COSMETIC PLANT vine în sprijinul personalului medical în lupta împotriva COVID-19
COSMETIC PLANT donează 2,5 tone de Cremă reparatoare pentru mâini personalului medical care lucrează în spitale din întreaga țară.
Astfel, compania clujeană se alătură efortului pe care mediul de business îl face pentru a-i sprijini pe cei care luptă în prima linie cu noul coronavirus.
COSMETIC PLANT vine în sprijinul personalului medical în lupta împotriva COVID-19
„Am simțit în aceste ultime săptămâni foarte puternic gândul că trebuie convertită starea aceasta de încordare și suspiciune într-una de încredere și de încredințare. Ne încredem și ne încredințăm medicilor noștri și întregului personal medical.
Prin gestul nostru, dorim să îi asigurăm că nu sunt singuri și încercăm – în măsura posibiltăților noastre – să avem puțin grijă de ei, la fel cum și ei au grijă de noi toți”, a declarat Dr. Susana László, director general și acționar COSMETIC PLANT.
Primele donații s-au făcut către Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și către alte spitale din Cluj, iar următoarele livrări vor ajunge pe parcursul acestei săptămâni la alte 34 spitale din 19 județe ale țării, spitale în care se tratează pacienții diagnosticați pozitiv cu virusul COVID-19.
Despre COSMETIC PLANT
Cu o tradiție de aproape 30 de ani, COSMETIC PLANT este unul dintre cei mai importanți producători de cosmetice din România.
Firma a fost înființată în 1991, în Cluj-Napoca, de către farmacista Ileana Mester și este condusă în momentul de față de către fiica dumneaei, Dr. Susana László.
Credem în puterea plantelor și în amplificarea potențialului acestora prin cercetare de laborator, prin știință și prin inovare.
Dar, la fel de mult credem în compasiune și solidaritate, în ajutorarea celor care au nevoie de încurajare în momentele grele prin care trec.
Citește și:
Eveniment #povestiurbane: Descoperă noua gamă FACE CARE de la Cosmetic Plant