Familia cu un singur parinte

Familia cu un singur parinteA avea copii este un fapt de viata din ce in ce mai greu de asumat in societatea romaneasca actuala, parametrii socio-economici impunand celor care isi doresc rolul de parinti anumite restrictii.

Interesul pentru forma traditionala de familie se diminueaza in fapt, crescand semnificatia in sfera valorilor morale ale maternitatii.

Nu si cele ale paternitatii, aducerea pe lume a copiilor si ingrijirea lor ramanand un atribuit asociat prioritar femeilor.

Perceptia comuna privind situatia de viata a unei femei care este mama singura trimite la un tip de intuitie conform careia ceva nu este in regula. Asteptarea larg impartasita este aceea ca maternitatea este o stare de fapt de tip relational: trebuie sa existe si un tata.

Un tata, evident, nu atat din punct de vedere biologic, cat unul functional social, care sa ofere, la limita, cel putin resurse financiare pentru cresterea copiilor. Tot perceptia comuna asociaza, in lumina traditionalei familii patriarhale, cresterea copiilor cu reprezentarea unei familii complete. Asa se explica faptul ca, atat la nivelul reflectiilor din teoriile politice, cat si al practicilor de protectie sociala, familia monoparentala este neglijata sau, cel mult, considerata o exceptie.

Familia monoparentala este prezentata adesea ca un rezultat al emanciparii femeilor, fapt care implica destructurarea vietii de familie. Mai precis, duce la dezorganizarea familiei, in intelesul ei clasic. In acest context, cum se explica faptul ca femeile doresc sa intemeieze o familie in mai mare masura decat barbatii, si ca odata ce o au, tin mai mult la pastrarea acesteia, muncesc mai mult decat partenerii lor in gospodarie, ingrijesc prioritar persoanele dependente din familie, iar cand divorteaza sau se separa isi asuma cresterea copiilor?

Cele mai frecvente prejudecati

  • O familie monoparentala formata din mama si copilul sau este receptata drept vulnerabila, si poate deveni cu usurinta o victima a lipsei de resurse, marginala. Asupra acestui tip de familie se transfera imaginea de neajutorare, de dezorientare.
  • Parintele singur isi urmareste deficitar interesele personale, ca si pe cele ale copilului pe care il are in ingrijire. De aceea sunt posibile incoerente in traseul educational al acestuia, momente de regres profesional, poate chiar de criza in viata parintelui.
  • Un parinte singur si un copil cu un parinte singur vor accepta cu usurinta compromisuri (in ideea ca deja au facut compromisuri privind familia lor).
  • O astfel de familie este receptata ca fiind orientata preponderent spre prezent, iar proiectarea viitorului este incerta, ca si cum nu se cunosc si nici nu pot fi anticipate coordonatele urmatoare de viata.
  • Deschiderea spre cooperare (chiar daca aceasta nu este reala), valorizarea relatiilor (chiar si a unora intamplatoare) ca posibile oportunitati de a face fata greutatilor vietii sunt alte prejudecati fata de cei care traiesc in familii monoparentale. De multe ori atunci cand li se ofera ocazia de a intra intr-o relatie, de a participa la activitati in diverse comunitati, asteptarea este ca membrii unei astfel de familii sa fie dispusi spre relationare, sa incerce sa profite din plin de ceea ce li se ofera. Aceasta fiindca, oricum, soarta a fost vitrega si nu au avut sanse bune pana in prezent. Vulnerabilitatea este o stare de fapt, larg recunoscuta in cazul familiilor monoparentale.

In lume
In societatile occidentale contemporane, problematica familiei cu un singur parinte este din ce in ce mai amplu luata in considerare din perspectiva cercetarii si a politicilor publice. In unele tari, ponderea familiilor monoparentale a crescut foarte mult. Numarul nasterilor in afara casatoriei legitime este pe plan mondial in crestere. In acest context, in a doua jumatate a secolului trecut, numarul familiilor monoparentale a inceput sa creasca, pe fondul destructurarii modelului traditional si al aparitiei formelor alternative de familie.

Opinia specialistului
Loredana Banica, psiholog si mama
"Dezvoltarea emotionala si sociala a copilului este un proces complex care presupune existenta a doua modele: unul masculin si unul feminin. Mama, in general, se ocupa de nevoile emotionale ale copilului, in timp ce tatal apare ca un un model social, de autoritate.

Familia cu un singur parinteCopiii au o capacitate mare de adaptare la situatii, dar lipsa unuia dintre parinti poate avea efecte negative asupra modelelor sociale sau psiho-sexuale.

Asta nu inseamna, insa, ca un copil provenit dintr-o familie cu un singur parinte va avea traume de ordin social sau emotional, doar ca se poate simti ulterior in nivelul lui de maturizare afectiva si sociala un dezechilibru. Indiferent daca parintii sunt impreuna sau separati, copilul trebuie sa simta acea stabilitate dintre parinti.

Exista parinti care traiesc impreuna, care formeaza o familie, dar care se afla intr-o relatie conflictuala permanenta, usor resimtita de copil. Parintele singur trebuie sa pastreze o relatie amicala cu celalalt, pentru ca micutul sa nu simta conflictul dintre cei doi adulti. Copilul trebuie sa-i simta egali si atenti cu el."

Familia monoparentala
Cristina Stefan, doctor in stiinte politice, autor al cartii "Familia monoparentala. O abordare politica", povesteste cum i-a venit ideea scrierii cartii si care sunt avantajele unei familii cu un singur parinte.

Familia cu un singur parinte"Expresia ‘mama-singura’, atat de des intalnita, imi pare una nepotrivita, chiar contradictorie. O mama nu poate, in principiu, sa fie singura, deoarece ea este in relatie cu copilul sau. Folosim adesea expresia pentru a sublinia faptul ca singuratatea se refera la absenta unui partener care sa-i acorde mamei sprijin in cresterea copilului. Acest fapt ar ignora situatia ca pot fi alte persoane de ajutor: bunici, prieteni, vecini si asa mai departe.

Intelegerea comuna raspunde mai cu seama asteptarii dupa care cresterea in conditii optime a unui copil se poate face numai intr-o familie completa, in care cei doi parinti biologici isi exercita rolurile de parinti din punct de vedere social. Un caz cu totul aparte, care mi-a atras atentia asupra familiei monoparentale, a fost cel al unor tinere mame care erau gazduite intr-un complex maternal deschis in Centrul de plasament Leaganul nr. 1, Sfanta Ecaterina (Sector 1, Bucuresti).

Am avut ocazia de a vizita acel centru ca studenta a Facultatii de Asistenta Sociala, intr-un stagiu de practica. Persoanele respective cunosteau o singuratate aparte. Barbatul care era tatal copilului nu-si recunostea si nu-si asuma paternitatea, iar familia din care tanara provenea nu o accepta ca mama necasatorita si, pur si simplu, nu era primita acasa. Aflate in stare de lauzie, cu un copil de cateva zile in brate, fara nici un sprijin, practic de-a dreptul in strada, acele mame singure traversau o perioada a vietii lor deosebit de dificila.

Gazduirea in centrul respectiv era o solutie de viata de moment. Experienta maternitatii acelor femei m-a impresionat in mod deosebit. Devenisem si eu, de curand, mama. Puteam compara experientele comune de mame, ca femei, asteptarile tineresti de la viata. Acasa, eu ma bucuram de sustinerea unei familii complete, chiar largite, cu sot si bunici de ajutor in cresterea copilului. Eu cercetam pe atunci familia monoparentala din toate unghiurile teoretice pe care le puteam avea la indemana: sociologic, psihologic, din perspectiva teoriilor politice si a politicilor publice. Pentru mine a capatat o semnificatie de-o ironie aparte: formez acum impreuna cu baiatul meu o familie monoparentala.

Partile bune ale faptului ca un copil este crescut doar de unul dintre parinti? Atunci cand un om, femeie sau barbat, face efortul de a creste un copil, acesta este un fapt bun in sine. Accentul cade pe copil, nu pe singuratate. O parte pozitiva a faptului ca cineva isi creste singur copilul este ca relatia parentala nu este subordonata relatiei de ordin marital. O alta parte buna este ca, treptat, copilul creste, iar parintele care ii este aproape se bucura de fiecare eveniment aparte din evolutia acestuia, chiar de cat de surprinzatoare poate fi oricare zi alaturi de un copil. Parintii care nu sunt in preajma copiilor lor pierd o mare ocazie de a se bucura de viata in complexitatea ei profund umana."
 

Femei ca tine
Punctul meu de sprijin: eu insami
Mihaela Constantinescu, 39 ani, mama unei fetite de 10 ani
"Cel mai dificil moment a fost cand, la nici doi ani dupa divort, am avut o cumpana profesionala. In 48 de ore am pierdut tot ce construisem in 12 ani de munca intensa. Valorile in care am crezut s-au rasturnat si, odata cu ele, si echilibrul construit cu mult efort.

Familia cu un singur parinteNiciodata nu m-am simtit mai vulnerabila si nu mi-am dorit mai mult sa am un sprijin. Atunci mi-am dat seama ca am forta de a indura multe, dar nu si faptul ca fetita mea m-ar vedea prabusita. Am mai inteles ca punctul meu de sprijin sunt eu insami si ca forta care ma calauzeste e dragostea fetitei mele care stie ca mama ei e o luptatoare care are forta de a trece peste orice. De fapt, trecem amandoua, in pas saltat, tinandu-ne de mana, ca ‘doua vulpite smechere’, cum ar spune Anuta.

Daca as fi avut o casnicie fericita, iar munca mea ar fi fost apreciata de la bun inceput la justa ei valoare, daca nu as fi atins fundul prapastiei, nu as fi stiut sa urc cateva trepte, e adevarat, modeste, ale credintei in Dumnezeu. Acum ne pregatim pentru a patra expozitie de pictura a Anutei, iar eu imi voi finaliza curand doctoratul."

Copilul pastreaza legatura cu tatal lui
Familia cu un singur parinteElena Gavrila, 35 ani, mama a unui baietel de 3 ani
"Alexandru se impaca destul de usor cu situatia in sine. Intr-adevar, copilul simte ca tatal lui nu este tot timpul aici, acasa, intreaba de el, dar nu pot spune ca face o tragedie din treaba asta. S-a obisnuit sa-l vada la sfarsit de saptamana, deci exista un ritm si pentru el, mai ales ca sunt lucruri pe care le fac doar impreuna.

Am inteles ca important pentru Alex este sa auda vorbindu-se despre el, sa stie despre el, sa simta ca eu am fata de tatal lui o atitudine pozitiva. Asta ii da incredere si siguranta. La inceput mi-a fost foarte greu sa pastrez o relatie de genul asta, dar gandindu-ma la copil, mi-am dat seama ca nu am dreptul, ca mama, sa intrerup aceasta legatura dintre ei. Intr-un fel sau altul, suntem o familie, destul de ciudata ca desfasurare, dar totusi suntem o familie.

Putinul timp pe care il petrecem impreuna e valorificat la maximum. E adevarat ca exista probleme de ordin financiar, dar cred ca emotional este cel mai greu pentru ca ajungi sa vezi, prin copil, propria pierdere."

Info plus
Acest articol a fost realizat pe baza unor extrase din cartea "Familia monoparentala. O abordare politica", aparuta la editura Polirom in 2006; autor: Cristina Stefan, licentiata a Facultatii de Filosofie (Universitatea din Bucuresti) si doctor in stiinte politice.

Catalina Ioancea; foto: Shutterstock, Octav Nitu.
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3

Recomandari
Publicitate
substantial.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Relatii in familie