Evul Mediu al emoțiilor noastre

de Oana MORARU, owner al site-ului www.voceaparintilor.ro

Oana Moraru, www.voceaparintilor.ro

Am supărat mulți părinți cu o postare plină de judecăți despre cum își atenționează obsesiv, copiii, în parc, asupra siguranței lor fizice: 'Să nu cazi!', 'Ai grijă, că te împiedici!', 'Mai încet, să nu te lovești!'.

Textul era despre răspunsul anxios și exagerat față de pericolele de pe aleile parcului. Nu pentru că acestea nu există, ci pentru că e foarte important să știm când anume intervenția noastră este e reacție mecanică și o proiecție a nesiguranțelor noastre și când ea e vitală, cu adevărat, pentru starea de bine a copilului.

N-am făcut multe nuanțări – dar, e clar, am atins o rană. Ca martor de o jumătate de oră al plimbărilor de duminică în parc, n-am cum să renunț la certitudinea că în jurul nostru gravitau zeci de familii care împleteau în sufletele copiilor lor mai mult predicții catastrofale, decât intenții clare de curaj, aventură, libertate și autonomie personală.

Despre importanța emoțiilor

Nu știu cât de mult lumea noastră modernă a început să conștientizeze că dincolo de coordonatele fizice ale existenței noastre – unele din ce în ce mai sigure și ușor de controlat – există o realitate subterană, din ce în ce mai palpabilă și determinantă: emoțiile. Că dincolo de pericolul fizic de pe aleile unui parc, există un pericol emoțional, la fel de mare, în vocile noastre, în cuvintele și gesturile noastre, chiar și cele mai bine intenționate.

Școlile și cursurile pentru copii și adulți au început să pună inteligența emoțională în prim-plan, ca obiectiv al învățării. Toate teoriile parentale moderne vorbesc despre conectare și timp de calitate cu copiii. Am început să conștientizăm că viitorul nostru nu mai depinde strict de o diplomă, de ce faci bine sau rău în școală, ci, mai ales, de natura relațiilor în care ne angajăm sau învățăm să le cultivăm. Am învățat, ca părinți, că siguranța fizică a copiilor noștri nu mai este suficientă; că un părinte bun trebuie să organizeze habitatul familiei după principiile sănătății emoționale.

“A fi” înainte de “a face”

Înainte de 'a face', omul Vestului civilizat învață încet-încet ceea ce Orientul știe de mii de ani – că trebuie să 'fie' cumva: adică să propage în jurul lui o anumită vibrație sufletească, din ce în ce mai pregnant percepută ca o realitate fizică de cei din jur.

Copiii care se nasc astăzi, de pildă, sunt extraordinar de intuitivi – capabili să scaneze stări sufletești, să se apropie sau să respingă spontan adulți sau experiențe, tranșând simplu, cu un fel de al șaselea simț, alegerile lor. Se nasc, probabil, indivizi dotați cu exact instrumentele care îi vor ghida pe ei în viață, așa cum s-a reconfigurat ea în era tehnologiei și a vitezei. Și după aceleași reguli după care oamenii peșterilor aveau mușchi proeminenți și maxilare supradimensionate.

Ne aflăm, probabil, în pragul unei revoluții emoționale – una și a educației, implicit. Una care ne va conduce să descoperim, poate, peste ani, cât de primitiv gândim astăzi despre ce le trebuie copiilor noștri ca să devină adulți sănătoși și realizați. Așadar, în educația de astăzi, cel mai mare proces distructiv asupra viitorului adult se întâmplă, probabil, la nivelul emoțiilor. Aici, în lumea aparent invizibilă a trăirilor noastre, se petrec lucruri discrete, tăcute, fermentează adesea otrăvuri distilate sub camuflajul celor mai bune intenții și titluri de părinți buni și protectivi. Și sub titluri de școli serioase sau cu renume.

Modul în care ne educăm copiii nu s-a schimbat incredibil de mult, de-a lungul anilor. O perspectivă sumară ne-ar ajuta, cred – să înțelegem de ce, la un anumit nivel, suntem încă în Evul Mediu al creșterii și formării celor mici.

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2 3 4

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Psychologies
Mai multe din Psihologie