsa de cat de multe persoane iti vei aminti. Scrie-le o scrisoare sau un e-mail in care sa le spui cat de mult a contat faptul ca te-au ajutat si in ce fel au facut asta. Apoi inmaneaza-le scrisorile sau trimite-le
e-mailurile. Acest exercitiu are un efect pozitiv atat asupra ta, cat si asupra persoanelor
respective.

Malina Sterea; foto: arhiva Edipresse.
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Psihologie