Fotografii de colecție cu prințul Charles. Astăzi împlinește 71 de ani!
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2019/11/Fotografii-de-colecție-cu-prințul-Charles.jpg)
Prințul Charles, viitorul moștenitor al tronului regal din Marea Britanie, împlinește pe 14 noiembrie 71 de ani. Dacă în urmă cu un an și-a sărbătorit ziua de naștere alături de familia regală, anul acesta se află în Mumbai, înconjurat de o mulțime de copii.
În acest an, prințul Charles a ales să fie alături de copii de la o școală din Mumbai de ziua lui. Prințul Charles și soția acestuia, Camilla Parker Bowles, se află într-o vizită oficială în India în aceste zile.
Fotografii de colecție cu prințul Charles. Astăzi împlinește 71 de ani!
Prințul Charles s-a născut la Palatul Buckingham, pe 14 noiembrie 1948, la ora 21:14. Acesta a fost primul copil al actualei reginei Elisabeta a II-a și a prințului Filip. Din acest motiv, prințul Charles a obținut titlul de prinț moștenitor atunci când mama sa a urcat pe tron, ceea ce înseamnă că după moartea acesteia, el va deveni regele Marii Britanii.
De-a lungul vieții, prințul Charles a fost protagonistul mai multor momente controversate care și-au pus amprenta asupra imaginii sale publice. Cel mai important dintre toate este, fără îndoială, căsnicia cu prințesa Diana, urmată de un divorț răsunător. Nici relația cu Camilla Parker Bowles, actuala ducesă de Cornwall nu a fost privită cu ochi buni, însă prințul Charles a ignorat părerile celor din jur și s-a căsătorit cu femeia care îi este alături și astăzi.
Ce legătură are prințul Charles cu România?
Vizitele prințului Charles în România au devenit o obișnuință, iar cei care au avut ocazia să îl cunoască au mărturisit că este îndrăgostit de România. Prima oară a venit în vizită în 1997, iar de atunci și până în prezent s-a implicat activ în protejarea patrimoniului cultural românesc. În anul 2006, prințul Charles a decis să își achiziționeze o casă în satul Viscri, loc care a devenit o atracție turistică pentru oameni din toate colțurile lumii.
Urmărește materialul video pentru a vedea mai multe fotografii de colecție cu prințul Charles.
Foto: profimediaimages.ro, hepta.ro
Citește și:
7 idei de cadouri de Căciun pentru ea
Care sunt beneficiile singurătății? Uite ce impact pozitiv poate avea asupra organismului
Actrița Anne Hathaway a împlinit 37 de ani! Imagini de colecție cu actrița!