Cea mai simplă metodă pentru a face untul să se topească

metoda pentru a face untul sa se topeasca

Probabil că și tu te-ai confruntat cu situația în care ai vrut să folosești untul, dar ai uitat să îl scoți din timp de la frigider, iar acum îți este aproape imposibil să îl tai cu cuțitul. Foarte multe persoane întâmpină această problemă, iar soluția la care apelează majoritatea este cea care presupune introducerea pachetului de unt în cuptorul cu microunde.

Cea mai cunoscută metodă pentru a face ca untul să se înmoaie este să îl lași o perioadă de timp la temperatura camerei. Totuși, dacă  timpul nu îți permite să aștepți ca acesta să își modifice consistența, îl poți introduce în cuptorul cu microunde. Cu toate acestea, această metodă nu este tocmai sănătoasă și asta pentru că nutriționiștii avertizează că trebuie să fim atenți la radiațiile emise de cuptoarele cu microunde în timp ce încălzesc mâncarea. Pe lângă aceste radiații, introducerea pachetului de unt în cuptorul cu microunde face ca acesta să se topească mai mult decât e cazul, transformându-se într-o substanță lichidă.

Recent, a fost descoperită o metodă foarte eficientă care reușește să topească untul foarte repede, potrivit dailymail.com.

Cum trebuie să procedezi pentru a face untul să se topească?

Pentru a topi untul este nevoie să pui într-un bol apă fierbinte, să îl lași aproximativ 5 minute ca el să se încălzească, după care să verși apa din bol. Imediat după ce ai vărsat apa, pune untul pe o farfurie, iar deasupra lui pune bolul fierbinte. Vaporii calzi vor acționa asupra untului, iar acesta se va înmuia suficient de mult încât să poată fi consumat, fără să se transforme într-un lichid.

Bianca Hriscu

Foto: 123rf.com

Citește și:

Rețetă vegetariană de Paște! Cum să faci cele mai bune paste cu ciuperci

Cum să faci o prăjitură cu foi şi crema de gris şi lămâie. E cel gustos desert

Chef Scărlătescu te învață cum să faci cel mai gustos și pufos cozonac de Paști

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Diverse