Cu Lorelai Moșneguțu și mama ei, Viorica Pârvan, despre educație: “Pe mine, educația m-a făcut să înving orice obstacol”


Am fost impresionată de palmaresul școlar al lui Lorelai care, la doar 15 ani, are 10 cărți scrise, 4 roluri de teatru și 45 de trofee în muzică, vreo 200 de diplome din diverse domenii de activitate și o carte de gramatică (un memorator de limba română pentru elevii de gimnaziu).

Prin studiu și educație, cu ajutorul mamei care de mică i-a deschis apetitul pentru cultură și artă, Lorelai a reușit să își depășească destinul potrivnic și să poată învăța ca orice alt copil de vârsta ei.

Profesorii au fost esențiali în performanțele lui Lorelai

Profesorii din Târgoviște sunt un model pentru educația incluzivă a copiilor cu dizabilități. Am fost impresionată de cât de multă înțelegere și răbdare au dat dovadă toți educatorii din viața copilei. Ea a beneficiat de învățământ la domiciliu, mergând la școală doar la examene și teze. Colegii ei de clasă au primit-o foarte bine, au fost prietenoși, deschiși, au ajutat-o să se integreze în comunitate.

Niciodată nu s-a simțit discriminată, ridiculizată sau umilită de profesori, colegei sau părinții acestora. Contrar tuturor cazurilor negative din învățământul românesc care au fost mediatizate pentru comportament discriminatoriu al copiior cu dizabilități.

Citește și Lorelai Moșneguțu, câștigătoarea competiției ”Românii au talent”: ”Mama adoptivă m-a învățat să o iert pe mama care m-a născut și care m-a abandonat”

La Târgoviște, există teatru privat

Am avut 4 roluri în spectacole de teatru, primul la doar 11 ani, în ”Rinocerii” lui Eugen Ionescu! Loreley lucrează cu regizorul Stefanis Lupu, de la teatrul Odysseu, din Târgoviște, singurul teatru privat din oraș, amenajat într-o locație istorică, în apropierea Centrului Vechi, lângă Cetatea de scaun.

Talentul muzical nativ al lui Lorely a fost cultivat prin grija mamei ei adoptive, care a îndrumat-o spre lecții de canto cu mezzosoprana Adina Sima, dar și spre lecții de pian și chitară, chiar dacă părea imposibil ca un copil fără mâini să poată cânta la un instrument, oricare ar fi acesta.

”Am studiat pian și chitară cu profesori foarte buni și răbdători – doamna Floarea Timotei și domnul Alior Neicev, cărora le mulțumesc. Palatul Copiilor din Pitești a fost un loc în care mi-am dezvoltat talentul artistic, grație doamnelor Adina Sima și Ramona Linte.

Citește și Mulți au criticat-o pentru că a câștigat marele premiu de la „Românii au talent”! Ce va face Lorelai Moșneguțu cu 120.000 de euro

În toate ne raportăm la Dumnezeu

De asemenea, Lorelai cântă miercurea și duminica la corul de copii Anastasis, condus de preotul Lucian Mineșan, la Catedrala Eroilor. Modelul ei în viață sunt eroii, poate pentru că ea însăși e o eroină, la fel și femeia care o crește ca pe propriul ei copil. Rugăciunea preferată a fetiței e ”Tatăl nostru”, dar mama ei o învață să se roage pentru toți, nu doar pentru ce apropiați.

“Aș preda la clasă copiilor ora de zâmbet, e ca o terapie”

”Pe mine, mama m-a învățat să zâmbesc cât mai mult, încă de la 3-4 ani. Mă uitam în oglindă, zâmbeam și îmi spuneam că voi ajunge vedetă.”

Lorelai ar putea fi un model de viață pentru copiii care se plictisesc la școală, care nu mai văd rostul și sensul studiului. Pentru copiii blazați care iau în derâdere școala, studiul, profesorii, Lorelai e dovada vie că educația este salvatoare atunci când destinul te lovește din toate părțile.

Optimismul ei și dragostea de viață, atât de molipsitoare, ar putea fi motivația necesară pentru copiii care cred că orice li se cuvine, că sănătatea vine de la sine și e un bun pe termen lung, că ajungem să cădem prea ușor pradă depresiei, tristeții și blazării, pe care le contracarăm prin droguri sau diverse forme de violență și protest.

Citește și Lorelai Moșneguțu, lecția de iubire sau povestea unui miracol

Comunitatea din Târgoviște e una foarte solidară

Lorelai a învățat de mică de la mama ei lecția gratitudinii și e conștientă că le datorează mult educatorilor care și-au pus amprenta în evoluția ei. A avut noroc de o comunitate foarte unită, solidară, în care fiecare a oferit ce a putut. Singurul regret e că la finala competiției ”Românii au talent”, a putut să invite alături de ea doar cinci profesori dintre toți cei care i-au marcat evoluția.

De asemenea, Direcția pentru Protecția copilului Târgoviște a sprijinit-o foarte mult, garnizoana militară le-a oferit mult ajutor, iar Școala gimnazială ”Vasile Cârlova” e un exemplu de educație incluzivă – felicitări doamnelor directoare Tatiana Costache și Ecaterina Ionescu. Nu e de mirare că Lorelai vrea să urmeze liceul Pedagogic și să se dedice educării copiilor cu dizabilități.

”Toți acești educatori sunt marea noastră familie, fără de care Lorelai nu ar fi putut ajunge aici, la performanțele de acum”, susține și Viorica Pârvan, mama care o crește de când mica orfană avea doar două luni.

Citește și Cine este mama lui Lorelai, fetița fără mâini, care pictează cu picioarele și care a impresionat o lume întreagă cu povestea ei

A consemnat Daniela Palade Teodorescu

Sursa foto: pagina de facebook a lui Lorelai Moșneguțu

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Video