Cum să alegi un vin bun

Cum să alegi un vin bun

Cine spune că doar bărbații trebuie să aleagă vinul? Chiar dacă preferi să-l lași pe el să facă asta, va veni un moment, poate la o ieșire în oraș cu prietenele, în care să alegi tu un vin bun. Sau poate preferi să bei singură un sortiment de calitate, ești la magazin și te uiți pierdută de-a lungul rafturilor cu sute de sticle. Ce să alegi, ce să alegi? E timpul să vezi câteva sfaturi generale pentru alegerea vinului potrivit fiecărei ocazii.

Vinul e tot mai feminin. E o pasiune, o încântare, iar drept dovadă stă numărul tot mai mare de somelieri de sex feminin, mereu capabili să ne surprindă cu alegeri de succes.

Înainte de toate, trebuie să știi că un vin bun nu trebuie neapărat să fie și unul scump. Iar dacă nu ai prea mult timp la dispoziție, urmează acest singur sfat. Caută rezultatele concursurilor de vinuri de la noi, vezi câștigătorii sau finaliștii și alege un vin din lista respectivă. Garantat, nu vei da greș.

Cu ce se asociază vinurile

Bănuim că știi deja pentru ce ocazie ai nevoie de un vin, nu? Și mai știi și numărul de invitați, precum și bugetul disponibil. Următorul criteriu de alegere e tipul de mâncare alături de care se servește vinul. În general, un vin alb, ușor, se poate asocia cu aperitive, salate, preparate vegetariene, din pește sau alimente ușoare. Un vin roze, putin mai tare, se poate asocia cu felurile principale din carne slabă, dar și cu paste sau pește mai gras. Vinurile tari, seci, de obicei roșii, se pot asocia cu carne roșie sau feluri principale acompaniate de sosuri mai grele. Încearcă totuși să nu combini mâncarea foarte condimentată sau acidă cu un astfel de vin.

Dacă vrei să intrăm puțin în detalii, vinurile roșii seci merg la carnea de porc, vită sau miel, vânat, sau curcan. Vinurile albe seci și cele roze se potrivesc de minune la carnea de pui sau pește. Nu uita, vinurile roze sunt interesante și mai puțin obișnuite, fiind mereu o alegere bună. În general, cu cât mâncarea este mai rafinată, cu atât și vinul trebuie să fie pe măsură. Dacă alegi mai multe vinuri, calitatea lor trebuie să crească de la un preparat la altul.

Putem alege și varianta inversă. Să spunem că știi deja felul de mâncare și vrei să îi asociezi un vin. Iată câteva asocieri posibile:

  •  Vinurile roșii, seci sunt potrivite pentru tocănițe, gulaș, fasole, sarmale, pizza, paste cu sos roșu, sau lasagna.
  • Vinurile albe seci sau demiseci sunt ideale pentru mâncăruri cu varză sau afumături, orez, paste cu sos alb, fructe de mare, brânzeturi sau o ciulama.
  • Vinurile roze demidulci sau dulci merg de minune cu deserturile.
  • Vinurile spumante se potrivesc preparatelor pe bază de ouă.
  • Șampania nu va lipsi niciodată dacă pe masă se regăsește caviar.

Vinurile demiseci se pot asocia brânzeturilor, preparatelor din pui sau pește, precum și aperitivelor. Vinurile dulci se pot combina cu brânzeturile, dar și cu deserturile. În schimb, un prosecco sau un vin spumant se consumă înainte de masă ori poate fi asociat cu preparate precum stridiile, cartofii prăjiți, brânzeturile și fructele de mare, aperitive sau risotto. Dacă păstrezi acest tip de vin pentru întreaga masă, îl poți potrivi și cu un desert din ciocolată sau un cheesecake.

Dacă totul ți se pare extrem de complicat, poți urma un set simplu de recomandări:

  • Cu cât e mai cald, cu atât vinurile trebuie să fie mai ușoare. Vara sunt de preferat vinurile albe, iar iarna cele roșii.
  • Alege un vin cu un gust opus mâncării. Dulce, dacă e o mâncare sărată, de exemplu.

Indiferent de reguli însă, lasă-te ghidată de gustul personal și de preferințe. O selecție bună îți va aduce în pahar note contrastante, dar armonioase în același timp. Și nu uita că, spre deosebire de bărbați, femeile au o sensibilitate olfactivă mult mai accentuată, astfel încât intuiția și inspirația nu te vor dezamăgi.

Material realizat cu ajutorul bautura-online.ro

Sursa foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Diverse