Distanțarea socială poate dura până în 2022

Distanțarea socială poate dura până în 2022

Oamenii de știință fac afirmații care ne dau fiori. Din experiența pe care spun că o au, se pare că pentru eradicarea COVID-19 distanțarea socială poate dura până în 2022.

Într-o lucrare recent publicată în prestigioasa revistă Science se arată că o singură perioadă de izolare socială nu este suficientă pentru a ține pandemia sub control. Specialiștii care au elaborat lucrarea susțin că vârfurile secundare ale pandemiei ar putea fi chiar mai mari decât cele actuale dacă restricțiile nu vor fi menținute. Cel mai sumbru scenariu prezice că, în absența unui vaccin sau a unui tratament eficient, virusul s-ar putea reactiva. Marc Lipsitch, profesor de epidemiologie la Harvard și coautor al studiului, a declarat că „infecțiile se răspândesc atunci când există două lucruri: persoane infectate și persoane sensibile. Cu excepția cazului în care ar exista o imunitate a populației mai mare decât cea pe care o cunoaștem, majoritatea oamenilor sunt încă susceptibili să contracteze virusul'. Lipsitch este convins că previziunea potrivit căreia pandemia va fi învinsă în vara acestui an „nu este în concordanță cu ceea ce știm despre răspândirea infecțiilor'.

Și totuși, perspectiva distanțării intermitente aflată în discuție ridică o serie de întrebări la care răspunsul este dificil de dat. Ce recomandări ar trebui făcute persoanelor aflate în grupele cu risc ridicat de îmbolnăvire, respectiv celor cu vârste peste 70 de ani și celor cu sisteme imunitare compromise? Specialiștii spun că poate fi posibilă relaxarea periodică a măsurilor de distanțare socială pentru menținerea numărului de îmbolnăviri la un nivel la care serviciile de sănătate să poata face față. Dar riscurile grave de infecție pentru unele persoane vor rămâne aceleași până când va fi disponibil un vaccin sau tratamente extrem de eficiente. „Tratamentele eficiente, un vaccin sau creșterea capacității de îngrijire critică ar putea atenua necesitatea unei distanțări fizice stricte', sunt de părere autorii lucrării. „Însă în lipsa acestora, supravegherea și distanțarea ar trebui să fie menținute până în 2022', concluzionează ei.

S-a constatat că numărul total de cazuri în următorii cinci ani și nivelul de distanțare necesar depind crucial de nivelurile actuale ale infecției. Și de gradul de imunizare al populației, despre care nu se știe cât timp se menține. Autorii au avertizat că acestea sunt marile necunoscute și că nu este posibilă o predicție precisă a dinamicii pe termen lung. În cazul în care imunitatea este permanentă, COVID-19 ar putea dispărea timp de cinci sau mai mult de la primul focar, sugerează lucrarea. Dacă oamenii au imunitate de aproximativ un an, așa cum se vede în cazul altor coronavirusuri circulante, un ciclu anual de focar ar fi rezultatul cel mai probabil.

Alte echipe de cercetători au găsit dovezi că răspunsul imun variază de la om la om. Prof. Marion Koopmans, virolog la Centrul Medical Universitar Erasmus din Rotterdam, a cărei echipă studiază răspunsul la anticorpi al celor infectați, susține că protecția completă și permanentă ar fi neobișnuită pentru un virus respirator. 'Ceea ce ne așteptăm toți să constatăm este ca la cei care au fost infectați boala să reapară într-o forma mai ușoară, măcar', a conchis ea.

foto: 123rf

Citeste și:

EXCLUSIVITATE AVANTAJE, medic român în Franța: Imunizarea în masă implică asumarea unor pierderi imense de vieți omenești'

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
TV Mania
Sfatul parintilor
Mai multe din Sanatate