Destinație de vacanță: Trovanții sau ,,pietrele vii’’. Uite unde găsești aceste locuri

Cum s-a deschis sezonul vacanțelor, multe persoane caută locuri pentru a se relaxa sau, din contră, locuri neobișnuite care să le ofere o experiență bună de povestit. 

Dacă încă nu te-ai decis unde să mergi în vara asta, noi îți propunem să vizitezi zonele din țară unde există trovanți.

Ce sunt trovanții?

Trovanții sunt pietre despre care s-au spus numeroase povești de-a lungul secolelor. Unii i-au considerat ouă de dinozauri sau de extratereștrii, în timp ce alții au crezut că sunt altfel de ființe pământene. În unele zone, s-au dezvoltat și povești inspirate de religie, despre duhuri bune sau rele care îi bântuiau pe localnici. De aici, ele mai poartă numele de ,,pietre vii’’. Sute de ani, oamenii din apropierea lor au avut preocuparea de a le măsura periodic distanțele parcurse.

În unele sate din Ardeal, oamenii foloseau trovanții în locul pietrelor funerare, iar în cimitire încă există lângă morminte.

Geologii susțin că aceste pietre s-au format în urmă cu 6 milioane de ani din cimentarea naturală a nisipului amestecat cu fluide carbonatice, pietre mai mici și minerale, la care s-au adăugat niște activități seismice, potrivit descopera.ro.

Au diferite dimensiuni și forme. Pot să cântărească de la câteva sute de grame la sute de tone. Apele calcaroase fac ca trovanții să-și modifice forma la fiecare 1200 de ani. Mai mult, se deplasează în permanență. Odată la câțiva ani se constată că distanța parcursă de aceștia este 1-2 metri. Cu toate informațiile adunate până acum, geologii încă nu au reușit să le deslușească în totalitate misterul.

În 1996, a fost înființat Muzeul Trovanților. Acesta se află la 38 de km de Râmnicu Vâlcea și la 8 km de Horezu. Aici intrarea este gratuită.

Unde se găsesc trovanții în România?

Există mai multe locuri unde pot fi văzuți trovanții. În Costești, județul Vâlcea, există o arie protejată încă din anul 2005. Alte locuri unde pot fi admirate aceste ,,pietre vii’’ sunt pe Dealul Feleacului de lângă Cluj-Napoca, pe Podișul Someșan, lângă satul Cliț, în Munții Buzăului, în localitatea Ulmet, în Hunedoara, în cariera de nisip din satul Hășdat, în Bacău, pe malul stâng al râului Tazlău și pe malul stâng al Siretului, la vărsarea în Trotuș, lângă Sibiu, pe teritoriul satului Cașolț, în Buzău, pe raza localității Chiojdu, în Munții Berzunți, lângă satul Viișoara, în Bistrița Năsăud, pe Podișul Transilvaniei, lângă satul Domnești, în Suceava, pe Podișul Sucevei, lângă localitatea Remezeu, în județul Călărași aproape de malul Dunării, în Munții Mezeș, în niveluri nisipoase-argiloase și în județul Slobozia, în orașul Onești.

Deschide galeria foto pentru a vedea cum arată trovanții din România.

Simina Drăguț

Foto: facebook

Citește și:

Mănăstiri din zona Dobrogei. Locuri unde poți merge pentru a te reculege

Cele mai frumoase locuri ascunse în munții din România

Orașe din România în care poți găsi centre SPA

 

 

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Diverse