Ce îți vine prima dată în minte când auzi cuvântul „voluntar?' Potrivit dicționarelor, un voluntar este „o persoană care își exprimă disponibilitatea de a efectua un serviciu'. Ia-ți un moment să analizezi această explicație. Ce înseamnă să fii dispus? A fi voluntar înseamnă că oferi ceva – ceva care nu este obligatoriu și o faci în timpul și cu resursele tale, psihice sau fizice.
Nu alegi să faci voluntariat pentru recompense financiare, ci pentru că firea ta altruistă îți permite să faci asta. Pentru că înțelegi necesitatea ajutorului dat celor în nevoie și realizezi că timpul investit astfel nu este pierdut, ci un câștig și pentru tine.
Alegi să faci voluntariat pentru că ești capabil să să schimbi lucrurile, să progresezi și să generzi schimbare mai departe. Într-un fel semnificativ, ești capabil să faci bine și profiți de asta. Responsabilitatea socială este adesea o forță motrice atunci când vine vorba de voluntariat. Empatia și conștientizarea vin pur și simplu din tine.
De cele mai multe ori, să faci voluntariat înseamnă că lucrezi cot la cot cu alții. Acest lucru te conectează la alte ființe umane în timp ce lucrezi pentru a atinge un scop comun. Când faci voluntariat, faci conexiuni. Ești conectat cu comunitatea. Ești, practic, conectat atât cu problema, cât și cu soluția la un proces în care crezi.
Fie că este vară, toamnă, iarnă sau primăvară, ia-ți un minut să te gândești să folosești ceva timp pentru a face voluntariat pentru o organizație din comunitatea ta. Gândește-te la ce ai vrea să faci și creează-ți propria definiție pentru voluntariat. Indiferent dacă ajutați persoanele aflate în criză sau că mergi la adăpostul local de animale, asigură-te că ești implicat într-o cauză cu semnificație pentru tine.
Iată și câteva aspecte care trebuie luate în considerare atunci când încerci să decizii tipul de activitate voluntară potrivit pentru tine și pentru ca și pentru tine beneficiul psihic să fie maxim.
Există o cauză care rezonează puternic cu valorile în care crezi? Se întâmplă ceva în comunitatea locală sau în străinătate care să-ți rupă pur și simplu inima? Găsește ceva care să provoace un răspuns emoțional în interiorul tău. Apoi, identifică-ți obiectivele și interesele. Ce te încântă? Ce te atrage instinctiv? În era digitală poți găsi cu ușurință modalități de a ajuta o cauză în care crezi, chiar dacă nu este în zona ta de confort.
Ce abilități sau talente speciale aduci în discuție? Ești un comunicator puternic? Lucrezi bine cu mâinile tale și ai face mai degrabă lucruri practice? Ești creativ? Îți place să studiezi legile și politicile publice? Ia în considerare dacă vrei să folosești același set de abilități pe care îl presupune jobul tău de zi cu zi când faci voluntariat.
Poate că vrei să mergi într-o direcție complet diferită, care ți-ar putea aduce satisfacții mai mari. În plus, poate că, oricât de mult ți-ar plăcea ceea ce faci la jobul tău, să ai nevoie de ceva diferit, care să te motiveze, așa că este bine să ai clar în minte ce te-ar mulțumi atunci când vine vorba despre voluntariat.
Voluntarii sunt oameni ocupați. Adesea au locuri de muncă, familii și obligații curente. Ține cont de toate aceste lucruri atunci când alegi o astfel de activitate, pentru că, dacă nu ai timp pentru așa ceva, la un moment dat îi vei dezamăgi nu doar pe cei care au crezut în tine, ci asta te va face și pe tine să simți că nu ai făcut tot ce era posibil pentru a te implica așa cum ți-ai dorit. De aceea, analizează cu responsabilitate resursele de care depui și alege și în funcție de acest aspect modul în care te implici în cauza în care crezi.
Dacă ești în căutare de oportunități în comunitatea locală, consultă agențiile sau organizațiile care te interesează și întreabă dacă au nevoie de voluntari. Poate există nevoie de o mână de ajutor la instituția de învățământ cea mai apropiată, la un spital sau la un adăpost de animale din zona ta. Există, de asemenea, rețele online care te vor ajuta să găsești cea mai potrivită variantă de voluntariat, găsește-o pe cea care îți aduce mai multe satisfacții.
Dacă ai decis că este momentul să faci voluntariat, ia în calcul toate aspectele, pentru a te bucura de o experiență care te va împlini din toate punctele de vedere.
Material realizat cu sprijinul unitedway.ro
Sursă foto: Shutterstock