[Dă binele mai departe] Unicarm – Românesc, la loc de cinste – Din suflet pentru români
În aceste zile, cu care nu ne-am fi gândit că ne vom confrunta, se dovedeşte că a trece peste aceste condiţii speciale este despre a veni în ajutorul aproapelui nostru. Nu există manual de instructiuni pentru cum să ne simțim in astfel de vremuri și stim că asta cauzează stres tuturor.
Este despre a ne implica în tot ceea ce ţine de fiecare dintre noi, în a nu sta nepăsători, acum, când cu toţii suntem încercaţi de provocări unice.
Privind înainte, punându-ne încrederea în Dumnezeu și in cadrele medicale, am decis şi de această dată să ne implicăm prin investiţii în sistemul sanitar, sponsorizând spitalele din Satu Mare cu echipamente medicale în valoare de 250.000 euro, astfel:
Laboratorul Spitalului Judeţean Satu Mare:
- Aparat de testare COVID-19
- 1000 de kit-uri de testare COVID-19
Secția ATI a Spitalului Judeţean Satu Mare:
- 10 Aparate de Ventilare dotate complet cu: Pat cu 4 motoare, Monitor Funcții Vitale, Aspirator
- 1 Targă Hidraulică.
Spitalul de boli infecţioase Satu Mare (secţia adulţi + sectia pediatrie copii):
- 10 Pulsiometre
- 10 Tensiometre
- 1 Defibrilator
- 4 Monitoare Funcții Vitale
- 1 Masină de spălat cu uscător
Suntem conştienţi de eforturile pe care fiecare dintre noi trebuie sa le depună, de sacrificiile pe care fiecare trebuie să le facă zi de zi, însă trebuie să ne menţinem speranţa vie, pentru a trece cu bine peste această grea încercare !
Doamne ajută !