Cum prevenim bolile în sezonul rece

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

femeie care-si sufla nasul

Nici nu a început bine luna octombrie, că unii dintre noi am și intrat în contact cu primele semne evidente ale trecerii la frig. Acestea – frigul și toate schimbările care vin la pachet odată cu intrarea în sezonul rece – ne pot da peste cap organismul, atunci când nu suntem pregătite să-i facem față.

Dincolo de clasicele și mereu chinuitoarele răceli și gripe, trecerea de la un sezon la altul poate pune mai multe probleme persoanelor care se adaptează mai greu schimbărilor. Este posibil să apară perioade de depresii, influențate mai ales de scăderea numărului de ore cu lumină naturală și de temperaturile oscilante.

În același timp, te poți confrunta cu semne ale unor alergii sau cu o oboseală aparent inexplicabilă, dar care poate avea drept cauză surplusul de muncă. Pe de altă parte, este posibil ca organismul tău să fie perfect imunizat, și-atunci nici una din problemele abordate în continuare să nu te atingă. Așa că, dacă te știi cu un organism puternic, continuă imunizarea și bucură-te de fiecare zi!

Măsuri de urgență

Ce îi înveți pe cei mici trebuie să aplici și tu mai des! Spală-te des pe mâini cu apă și săpun, iar dacă nu le ai pe aproape, folosește produse antibacteriene. Dezinfectează obiectele de pe biroul de lucru, iar dacă nu poți sta departe de persoanele care sunt răcite, evită contactul direct cu ele: nu da mâna cu acestea și explică-le că faci acest lucru din motive de siguranță.

Acasă, dezinfectează mai des clanțele și mânerele de la dulapuri. Petrece mai mult timp și în aer liber, măcar o dată pe săptămână ieși la alergat în parc sau plimbă-te mai mult de 30 de minute. Timpul petrecut în natură te ajută și să-ți reechilibrezi starea de spirit, așa că ieși din rutina acasă, serviciu și mijloace de transport în comun.

Back in business

Odată cu încheierea concediilor, a laissez-faire-ului specific perioadei de vară, ai reintrat în ritmul obișnuit de viață, de regulă aglomerat. Te implici în tot mai multe activități, reintri în rutina deadline-urilor și, fără să-ți dai seama, orele tale de somn devin mai puține.

Dacă la capitolul alimentar avem posibilități nenumărate – sănătoase sau nu – de-a improviza, oriunde am fi, în ceea ce privește odihna, nu prea există cale de mijloc. Ori te odihnești, ori nu. Și când e treabă multă, sacrifici, bineînțeles, somnul, mergând pe ideea că vei trage tare acum și vei recupera după.

În lipsa odihnei însă, sistemul imunitar își pierde din eficiență, iar riscurile de a răci sau de a fi gripată cresc considerabil. În plus, hormonii de stres cresc și ei, ceea ce poate conduce la mai multă inflamație a organismului. Dacă reușești să dormi între 7 și 9 ore se consideră că vei reuși să te odihnești suficient și să-ți păstrezi starea de sănătate la un nivel optim.

În aglomerație

Persoanele care petrec mult timp în colectivități – școli, mijloace de transport în comun, spații mici de lucru împărțite între mai multe persoane – se expun, inevitabil, riscului de a se îmbolnăvi.

Se vorbește mereu despre diferența dintre răceli și gripe (pe scurt, răceala poate fi dusă pe picioare, gripa ne trimite direct acasă, în pat), despre modalitățile de a le trata, însă mai puțin despre metodele prin care acestea pot fi prevenite. Iar cheia acestui lucru constă în întărirea sistemului imunitar înainte ca această perioadă tulbure să se instaleze.

Citește continuarea pe pagina următoare

Alimentația este, de regulă, principalul capitol la care putem interveni. Iar schimbările pe care alegem să le facem își vor pune amprenta asupra stării noastre de sănătate. Consumă în această perioadă combinații de nuci și semințe (oricât de tentantă ar fi, nu alege varianta prăjită), multe salate cu legume de sezon și, de asemenea, fructe disponibile în această perioadă.

Și tot la capitolul fructe și legume, consumă-le, atunci când este posibil, și în varianta lor crudă, fără a le fierbe sau transforma în sucuri.

Alergeni noi

Alergiile de primăvară și de toamnă sunt cele mai cunoscute, însă, odată cu apariția frigului, alți inamici își fac simțită prezența. Culmea, simptomele sunt asemănătoare unui debut de răceală, cu secreții nazale, reprize de strănut și ochi umezi, însă, spre deosebire de răceală, semnele alergiei pot dura mai mult timp.

Sunt mai multe cauze ale unei posibile alergii: sporii de mucegai și ciuperci de la frunzele putrezite sau lemnul umed sunt unele dintre acestea. Dacă simptomele se agravează, iar starea de sănătate se deteriorează pe zi ce trece (somnul nu mai este atât de bun, pentru că ai căile respiratorii blocate), este foarte important să mergi la medicul alergolog, care va determina cauza alergiei tale. Apoi, va trebui să îndepărtezi cauza alergiei, iar anul viitor să începi, din timp, imunizarea.

Remedii antidepresie

Manifestările de afecțiune au un efect neașteptat asupra organismului. Fie că oferi o îmbrățișare unei colege, partenerului sau copilului, acest lucru va avea o influență benefică neașteptată asupra propriului organism, datorită eliberării oxitocinei, hormonul care ne oferă o stare de bine. Contribuie la creșterea nivelului de serotonină prin consumarea câtorva alimente-minune din acest punct de vedere: kiwi, bananele, prunele, roșiile și alunele sunt exemple bune în acest sens.

Din când în când, răsfață-te cu ceva dulce. O bucățică de ciocolată pe zi te ajută să te mai relaxezi, să reduci stresul emoțional, toate acestea datorită flavonoizilor. Atenție, însă, se recomandă ciocolata organică, nicicum cea albă sau variantele cu lapte și tot felul de combinații cremoase.

Britanicii știu ei ce știu în legătură cu ceaiul – ceaiul verde este o combinație foarte bună de elemente care ajută la reechilibrarea stării psihice. Cafeina pe care o conține îți dă suficientă energie, iar substanța cunoscută sub numele de tanin are un efect relaxant, care ajută la reducerea anxietății prin creșterea nivelului de serotonină, dopamină și acidul gamma-aminobutyric. Da, are un gust amărui, dar efectele sunt testate. Dacă totuși nu-ți place gustul, consumă capsule cu tanin.

Schimbările de dispoziție

Cunoscute sub denumirea de tulburări afective sezoniere, aceste schimbări de dispoziție se accentuează pe măsură ce zilele devin tot mai mici, iar noi nu mai dispunem de suficientă lumină naturală, ceea ce duce la producerea, de către creier, a unei cantități mai mici de serotonină.

Mișcarea, petrecerea timpului în aer liber, precum și exploatarea la maximum a orelor cu lumină naturală (draperii deschise la culoare, ieșiri mai dese în pauze, la job) pot fi începutul schimbărilor în bine.

Autor: Cătălina Chiricheș

Sursa foto: 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Mai multe din Sanatate