Elixirul natural care vindecă infecțiile, diabetul, afecțiunile plămânilor și multe alte boli

Odată cu înaintarea în vârstă crește și riscul apariției bolilor, așa că adoptarea unui regim de viață sănătos ar putea face minuni pentru organism. Există o rețetă naturală care întărește sistemul imunitar și vindecă zeci de boli. Aceasta se prepară prin metoda maceratului usturoiului.

Ingrediente:

  • 6 – 8 căpățâni de usturoi
  • 2 rădăcini mici sau 2 linguri de frunze de pătrunjel
  • un litru de apă

Mod de preparare:

Tot ce trebuie să faci este să zdrobești bine usturoiul, apoi să îi pui într-un borcan și să torni peste ei apă rece și să ameteci. După care se toacă mărunt și rădăcinile și frunzele de pătrunjel și se adaugă peste amestec pentru a diminua gustul și mirosul de usturoi. Se lasă amestecul să stea cel puțin două ore.

Bea zilnic 5 – 10 linguri din acest amestec, până când se termină cantitatea preparată. Este important de menționat că acest amestec trebuie să strecurat înainte să fie consumat.

Cei care suferă de gripă trebuie să fie frecați cu macerat calduț pe spate sau pe mâini. De asemenea, trebuie să își pună comprese pe tălpile picioarelor. Tratamentul dă frisoane, însă gripa dispărea în doar câteva ore, iar febra scade.

Mai mult, acest remediu previne și combate hipertensiunea arterială, diabetul, infecțiile urinare, constipația, diareea, cistita, alergiile, țiuitul în urechi, dureri de piept și de cap, infecțiile ochilor, nasului și gâtului, crampele menstruale, impotența, insomniile, amețelile, bolile plămânilor, potrivit sanatosi.com.

Foto: 123rf.com

Mihaela Tudor

Citește și:

N-o să vă vină să credeţi la ce e bună aspirina

Răceala în sarcină – care sunt cele mai eficiente tratamente

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Sanatate