Lorelai Moșneguțu, câștigătoarea competiției ”Românii au talent”: ”Mama adoptivă m-a învățat să o iert pe mama care m-a născut și care m-a abandonat”

Acum trei ani, aflam pentru prima dată povestea lui Lorelai Moșneguțu și a mamei sale adoptive, Viorica Pârvan. Toată redacția a fost impresionată de câte știa să facă atunci un copil care se născuse fără mâini și fără femur, o gravă malformație congenitală.

Lorelei are acum aproape 15 ani, știe să scrie cu o caligrafie impecabilă, tastează rapid pe laptop și smartphone, pictează și face arte manuale… cu picioarele. Cu o ușurință și dezinvoltură pe care noi oamenii așa-ziși normali le facem mult mai prost și plângându-ne tot timpul. Ce m-a surprins e că timp de aproape doua ore, cât a durat întâlnirea noastră, a zâmbit tot timpul – deschis, firesc, cu toată ființa ei. Mama ei spune că așa a învățat-o de când era mică – să zâmbească, indiferent de circumstanțe. Iar Loreley (Alberta, de fapt) a făcut întocmai, iar zâmbetul ei a devenit acum molipsitor. Ea îi încurajează pe toți din jur – familie, prieteni, colegi.

Povestea micuţei din Târgovişte, născută fără mâini şi abandonată în spital, care acum, scrie, pictează şi cântă la pian doar cu piciorul, spusă de cea care a învăţat-o toate acestea şi care, de aproape 15 ani, i-a devenit a doua mamă.

Alberta Lorelai Moșneguțu s-a născut în Târgoviște, acum aproape 15 ani (pe 29 septembrie) fără membrele superioare şi fără femur la ambele picioare. Nci medicii și nici propriii părinți nu i-au șanse. Nimeni nu credea în ea. Mai puțin asistenta maternală Viorica Pârvan, un înger de femeie care a văzut în micuța năpăstuită un potențial uman extraordinar. Era pedagog de profesie, pictor-decorator, o persoana autodidactă care a înțeles că trebuie să lucreze mult cu copilul și să-i împingă limitele până la limita incredibilului. Așa că de la 6 luni i-a pus un creion între degetele de la picioare ca să-i stimuleze reflexele.

De la patru ani, mă uitam în oglindă și îmi spuneam că voi fi importantă, voi fi o vedetă!

La 5 ani știa să scrie și să citească, apoi a început să studieze cu învățători și profesori care veneau acasă. A avut noroc cu niște educatori extraordinari – învățătoare, profesori, instructori de teatru, profesori de muzică și arte plastice. Lorelei scrie, pictează şi cântă doar cu piciorul, a publicat 10 cărți și mai are încă în minte câteva, a editat albume cu muzică compusă de ea, lucrează la computer, şi a jucat în patru piese de teatru. O inteligență mult peste medie, o tenacitate greu de închipuit și puterea de a trece peste toate provocările.

”Abia aștept să împlinesc 18 ani, ca mama Vio să mă poată înfia”

Să îți iubești copilul nu e o virtute, pentru că e în firea lucrurilor, dar să îți dedici viața copiilor altora e mai presus de fire. Viorica Pârvan, din Târgoviște, a ales să fie mamă nu pentru unul, ci pentru doi copii care nu sunt ai ei. Și care au și dizabilități grave. ”Am fost întrebată de multe ori de ce am ales să mă ocup de copiii cu dizabilități. Cred că această dorință persistă din copilărie, când, crescută fiind de bunicul Vasile, care era cadru medical la țară, vedeam cu câtă dăruire îi trata și ajuta pe cei bolnavi în orice moment al zilei. Apoi am ales să urmez niște cursuri pentru copii cu dizabilități. Acest lucru se întâlmpla în urmă cu 16 ani, când mi se restructurase postul de pictor-decorator, aceasta fiind meseria mea de bază (ulterior am făcut și Facultatea de Științe ale Educației). Dorința de a le face suferința cât mai ușoară acestor copii, de a fi iubiți și apreciați la fel ca și cei normali, a fost și este pentru mine un mare deziderat și o provocare. Meseria de asistent maternal nu am luat-o ca pe o profesie, și m-am raportat la sentimentele care practic îmi animă întreaga mea existență. Celălalt copil, Violeta, are sindrom Down și merge la școala Specială. Progresele ei sunt mult mai mici, însă importante pentru mine, iar afecțiunea acestui copil îmi răsplătește toate eforturile. Cel mai mare dușman al meu e oboseala. Timpul meu le este dedicat în totalitate, iar dragostea lor îmi umple sufletul de bucurie și mă face să merg mai departe.

Mama biologică a lui Loreley s-a prăpădit anul trecut, la o vârstă tânără. Deși nu au păstrat legătura, mama adoptivă a încurajat-o mereu pe Loreley să o accepte și să o ierte pentru gestul de a o fi abandonat. Iertarea a ajutat-o pe copilă să meargă mai departe și să evolueze frumos. Fără să știe, Loreley și-a luat rămas bun de la mama naturală pentru că la acea vreme cânta în corul bisericii în care se făcea slujba de înmormântare.

„Cu banii câștigați la ”Românii au talent”, la 18 ani îmi voi cumpăra un apartament accesibilizat, iar restul îi voi dona unor copii sărmani, pentru că trebuie să întorc și altora din binefacerile primite”

Loreley vrea să facă liceul pedagogic la Târgoviște, apoi să urmeze facultatea de științe ale educației. Vrea să se ocupe de copiii cu dizabilități și să îi ajute să evolueze în ciuda handicapului lor. Vrea să îi încurajeze, să-i facă să se simtă importanți, iubiți și prețuiți. ”Cel mai greu lucru de pe lumea asta este să nu fii iubit, în rest pot să cad de 10 ori, că mă voi ridica de 20 de ori. Nu mi-e teamă de nimic, decât de lipsa de iubire.”

A consemnat Daniela Palade Teodorescu

Citește și:

Mulți au criticat-o pentru că a câștigat marele premiu de la „Românii au talent”! Ce va face Lorelai Moșneguțu cu 120.000 de euro

Lorelai Moșneguțu, fata fără mâini care cântă la pian, cuvinte impresionante pentru Stephen Hawking

Cine este mama lui Lorelai, fetița fără mâini, care pictează cu picioarele și care a impresionat o lume întreagă cu povestea ei

 

 

Loading...
Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Povesti adevarate