Crește standardele și schimbă-ți viața. Sfaturi pentru a obține liniștea și împlinirea în fiecare zi

Sfaturi pentru a obține liniștea și împlinirea în fiecare zi

Mintea este ceva extraordinar și de foarte multe ori nici nu ne dăm seama câte putem face cu ajutorul ei. Gândurile sunt armele cele mai puternice pentru a duce la îndeplinire orice obiectiv, dar pentru asta trebuie să urmăm câțiva pași esențiali.

Conștientizarea problemelor din viața noastră, acceptarea acestora și, cel mai important, schimbarea mentalității prin care rezolvăm situațiile dificile vor contribui la liniștea sufletească și armonia după care tânjim în fiecare zi.

Einstein spunea că: „Lumea pe care am creat-o este un proces al gândirii noastre. Nu poate fi schimbată fără a ne schimba gândirea.' Și, cu toate astea, de câte ori nu ne găsim învârtind rotița mai ceva ca un hamster într-un laborator sperând că lucrurile vor căpăta alt sens?

Sparge tiparele, evadează din „cușca hamsterului' și oprește-te din alergat! Atunci când îți vei odihni mintea, o să judeci corect cum îți poți schimba viața în mai bine, atât la nivel mental, cât și la nivel fizic.

Iată câțiva pași pentru a-ți recontura povestea de viață într-un mod sănătos și susținut:

1. Regula celor 4 înțelegeri

Pentru a face o schimbare în viața ta, este important să te ții de promisiuni, mai ales cele pe care ți le șoptești singură în miez de noapte.

Regula celor patru înțelegeri este un contract de respect pe care îl faci mental, atât cu tine, cât și cu cei din jur, astfel:

  • Cuvântul tău este aur pur atunci când faci o promisiune și știi că ceilalți contează pe tine. Fii verticală și spune ceea ce te deranjează, dar într-un mod cât mai diplomat și pe un ton matur și hotărât. Nu te blama pentru circumstanțe care te depășesc și nu îi bârfi pe cei din jur. Nu uita că un cuvânt răutăcios spus împotriva cuiva te definește, de fapt, pe tine!
  • Nu lua lucrurile personal, deoarece oamenii din jur proiectează pe exterior realitatea gândurilor lor. Atunci când vei învăța să îți dezvolți „anticorpi' împotriva părerilor altora, vei scăpa și de mentalitatea de victimă.
  • Nu construi presupuneri, ci pune întrebări și exprimă-ți adevăratele idei atunci când este cazul. Comunicarea clară și justă, fără jumătăți de măsură este un boost considerabil în drumul spre transformare.
  • Să ai mereu conștiința împăcată că ai făcut tot ce ți-a stat în putință ca să schimbi o situație. Astfel, judecătorul propriu nu va mai fi atât de vocal în mintea ta.

2. Reînnoiește-ți lookbook-ul și look-ul

De foarte multe ori ne temem să facem schimbări precum să ne vopsim părul în altă culoare sau să adoptăm un alt stil vestimentar. Obișnuința, și poate chiar comoditatea își lasă amprente asupra noastră și la nivel fizic.

Începe cu mici schimbări, de exemplu, alegerea unei altfel de manichiuri decât cea obișnuită sau deschide-ți nuanța părului. Înlocuiește tenișii cu care mergi la serviciu cu o pereche de pantofi cu toc înalt, iar dacă încă nu te simți pregătită pentru o asemenea extravaganță, niște balerini cu vârful ascuțit îți vor alungi cu siguranță silueta.

Nu trebuie să faci schimbări drastice și dintr-o dată, ci conform felului tău de a fi, picură puțin câte puțin un strop de încredere atunci când te privești în oglindă. O nouă lenjerie intimă sau o vizită la spa îți vor crește siguranța de sine. O rochiță nouă asortată cu un zâmbet debordant este imposibil să nu cucerească lumea.

3. Spune „Adio' oamenilor toxici din viața ta

Toxicii sunt peste tot în viața noastră. Îi întâlnim în familie sau la birou, pe stradă sau în metrou. Dacă te simți stoarsă precum o lămâie în compania unei astfel de persoane, dacă vezi că ești criticată și judecată fără să fii apreciată sau că ești manipulată, învață să gestionezi situația.

Cel mai benefic lucru pe care îl poți face este să te îndepărtezi de persoana respectivă, iar dacă este un membru al familiei, ține-l cât mai departe de viața ta. Spune „NU' într-un mod cât mai politicos fără a-ți argumenta decizia. Ușor, dar sigur, persoana aceea va dispărea din anturajul tău, observând că nu mai poate obține niciun beneficiu de pe urma ta.

Procesul transformării gândurilor este unul dificil, dar plăcut, deoarece în fiecare zi te descoperi sau te redescoperi. Zbuciumul interior se datorează grijilor sau frustrărilor pe care le-ai acumulat pe parcursul vieții, și din păcate acesta se manifesta și la exterior.

Liniștea interioară se află în noi, iar o femeie puternică este capabilă să își asume lupta cu sinele pentru o viață frumoasă și împlinită.

Material realizat cu sprijinul miniprix.ro

Photo credit: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Psihologie