De cât timp au nevoie partenerii pentru a se simți confortabil în relația de cuplu? Diferențele între bărbați și femei sunt majore!

Când sunt la început de relație, atât femeile, cât și bărbații au de multe ori rețineri atunci când vine vorba despre gesturi normale și evită să le facă în prezența noului partener pentru a nu face o impresie proastă. În majoritatea situațiilor, partenerii încep să se deschidă și să vorbească despre preferințele lor doar după un anumit timp petrecut în compania iubitului sau iubitei.

Pentru a ajunge să se simtă confortabil în relația de cuplu, partenerii trebuie să depășească anumite etape. Pentru bărbați, acomodarea cu partenera de viață apare mult mai repede, în timp ce femeile au nevoie de un interval de timp mai mare.

De cât timp au nevoie partenerii pentru a se simți confortabil în relația de cuplu?

Evoluția unei relații este firească, iar trecerea timpului îi ajută pe cei doi parteneri să se descopere, chiar dacă acest lucru înseamnă atât evidențierea calităților, cât și accentuarea defectelor. Un sondaj realizat de un producător de saltele de dormit a scos la iveală de cât timp au nevoie partenerii pentru a se simți confortabil în relația de cuplu, luând în calcul mai multe momente cheie ale relației.

Dormitul fără pijama în prezența partenerului reprezintă activitatea la care bărbații și femeile se raportează diferit. Bărbații au nevoie de 2,8 luni pentru a face acest lucru, iar femeile de 3,9 luni. Un alt detaliu care îi face pe cei doi parteneri să se rușineze la început de relație este mersul prin dormitor fără haine. Bărbații reușesc să scape de acest complex în aproximativ 3,1 luni, în timp ce femeile au nevoie de 4,5 luni pentru a face acest lucru, potrivit independent.co.uk

Mersul la toaletă este o altă provocare pentru multe cupluri aflate la început de drum, iar pentru a se simți confortabil atunci când fac acest lucru, bărbații au nevoie de 5,5 luni, iar femeile de 8,6 luni.

Dacă în cazul acestor activități diferențele între bărbați și femei sunt foarte mari, există și o situație în care ambii parteneri reacționează în același timp. Mai exact, atât femeile, cât și bărbații își fac curaj să îi mărturisească partenerului că sforăie și că acest lucru este deranjant după 4,7 luni de relație.

Foto: shutterstock.com

Citește și:

De ce ar trebui să petreci mai mult timp în cadă după 40 de ani? Uite ce efecte au băile calde asupra organismului

Cum să alegi medicul care ți se potrivește?

Planta pe care trebuie să o ai și tu în casă! Te va scăpa de multe neplăceri

 

 

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Relatii